a18

Întregul şi partea

Iulian Boldea

Critic şi istoric literar riguros, Alexandru Ruja e o prezenţă constantă mai ales în paginile revistei „Orizont”, unde consemnează apariţii dintre cele mai importante ale literaturii actuale. Cărţile sale (Valori lirice actuale, 1979; Parte din întreg, I, 1994, II, 1999; Aron Cotruş – Viaţa şi opera, 1996; Ipostaze critice, 2001; Literatura română contemporană: Poezia, I, 2002; Literatura prin vremi, 2004; Printre cărţi, 2006; Printre cărţi – Prin ani, 2009, Lecturi – Cărţi – Zile, 2012; Rotonde critice, 2015; Spiritul cultural al Timişoarei, 2016) relevă deschidere spre modalităţi şi forme critice diverse, dar şi capacitatea de a surprinde cu fineţe singularitatea unei scriituri, resorturile, tectonica şi straturile operei sau dinamica relaţiei dintre text şi context. Raportul dintre parte şi întreg e valorizat şi nuanţat de criticul şi istoricul literar Alexandru Ruja din perspectiva unei înţelegeri adecvate a geografiei literare din vestul României („Zona de vest a României – o parte din Transilvania şi Banatul – cuprinde o literatură valoroasă ce se integrează firesc în contextul literaturii române“. Iată de ce, cartea  Parte din întreg se ocupă de scriitori „aparţinând literaturii contemporane; ieşită din complexul provincialismului, din cantonarea în probleme zonale şi scrieri dialectale, literatura din vestul ţării se impune prin scriitori valoroşi şi prin creaţii care o desemnează drept parte din întregul literaturii naţionale“. E limpede că, în aceste condiţii „geografia literaturii române este diversă şi policromă. Pentru ca s-o surprinzi cât mai exact (într-o hartă cât mai fidelă) trebuie să-i vezi toate piscurile (nu doar unele), să-i distingi toate formele, nu doar cele care-ţi convin pentru o anumită direcţie”. Relevând sensurile continuităţii, ale valorii estetice şi ale unei amprente identitare, Alexandru Ruja surprinde cu acuitate mărcile stilistice individualizatoare ale scriitorilor din Banat, cu clarificări şi clasificări legitime şi necesare. De pildă, Sorin Titel sau Paul Eugen Banciu sunt încadraţi în proza ce decurge din apelul la „mit şi istorie, text şi metatext“, în timp ce Laurenţiu Cerneţ şi Gh. Schwartz s-ar situa tipologic „între ironie şi comic“, valorificând „virtuţile parabolei“. Pe de altă parte, dacă „infuzia culturalului“, spiritul „livresc şi ludic“ îi caracterizează pe Eugen Dorcescu sau Şerban Foarţă, „voluptatea celebrării forţelor naturii“ e tipică pentru Anghel Dumbrăveanu sau Sabin Opreanu.

