a13

Corporaţia
fragment

Flavius Lucăcel

Scena IV

(Videoconferinţa. Filip în biroul lui, pe monitor, Tonalt.)

Tonalt: Filip, notezi? Am reţinut corect? Filip te cheamă?

Filip: Filip, domnule!

Tonalt: Eşti somnoros? În compania mea nu se doarme.

Filip: Sunt fresh, domnule.

Tonalt: Glumesc, apropo. Trebuie salvat tot ce se poate, fără milă.

Filip: Fără milă, domnule.

Tonalt: Când zbori aici vreau să luăm masa împreună. Pari un tânăr echilibrat.

Filip: Mulţumesc, domnule!

Tonalt: Echilibrul face diferenţa în momentele de criză. Ce mai? Se pare că de data asta am ales perfect.

Filip: Mă simt onorat.

Tonalt: Şi apoi vreau să te cunosc mai bine. Am planuri mari în ce te priveşte. Fetele sunt multe şi frumoase aici. Îţi plac fetele? Ai soţie?

Filip: Fetele… oo. Da, domnule. Am soţie.

Tonalt: Să nu mă înţelegi greşit. Eu nu fac promovările în funcţie de orientarea sexuală, dar, totuşi, sunt precaut.

Filip: (Pauză lungă) Vă înţeleg, domnule.

Tonalt: Foarte bine, foarte bine. Nu sunt conservator, dar sunt unele mutre care nu-mi plac. Pur şi simplu.

Filip: E normal, domnule.

Tonalt: Stabilitatea angajaţilor noştri este cea mai importantă în politica de cadre. Notezi?

Filip: Scuze, domnule. Trebuia?

Tonalt: Te-am prins! Umor englezesc, de la bunicu’.

Filip: Aveţi stil, domnule. Iradiaţi pace. Mă inspiraţi.

Tonalt: ok, ok, dar nu mai cita porcării motivaţionale. Mulţumesc!

Filip: Scuze, domnule.

Tonalt: Acum poţi să notezi. În piaţă, pretutindeni lucrurile se evaporă la fel. Efectele pot fi devastatoare, decisive.

Filip: Efectele sunt decisive.

Tonalt: Ce vrei să spui?

Filip: Că efectele pot să fie decisive doar într-o parte, dacă…

Tonalt: Noteaz-o, te rog, pe asta: dacă luăm măsuri corecte, departe de centru. Ai înţeles.

Filip: Aici eu o să-mi fac datoria.

Tonalt: Asta e bine. Înţelept ce spui. Tânăr, dar înţelept.

Filip: După calculele mele, pierderile sunt fatale şi vor fi decisive aici.

Tonalt: Presimt că veţi avea o poziţie eroică. Şi mai am o viziune cu tine ajungând un director regional. Înţelegi bine politica mea.

Filip: Mă străduiesc.

Tonalt: Dar despre asta mai vorbim. Complimente soţiei şi mulţumesc pentru husa de piele. Frumoasă gravura cu ursul ţintuit în ţăruş. Voi mai aveţi urşi? Apropo, mi-am trimis-o la una din filialele noastre africane. Aici nu e bine să fii văzut cu astfel de lucruri, ce să mai zic de arme?! Vorbesc de cele de vânătoare.

Filip: Înţeleg. E normal.

Tonalt: Normal, pe dracu’. Să-şi bage corectitudinea lor politică în fund.

Filip: Scuze. Nişte fătălăi.

Tonalt: Grijă mare ce şi pe unde postezi. Mie mi-a scăpat o poză în care aveam la gât un corn de rinocer.

Filip: Un sfat înţelept. O să-l urmez.

Tonalt: Ţi-am trimis şi eu o cravată cu chipul meu pe degradeuri din galben.

Filip: Galbenul, sigur, e printre culorile mele preferate. Şi ale soţiei… în dormitor avem lenjeria… o culoare plăcută.

Tonalt: Aşa mi-am zis şi eu. Le-am trimis câte una tuturor şefilor regionali de departamente. Sunt din mătase naturală, făcute în Shanghai.

Filip: O alegere bună, domnule.

Tonalt: Ce…? Recunosc, asta nu mi-a picat bine.

Filip: O alegere bună culoarea. Cu materialul nu aveţi încotro. Doar ei îl mai fac.

Tonalt: Aşa este, şi te asigur că o să schimb eu toate astea.

Filip: Sunt alături de dumneavoastră.

Tonalt: Nu sunt puţin caraghios cu părul galben?

Filip: Nici vorbă. Doar culoarea asta solară vă prinde. Nimic altceva nu vi s-ar potrivi.

Tonalt: Totuşi, cu nasul galben, obrajii şi fruntea toate galbene?

Filip: Vă stă perfect. Nu am văzut-o încă, dar sunt convins că arătaţi bine.

Tonalt: M-am gândit la idealurile pionierilor, primii căutători de aur, la simbolistica puterii lui, chipul meu pe galben. E singura opţiune logică.

Filip: Impresionant.

Tonalt: Să o porţi în negocierile cu adversarii noştri. Ajută.

Filip: Deja îi simt puterea. Sunteţi un brav urmaş al pionierilor.

Tonalt: Intimidează-i! Poart-o cu nod dublu.

Filip: Subtilă strategie. Complexă şi eficientă.

Tonalt: Atunci, la revedere!

