a13

Ioan Pop-Curşeu

O biografie dinamică

Cartea Doinei Papp, Mihăiţă. Reconstituirea unei vieţi (Bucureşti: Tracus Arte, 2018) se înscrie la o primă vedere în categoria vastă a biografiilor de actori celebri. Definind-o însă astfel, prindem şi scăpăm în acelaşi timp esenţialul. Căci, dacă prezentul volum este într-adevăr o biografie, ea nu este una liniară, stufoasă şi factologică. Adică, în alte cuvinte, nu avem deloc în faţă o biografie clasică şi cuminte (nici nu se putea să fie aşa, cu un asemenea „personaj“ principal).

Doina Papp alege, în schimb, să prezinte viaţa lui George Mihăiţă în dinamismul ei intrinsec. Astfel, autoarea echilibrează constant confesiunile actorului, din care citează consistent, cu comentariul critic bine plasat. De asemenea, chiar dacă principiul liniarităţii cronologice nu este respectat cu stricteţe, el nu este nici pus în mod radical sub semnul întrebării, aşa încât cititorul parcurge succesiv marile etape semnificative din evoluţia interioară a actorului: copilăria şi vârsta şcolară, anii de formare profesională, activitatea la Teatrul de Comedie ca actor şi, mai apoi, ca director etc.

De fiecare dată când o anumită chestiune transcende cronologia, Doina Papp îi consacră un capitol aparte, care se constituie ca un bloc de semnificaţii mult mai logice decât o simplă înşiruire de evenimente. Astfel se întâmplă cu activitatea cinematografică a lui George Mihăiţă, începând de la Reconstituirea lui Pintilie, până la Palilula lui Purcărete, trecând prin filmele pentru copii semnate de Elisabeta Bostan. Se evocă pe numeroase pagini relaţia specială a actorului cu Sergiu Nicolaescu, regizor cu care a colaborat în repetate rânduri de-a lungul vremii şi de care l-a legat o strânsă prietenie. Tot aşa este evocată şi activitatea de presă a lui Mihăiţă, din anii romantici când a întemeiat şi a condus revista Salut!, poate cea mai semnificativă publicaţie adresată adolescenţilor în perioada post-decembristă, pe care eu însumi o aşteptam cu nerăbdare pe vremea când apărea.

În această abordare trans-cronologică, anecdoticul şi esenţialul se îmbină într-o sinteză mereu seducătoare pentru cititor. Pe de o parte, pornindu-se de la rolurile interpretate de Mihăiţă, se încearcă o explorare în profunzime a tuturor resorturilor artei actorului, iar, pe de altă parte, se narează tot soiul de poveşti suculente din neasemuita lume a artiştilor scenei. Câteva din anecdotele relatate în carte sunt memorabile şi ele poartă, toate, pecetea geniului comic inegalabil al lui George Mihăiţă. Căci, să nu uităm, Mihăiţă este un incontestabil specialist în roluri comice, deşi – atunci când anumiţi regizori i-au cerut-o – s-a dovedit a fi maestru şi în exprimarea vibraţiilor tragice. Aş menţiona, pentru savoarea lor excepţională, două poveşti. Prima este despre cum s-a fotografiat George Mihăiţă cu Michael Jackson cu ajutorul lui Ion Iliescu, iar a doua despre cum fotbalistul Bănel Nicoliţă, adus cu echipa Steaua la teatru, i-a făcut „unul din cele mai frumoase complimente“: „Nea Mihai, mata pă teatru eşti Ronaldinho.“ (p. 154).

Mai mult decât atât, biografia imaginată de Doina Papp se desfăşoară şi într-o altă dimensiune, la rândul ei dublă. Biografia artistică, publică, a actorului, se îmbină şi se echilibrează cu biografia interioară, intimă, personală. Ambele sunt puse, însă, sub semnul unic al întâlnirilor esenţiale, al evenimentelor modelatoare de talent şi de caracter. Pe plan artistic, sunt evocate modele ca Sanda Manu (profesoara din studenţie), Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu, Cătălina Buzoianu, Radu Beligan sau Alexandru Dabija, sau prieteni apropiaţi, şi ei figuri de prim-plan din teatrul şi filmul românesc, cum ar fi Horaţiu Mălăele (Horăţelu’). Pe plan personal, se operează o focalizare pe familia de origine a lui George Mihăiţă, născut în Moreni, Prahova (părinţi, fraţi, câteva aluzii la bunici), sau pe descendenţii actorului, anume trei băieţi, Tudor, Andrei, Vlad. Iubirile sunt evocate pasager, cu delicateţe, foarte aluziv, lăsând multe curiozităţi fireşti ale cititorului în suspans.

Ar mai fi de remarcat la prezenta carte bogăţia ilustraţiei, ceea ce o face să fie plăcută la lectură, dar îi conferă şi o valoare documentară deosebită. Din multe fotografii de familie nu lipseşte o oarecare punere în scenă – doar suntem într-o lume a teatrului şi a filmului. Remarcabile sunt două imagini în oglindă: în prima e George Mihăiţă cu fiul său Tudor, iar în a doua Tudor cu fiul său Marc, nepotul actorului (pp. 94-95). George şi Tudor sunt într-o postură meditativă, băiatul imitându-şi tatăl peste ani, iar puştii, la distanţă de o generaţie, se întind peste umărul stâng al taţilor de ieri şi de azi cu figuri dintre cele mai hazlii.

Cartea Doinei Papp este, aşadar, deosebit de interesantă şi se citeşte cu mare plăcere. Publicul din România nu poate decât să-şi dorească mai multe astfel de lucrări despre actori şi arta lor evanescentă.