În Lecturi – Cărţi – Zile (2012), criticul îmbină privirea sintetică şi detenta analitică, chiar dacă relevant e şi portretul cu alură biografică sau intelectualistă. Studiile de anvergură sunt dedicate criticii lovinesciene (E. Lovinescu – ciclul junimist), lui Aron Cotruş (Aron Cotruş şi relaţiile culturale româno-poloneze), Ioan Alexandru (Expresionismul poetic) sau Sorin Titel (Recitindu-l pe Sorin Titel: gânduri răzleţe). Alexandru Ruja îşi exersează aici şi flerul de istoric literar, în studiile consacrate unor intelectuali ca Valeriu Branişte (O teză de doctorat din vechime – Valeriu Branişte), Aron Cotruş, Victor Iancu, Ştefan Baciu, Alexandru Ciorănescu etc., după cum valorifică exerciţiul sintezei, prin circumscrierea unui fenomen literar perceput în ansamblul manifestărilor sale, dar şi în contextul unor confluenţe, interferenţe sau analogii conceptuale, cu ilustrări şi prezenţe relevante (Despre expresionism, altfel, Modernismul literar, Labirint critic). Autorul subliniază rolul şi funcţia definitorie a criticii literare în anatomia şi fiziologia unei literaturi, exerciţiul critic relevând „o înaltă magistratură“ ce are rol „regularizator, de aşezare axiologică“, la fel de important fiind, însă, „efectul de igienizare al spaţiului literar, mai ales în condiţiile de astăzi, când apare multă literatură“. Se produce, astfel, o corespondenţă între mai mulţi factori-cheie ai fenomenului literar: „lectura“, „critica“ şi „circuitul mai larg al istoriei literare“, astfel încât, din corelarea acestor elemente definitorii se naşte „deliciul şi supliciul lecturii“. Alexandru Ruja este adeptul unei formule critice de extracţie universitară cu tot ce presupune aceasta – acribie, tentaţia conceptualizării, problematizare, excurs teoretizant, o anume economie stilistică, prin asumarea unei asceze a expresiei ca pe o condiţie a eficacităţii „ştiinţifice“, spirit aplicativ şi metodic, nelipsit, însă de tentaţia profunzimii. Cele mai relevante studii din carte sunt cele consacrate unor importanţi scriitori contemporani, cărora li se revelează, cu justeţe, unele dimensiuni, accente sau particularităţi nepuse în lumină cu suficientă pregnanţă anterior. În eseul Recitindu-l pe Sorin Titel: gânduri răzleţe, se exersează un model hermeneutic atent la racordurile biografie-operă, cu excursuri documentate în ambianţa epocii în care a trăit şi a creat prozatorul, foarte ataşat unor modele şi repere epice provenind din spaţiul estetic al Noului Roman Francez. Criticul relevă arhitectura singulară a prozei lui Sorin Titel, subliniind unele mărci ale tectonicii narative ce asumă modernitatea şi rafinamentul compoziţional al operelor, mobilitatea şi deschiderea ritmurilor naraţiunii („o mare mobilitate a planurilor epice cu alternanţe temporale şi subtile mişcări existenţiale“). De asemenea, Ştefan Baciu e individualizat prin vocaţia itineranţei, pe care criticul o dezvoltă în spirit comprehensiv şi pregnant („Dacă unii scriitori din exil s-au fixat într-o ţară, Ştefan Baciu a fost un exilat itinerant, ajungând până în îndepărtatul Honolulu. A cunoscut şi a intervievat personaje excentrice şi contradictorii ale istoriei ca Fidel Castro şi Che Guevara“).

O astfel de vocaţie recuperatorie „axiologică“ e valorificată în paginile consacrate lui Victor Iancu, „unul dintre esteticienii şi comparatiştii de seamă din România, cu drumul afirmării întrerupt şi distorsionat de multele întâmplări nefaste ale istoriei“. În cazul lui Eugen Dorcescu, criticul observă că „experienţa existenţială se converteşte mereu într-o poezie de adâncă meditaţie asupra condiţiei umane în ipostaza individuală de fiinţă trecătoare, dar şi de permanentă raportare la forţa divină“. Cartea Rotonde critice (2015) se deschide cu un Argument în care e relevată funcţia criticii literare („înaltă magistratură“), rolul său „valorizator, de aşezare axiologică“, „efectul de igienizare“ şi de „poziţionare a scriitorului într-un sistem de valori“. Rebreniana, primul studiu, analizează „intimele rebreniene“, dar şi epistolarul rebrenian, din care se desprinde profilul complex, nuanţat al scriitorului, în timp ce alte studii sunt consacrate operei lui Blaga (Fenomenul creator şi valoarea), Pavel Dan (Între realism şi expresionism), E. Lovinescu (Criticul modernismului), publicisticii lui Mihail Sebastian sau a lui Ioan Alexandru din perspectiva cronologiei „vieţii şi a operei“. O „anchetă culturală“ este cartea Spiritul cultural al Timişoarei (2016), în care sunt reunite texte ale unor scriitori proveniţi din acest spaţiu (multi)cultural (Livius Ciocârlie, Eugen Dorcescu, Victor Neumann, Anghel Dumbrăveanu, Dan Mănucă, Ion Marin Almăjan, Ion Arieşanu, Florin Bănescu, Mircea Borcilă, Traian Liviu Birăescu, Viorel Marineasa, Gheorghe Schwartz, Robert Şerban, Deliu Petroiu ş.a.). Sunt subliniate în aceste texte componenta cosmopolită, multiculturalitatea şi interconfesionalitatea, fascinaţia şi ţinuta intelectuală a acestui spaţiu, stilul, aura şi tradiţia unui topos inconfundabil. Echilibrul între viziunea sintetică şi incursiunile analitice subtile, vocaţia recuperatorie, dar, în acelaşi timp, şi prelevarea detaliilor semnificative din masa uneori amorfă a documentului istoriografic, toate aceste particularităţi definesc activitatea critică a lui Alexandru Ruja, universitar filolog de marcă, publicist, istoric literar şi, în egală măsură, exeget atent al valorilor literaturii române de ieri şi de azi.