a26

Gellu Dorian

1. Da. Dar nu în mod special. Un jurnal de tipul celui scris de Mihail Sebastian face mai mult decât o istorie a literaturii române (pe cel puţin acea perioadă!).
2. Lucruri pe care nu le poţi găsi într-o carte de beletristică, într-un roman de ficţiune sau chiar într-unul realist, fie el şi magic. De exemplu, un jurnal de tipul celui scris şi publicat (prea devreme!) de Mircea Cărtărescu oferă o altă faţă în interiorul aceleiaşi feţe pe care o descoperim în cele două mari romane ale sale, Orbitor şi Solenoid. Un jurnal curent se scrie pentru a-ţi aduce aminte mai târziu de unele detalii ale memoriei tale, care altfel îţi poate face feste. Un astfel de roman nu se publică în timpul vieţii. Un jurnal de tipul celui scris de Kafka, din care s-au desprins şi romanele sale, oferă toate căile prin care pătrunzi în proza acestuia. În timp ce unul scris de Dostoievski oferă, pe lângă unele detalii de creaţie, paşii mărunţi ai unei vieţi de mare scriitor. O literatură de tip confesiv oferă ceea ce crezi că scriitorul, dacă a făcut literatură biografistă, a ascuns în cărţile sale. De multe ori poţi rămâne dezamăgit după o astfel de lectură, dar cu siguranţă mai bine informat despre viaţa şi laboratorul unui scriitor important. Doar jurnalele marilor scriitori interesează. Celelalte sunt maculatură, ca de altfel şi ce scriu scriitorii minori care se cred geniali.
3. Am scris un timp. Am pierdut câteva caiete şi mi-a fost greu să le recuperez sau să le rescriu. Ar fi fost şi imposibil. Poate voi începe să scriu un tip de jurnal de recuperare a celor pierdute, construind ceva ce să ţină atât de jurnal, cât şi de memorii. Asta dacă timpul îmi va permite.