a21

  • RevistaTomisul cultural, elegantă, tipărită policrom, are în centrul numărului său 10 (pe luna februarie 2017) problema „Meseriei de istoric la începutul mileniului al treilea“ – un text sobru şi clar al lui Ioan Aurel Pop. În paginile revistei, putem citi poeme de Ion Gheorghe, Gabriel Chifu, Iulian Talianu şi Vasile Dan, texte de Ioan Holban, Gheorghe Păun, un fragment de interviu cu Ileana Mălăncioiu realizat de Marta Petreu, două pagini despre istoria Hârşovei realizate de Constantin Nicolae. Un sumar interesant, pe toate gusturile si interesele, deci.

  • Numărul pe ianuarie alFamilieise deschide cu anunţul premiului naţional Mihai Eminescu şi cu fotografia cîştigătorului – Mircea Cărtărescu. În cele aproape o sută cincizeci de pagini ale opulentei reviste, texte de Mircea Popa – despre Eminescu şi Veronica Micle, un studiu frumos documentat al Lianei Cozea despre memorialistica lui Nicolae Manolescu, un studiu despre Cioran şi Caietele lui, în care autorul, Alexandru Seres, semnalează unele erori ale aparatului critic perpetuate din ediţia franceză în traducerea românească, poeme de Vasile Dan, Vasile Gârneţ, Vasile Gogea şi Vasile Igna – căci e numărul „Basileilor“, cum semnalează şăgalnic redacţia la sumar.