a21

În meteorologia personală…

Olimpiu Nuşfelean

În meteorologia personală intră toate anotimpurile, în sensul că toate îmi plac. Evident că anotimpurile „de trecere“, precum primăvara sau toamna, mă fură mai uşor preocupărilor legate de scris. Poate că o explozie florală, fascinantă, inhibă oarecum credinţele mele de „creator“. Creaţia e acolo, în promisiunea fructului sau în fructul împlinit în toamnă. În vreme ce, în anotimpurile „temeinice“, vară sau iarnă, scrisul meu pare că-şi găseşte o aşezare mai bună. Imagine: stau la masa de scris într-o încăpere bine încălzită, îmbrăcat lejer, lîngă o fereastră generoasă prin care privesc ninsoarea, fie uşor fulguită, fie răscolită de vîntoase insistente, sau zăpada întinsă imaculat peste case şi arbori, şi albul acesta mă atrage, dar mă şi trimite spre albul foii de hîrtie sau al monitorului, care aşteaptă să fie umbrit mereu de zborul literelor… Dacă e totuşi să optez pentru un anotimp al scrisului, avînd în vedere experienţa de pînă acum, atunci numesc vara. În veranda închisă cu geamuri mari a casei de la … ţară, am găsit oricînd un loc unde inspiraţia îmi dădea – şi îmi mai dă – tîrcoale. Aici am scris poeme, povestiri, eseuri, romane… Aici scriu şi aud cocoşii cîntînd, un cîine lătrînd, un vecin strigînd pe cineva. Obosesc (intelectual!…) şi ies în curte sau în grădină, unde lucrez ceva sau mă îndulcesc cu nişte zmeură sau cu o cireaşă… Desigur că sîntem înclinaţi mereu să cam idealizăm locul natal, dar considerentele mele nu ţin neapărat de idealizare. Găsesc un confort, dar nu un confort căutat, tendenţios. Poate că, dacă mă năşteam într-un alt loc, nu mă mai făceam scriitor, sau poate deveneam un scriitor mai bun. N-am de unde şti. Atunci cînd înaintezi pe calea scrisului, variantele şi opţiunile devin superflue. De fapt, e o iluzie să crezi că ar exista. Însă am mai avut un loc „productiv“ – marea. Acolo, pe litoralul Mării Negre, mai ales în zona Saturn – Mangalia, o zonă deloc de fiţe, am găsit momente benefice scrisului. Sau chiar lecturii. Cred că mă prindea zona amalgamată a hotelurilor, vilelor şi a portului, anonimizantă, şi plaja deloc monotonă, cu marea ce te adună în tine. Da, da, nesfîrşirea mării nu mă risipeşte, ci mă adună în mine, îmi dă energie. La mare sînt şi vreau să fiu un anonim, interesat, doar el, de hîrtiile lui. De aceea am cam evitat vila scriitorilor de la Neptun. Îmi amintesc nişte zile ploioase pe plaja, generoasă, dintre Venus şi Neptun. În cortul unei terase adăstam la o bere şi la lectură, lectură de cărţi… grele. De obicei, mergeam singur, aranjam să fiu singur într-o cameră. Dacă era la un hotel, preferam un etaj cît mai sus, cu vedere spre mare… E atît de reconfortant să fii, din cînd în cînd, singur cu scrisul tău, chiar şi într-un anotimp privilegiat. Singur cu scrisul, dar nu mereu, dar nu la infinit! Era o vreme, în primii ani după Revoluţie, cînd plajele erau destul de pustii… În ultimii ani, plajele sînt cam aglomerate, nu prea găseşti în zonă liniştea scrisului. Dacă nu cumva ai o căsuţă a ta, undeva la marginea vacarmului…