a26

Câte o carte…

Stelian Ţurlea

1. Câte o carte din domenii diferite, pentru toate gusturile:

Aurora Liiceanu – Madlena. Editura Polirom. Prefaţă de Nayla Elamin. 228 pag. O carte despre prietenie, dar şi o minunată evocare a Vămii Vechi din urmă cu cinci, şase decenii.

Ion Bulei – Bunul nostru rege: Ferdinand. Meteor Publishing. 192 pag. Una dintre cele mai emoţionante evocări ale Regelui Întemeietor de la a cărui moarte se comemorează, în iulie 2017, 90 de ani.

Paula Hawkins – Fata din tren. Editura Trei, colecţia Fiction Connection. Traducerea din limba engleză şi note de Ionela Chirilă. Un thriller psihologic de mare succes, după care s-a turnat şi un film foarte bun.

Mihaela Miroiu – Cu mintea mea de femeie. Editura Cartea Românească. 246 pag. O carte despre numeroasele situaţii cu care se confruntă o femeie de-a lungul unei vieţi, doar pentru simplul fapt că este femeie.

Blake Crouch – Materia întunecată. Editura RAO. Traducere de Adriana Bădescu. 332 pag. Dacă ar exista un milion de alte lumi identice cu a noastră şi – de-am ajunge cine ştie prin ce minune într-una dintre ele – ne-am întâlni cu un seamăn de-al nostru absolut identic cu noi, apoi cu încă unul, cu încă o sută, ce-am face?

Madlena

Pentru cei din generaţia mea, cea mai recentă carte a Aurorei Liiceanu nu e doar superbă, ci şi aducătoare de nostalgii. Însă şi pentru cei mai tineri, chiar mult mai tineri, poate fi o carte minunată, plină de învăţături şi surprize.

Madlena – nu prăjitura – este „ceea ce numim astăzi memorie involuntară“, precizează autoarea, psiholog. Prăjitura a fost făcută celebră de Proust, când, la începutul primului volum al monumentalei sale În căutarea timpului pierdut, înmuind-o în ceai, i-a revenit în memorie copilăria. „Madlena e numele generic al detaliului – scrie Aurora Liiceanu. Este acel element declanşator care are putere mnemotică. Ea însă funcţionează în mod paradoxal, dovedind că involuntarul poate învinge voinţa. Sau poate se alătură ei, se bagă în faţă, venind cu lumea lui largă. Căci farmecul şi splendoarea detaliului sunt nemăsurate, magice.“

În cazul meu, madlena oferită de Aurora Liiceanu mi-a declanşat nostalgia anilor petrecuţi la Vama Veche, despre care scriitoarea vorbeşte pe larg – casele mici vagon, curţile largi de pământ, cu garduri de piatră, cu gâşte gâgâind, lanurile de porumb, plaja lată pentru nudişti şi drumul până acolo printre tufe de scaieţi, numele unor localnici care nu mai există astăzi, Stoiana, Matriona, Bugiulescu şi alţii. Pe toţi i-am cunoscut, ca şi lumea lor, asemeni celor din generaţia mea care îşi petreceau verile la Vama Veche, un sat uitat de lume, cu totul altfel decât cel de astăzi. Minunat nu doar pentru că amintirile tinereţii sunt întotdeauna minunate.

La aceste amintiri, Aurora Liiceanu ajunge citind o carte splendidă apărută în colecţia Denisei Comănescu, Raftul pisicii, la Humanitas fiction – Amintirea dragostei, de Jim Fergus. Despre o pictoriţă de acum un secol, uitată şi redescoperită târziu, Chrysis Jungbluth, care fusese ajutată de Julius Pascin, alt pictor nefericit, care avea legături şi cu Bucureştii şi care s-a spânzurat, dar mai înainte a pictat un portret al Prinţesei Ghica, cea care a fost mama lui N.D. Cocea şi bunica lui Pusi Cocea. Aurora Liiceanu a aflat aceste detalii de pe Internet, incitată de romanul lui Fergus. Şi s-a declanşat madlena.

Nepoata prinţesei Ghica, Pusi Cocea, era prietena cu care Aurora Liiceanu îşi petrecea verile la Vama Veche, ele singure cu copiii mici. Exact în casele de care v-am vorbit mai devreme – la Stoiana, Matriona, Bugiulescu. Trei dintre cei patru copii care le înconjurau pe femeile venite de la Bucureşti la plajă, adică cei ai lui Pusi Cocea, erau mulatri, făcuţi cu un medic stomatolog african stabilit în Bucureşti după ce-şi încheiase tot aici studiile. (Iarăşi, măcar unii dintre cei de vârsta mea îi vor fi cunoscut, văzut pe stradă sau măcar vor fi auzit de ei în acele vremuri). Printre amintirile suculente de la Vama Veche se strecoară povestea complicată, de roman, a familiei Cocea, foarte rămuroasă, şi trimiteri interesante la psihologie, în încercarea de a lămuri rolul madlenei în viaţa noastră şi a timpului. Pentru că „memoria e cea care ne alcătuieşte viaţa.“

O carte superbă.

(Textul a apărut iniţial
pe Amos News)