a8

Poeme de Ioana Zenaida Rotariu

dominaţia feminină

expunerea excesivă a vieţii

asemănătoare cu experimentele pe zimbrii

înăuntru şi în afara habitatului specific

categoria dominantă impune particularului trăsăturile sale

femeile în schimb nu vor fi niciodată

măsurate după normele universale zice bourdieu

astăzi femeile vor doar să intre în mărimea universală

şi să uzeze de o fericire universală – familie, soţ iubitor,

carieră de succes – supremaţia bărbat-femeie sau lupta care

se va duce mereu în aceiaşi termeni

de actualitate este falsa egalitate a femeilor în feminism

muzica deliei ce are ea şi nu am eu rezumă

speranţa că iluminarea poate veni pe orice cale

în timp ce manipularea o exercităm zilnic noi asupra noastră

războiul zuluşilor

seriozitatea care nu mă implică, nu mă interesează

ideile sunt materiale radioactive periculoase mai bine

te fereşti de ele decât să încerci să repari dezastre

gestul indecent al reciclării durerilor vechi în faţa prietenilor noi

uneori media erorilor umane este procentual mai mică decât

media erorilor doctorale scrisul în paralel funcţionează

dacă o minte lucidă şi antrenată depistează mecanismul

şi deconstruieşte cu rapiditate inutilitatea descrierilor largi

a cadrelor de ghimpi şi cuie pe care le montezi

ca metode de autoapărare în caz de urgenţă de gradul 0

mintea ruptă supusă constant procrastinării

şi exerciţiul în gol al autenticităţii

pentru care toţi cei din jur nu pot decât să-ţi plângă de milă

şi să-ţi înmâneze un steag al imbecilităţii şi alienării

pe care să-l fluturi deasupra capului în timpul liber

cei care pleacă şi cei ce rămân

din tirurile cu marfă muncitorii descărcau

conserve de peşte

şi cineva te aştepta în spatele uzinei dezafectate

(într-un spaţiu boem iubirea devine orice,

numai poetică nu)

alături de băieţii cu tricouri negre

şi şepci de la dragonul roşu

întindeai năvodul peste mare

cu aceeaşi seriozitate cu care deschideai în fiecare

dimineaţă magazinul de cafea de pe strada Altarului

transferul de lăzi şi baxuri

formele obscure solzoase alunecau

ca răbdarea noastră

prin sârma subţire de afecţiune şi greaţă care ne uneşte

peştii despărţiţi de familiile lor semănau cu noi

din uzină se simţea miros de cauciuc şi metal

mâinile tale decojiseră boabe de cafea toată ziua sau

distanţa obscenă dintre blândeţe şi autocontrol