a22

Despre treptele divinului

Ioana Curuţ

Din cartea Madeei Axinciuc, Despre ierarhiile divine (Humanitas: Bucureşti, 2015), aflăm, de la început, că în umbra cuvintelor ce compun volumul stă un mesaj. Deşi anunţat în introducere, îi putem cuprinde pe deplin sensul abia la finele unei lecturi complete. Într-o primă instanţă, acest mesaj se expune în forma sa negativă, ca o critică întemeiată a tendinţei tot mai nestăvilite a ştiinţelor umaniste de multiplicare a unei maculaturi academice, ce nu reuşeşte şi nu intenţionează, în fapt, să transmită altceva în afara unui jargon surd. De aceea, se întreabă autoarea, în sprijinul unei reorientări a domeniului umanist înspre dezvoltarea spirituală a omului: „La ce bun să construieşti un palat în care nici cei ce construiesc nu pot intra? Şi unde este regele pentru care se înalţă, neasemuit, palatul? Fără capăt şi fără măsura omului, nu ajunge oare palatul să fie, în nesfârşirea lui nătângă, un turn al lui Babel?“ (p. 16)

Această critică se dezvoltă într-o reevaluare a trei teme esenţiale pentru înţelegerea fenomenului religios – sacrul, ierarhia şi monoteismul, pe care Madeea Axinciuc le revizitează cu mult folos, dintr-o perspectivă nouă şi fertilă pentru studiul transdisciplinar al fenomenului religios. Principiul care guvernează toate articulaţiile cărţii este explicitat în intenţia autoarei de a înlesni înţelegerea cititorului cu privire la experienţa religioasă, cel mai adesea confiscată de reprezentări instituţionalizate, dar preponderent opace („împietrite“, după o expresie recurentă în carte), cusur spiritual care stă, pentru autoare, pe aceeaşi treap