a21
Poeme de Szőcs Géza
Nin, fratele mai mare
(Bátyám, Nin)
Nin, fratele meu mai mare, locuia la marginea
marelui podiş, chiar pe buza lui,
sub el se-ntindea valea de sus, cea mai înaltă, unde
acum zăpada proaspătă acoperă necontenit urmele lamelor
care trec uneori şi iarăşi pe aici. Iar seara fratele meu
Nin alunga pe-ntinsul podişului
norii ca nişte lei albi.
Astfel trăia pe podiş între crizanteme reci.
Într-o noapte,
fratele meu Nin dormea pe malul lacului Buha Magna,
tăcere era deasupra creştetului său
şi Ochiul pe-o ramură de cer, a văzduhului bacă
în creştere-împuţinare, Luna galbenă. Fratele meu Nin
dormea, fratele meu care nici nu s-a născut, şi din Lună,
pe un fir de păianjen a coborât un monstru mic şi agil,
păianjen pitic cu păr lucios încâlcit sau om, a intrat
în urechea fratelui meu şi a mişcat ceva în capul lui,
apoi s-a întors fredonând în Lună.
*
(De atunci în fiecare noapte,
când cerescul Ochi galben se deschidea rotund
şi-l privea cu pupilă mărită: fratele meu,
acest scump copil ce-mi semăna,
vrăjit pornea după luna plină
şi cânta în sufletul său:
Luna iar a-mbătrânit,
Lună-Lună, tu Bătrână,
şi mergea după Lună, peste acoperişul
lumii,
până la marginea podişului,
uneori creştea atât de înalt
că el însuşi era măreţia.
Şi-odată, când nu s-a mai putut
opri pe marginea aceea,
pe veci a dispărut Nin, fratele meu
care nici nu s-a născut.
Iar mult mai târziu, într-o zi astfel
mi-a vorbit:
naşte-te, frăţioare,
şi fii tu întâiul născut!)
Soldatul
(A fegyveres)
Spre sfârşitul lunii august 1994, la începutul ofensivei de vară a războiului de eliberare cu sfârşit incert, câţiva soldaţi rătăciţi se vor aşeza sub un fag de pe valea Someşului. Unul dintre ei va scoate o ploscă mică de rom din porthartul de piele şi-i va îmbia pe ceilalţi:
– Beţi în sănătatea mea.
Nu le va dezvălui că-i ziua lui de naştere şi nimeni nu-şi va da seama că se gândeşte la o zi de naştere de foarte demult, la propriii paşi stângaci de dans de-atunci şi la cuvintele acelea abia audibile: ăştia n-au nici o legătură cu dansul. Pentru că n-aveau într-adevăr nicio legătură cu dansul – îşi va aminti soldatul ostenit, bărbos – şi cum îl va copleşi apoi această amintire (în timp ce încearcă să termine o scrisoare începută cu luni în urmă, fără succes, de altfel), privirea i se luminează precum ochii verzi ai îngerilor damnaţi dacă văd întâmplător tufişurile raiului.
Soldatul acela bărbos!
caută în buzunarul interior
o de mult începută scrisoare:
Ţie şi pentru tine şi cu tine!
Şi din cauza ta, pentru tine! pe tine şi
despre tine! – ştiu, acuma vei crede:
scrisoarea aceasta nu-i decât păcăleală,
că nu-i adevărată, şi-i o greşeală;
poate de vină-i războiul
– te frămânţi acum – şi sufletul ostenit?
nesfârşitele marşuri,
cartuşierele şi cuţitele
sunt de vină că aşa te doresc acum,
că tocmai pe tine te doresc într-atât,
da de unde!
nu-ţi imagina că doar adineauri
şi dintr-una-n alta mi-ai venit în minte
ca o amintire incontrolabilă,
musafir dintr-o foarte-ndepărtată vară,
un musafir neaşteptat, de demult –
da, ţi-aş fi spus chiar atunci, demult!
numai că m-a reţinut nu ştiu ce,
nu mai ştiu
sau încă nu ştiu
Asta-i deci scrisoarea pe care omul acela înarmat
o scrie de atâta amar de vreme, dar nu îndrăzneşte s-o trimită –
scrisoarea înapoi în buzunar,
îşi ia pe umăr puşca mitralieră,
îşi priveşte plosca, bombăne, mormăie:
o să mai facem rost de rom ca s-o umplem iar –
scrisoarea înapoi în buzunar,
îi adaugă numai câteva cuvinte:
căci am vrut să-ţi spun încă de-atunci
când dansai cu mine: asta,
asta e aproape ca iubirea
Horror clujean
(Kolozsvári horror)
Într-o noapte de noiembrie, temându-mă de percheziţie,
am aruncat în râu o bandă de magnetofon. Vocea ta
era pe ea; ştii, desigur, care bandă putea
să fie.
O bună bucată de vreme după aceea, de câte ori treceam
pe acel pod peste Someş, întotdeauna pe tine te auzeam
din apă.
traducere de Kocsis Francisko