Filip: La revedere, domnule Tonalt. (Ecranul se stinge) La revedere şi în p… mă-tii cu capul tău galben şi părul tău de c…

Scena V

(Video-conferinţa cu subalternii din filială)

Filip: „Depăşeşte-ţi limitele, fii nemilos, în piaţă nu există compasiune”. Pornind de la acest citat al domnului Tonalt, vreau să împărtăşesc cu voi o viziune. Ce era muncitorul acum 50 de ani? Acum 20 de ani? Putem spune, chiar acum un an? Sau acum câteva ore, înainte de a fi cu noi? O sumă de frustrări, grevist, sabotor, activist, neperformant etc. Firmele mici şi mijlocii, o barieră împotriva consolidării individului independent. În formula asta, aici în corporaţie noi construim realitatea, noua realitate. Prima corporaţie a fost Big Bang-ul dezvoltării. Sună prăfuit, cum ar zice unii. Însă domnul Tonalt ştie şi are soluţii şi ne va învăţa mereu, „Cine nu ţine pasul nu are deschidere suficientă”. Vrea să spună că deschiderea, privirea de ansamblu şi focusarea pe target duc la acumularea de resurse, iar fixarea corectă de priorităţi duce la succes. Acestea sunt punctele politicii noastre de schimbare. Domnul Tonalt ne-a dat un vehicol, cum frumos spune: „Ţine-te de scaun, dacă te-ai urcat lângă mine!” şi eu adaug: Puneţi-vă şi centurile de siguranţă!

Scena VI

(În biroul lui Bob. Bob şi Svetlana. Svetlana aspiră şi curăţă mobilierul. Bob mânâncă specialităţi fast-food.)

Svetlana: (Cu aspiratorul în mână) Pot să-l pornesc?

Bob: Porneşte-l. Ăsta şi-a terminat logoreea.

Svetlana: Din ce am prins eu, nu am înţeles nimic. Dar e convingător.

Bob: Vin de la psiholog. Vrei să-mi anulezi terapia?

Svetlana: De unde vin eu, grozăviile se ţin lanţ şi nu are nimeni nevoie de terapie.

Bob: Pentru că acolo trăiţi la voia întâmplării.

Svetlana: Şi ordinea asta a voastră, alergătura continuă, pentru ce e, mă rog frumos?

Bob: Să mânânci sănătos… şi numai pentru asta merită să lucrezi ore suplimentare.

Svetlana: Cum spuneţi dumneavoastră, domnule Bob.

Bob: Roşiile astea le cultiv într-un ghiveci pe balcon.

Svetlana: Trebuie să fie foarte gustoase.

Bob: Poţi să guşti. Ia-ţi o bucăţică. Carnea de pasăre e cea mai toxică. Mi-ai luat cu vită?

Svetlana: Cu vită, bineînţeles. Şi cea de pui dacă o găteşti cum trebuie…

Bob: Nu de gătit vorbesc.

Svetlana: Cum spuneţi dumneavoastră, domnule, dar să ştiţi, roşiile noastre în Ucraina au un parfum aparte.

Bob: Ce fel de lapte bei?

Svetlana: În sătucul bunicii mele de lângă Kiev cineva mai avea o vacă, iar uneori, în vacanţă, tata îmi lua un litru. Era foarte bun!

Bob: Lasă sătucul bunicii tale. Aici, ce marcă bei?

Svetlana: Ce găsesc. Cam ce ia toată lumea.

Bob: Otravă! Doar cel bio, normal că e puţin mai scump, dar e bun, iar fructele…

Svetlana: Domnule Bob, ce aveţi şi cu fructele?

Bob: Luptă-te pentru sănătate, pentru corpul tău merită să lucrezi ore suplimentare. Pentru produsele sănătoase merită chiar să te umileşti, să le meriţi. Tot ce e ieftin e otrăvit. Totul! (Face o criză)

Svetlana: Liniştiţi-vă, domnule. Vă faceţi rău. Înţeleg, traversaţi o perioadă grea.

Bob: Mă simt perfect dat la o parte, umilit, călcat în picioare, silit să-i ascult

rahaturile ăstuia, strategiile.

Svetlana: Nu puneţi la suflet. Compania are nevoie de oameni ca dumneavoastră.

Bob: Eu sunt un supravieţuitor. Am pe balcon o tufă imensă cu roşii cherry. Cei ca tine, în schimb…

Svetlana: Fără curăţenie nu se poate.

Bob: Se poate, Svetlana. O să vezi cât de curând că se poate. Iar simt că fac pe mine. Psiholoaga m-a avertizat că e un semn al atacului de panică. Dar poate fi şi maioneza. Tu ce zici, Svetlana? Ai cerut maioneză organică?

Svetlana: Ca ingineră, zic că e un atac, dar femeia de serviciu din mine îmi şopteşte că e maioneza organică.

Scena VII

(Svetlana şi Omar în garsoniera lor)

Svetlana: Bob m-a înnebunit cu teoriile lui despre mâncatul sănătos.

Omar: Mie a început să-mi placă să beau sănătos.

Svetlana: Te prosteşti. Sper că nu e o trăsătură de familie.

Omar: Nu, cum să fie? Nici scrisul nu e. Tata, bunicul şi străbunicul produceau şi vindeau humus.

Svetlana: Mie mi se pare că te epuizează statul acasă, cu ochii în tavan.

Omar: Ce altceva ai vrea tu să fac?

Svetlana: Pune câteva seminţe în cutiile de pe balcon, udă-le zilnic. Ia-l ca pe un hobby.

Omar: Bun la ce?

Svetlana: Vrei să-ţi răspund Da la cererea ta insistentă?

Omar: Ca să-mi spui că vrei sa fii soţia mea ar trebui ca eu să plantez seminţe în cutiile de iaurt murdare de pe balcon?

Svetlana: E un început.

Omar: În sătucul bunicii tale de lângă Kiev îţi plantez orice întindere de pământ cu seminţe de roşii. Te fac fericită. Dar aici nu e loc.

Svetlana: Prostuţule, nu-mi trebuie un câmp întreg pentru a mă convinge că ai face orice pentru mine.

Omar: Sunt un pierde-vară, sunt ce vrei tu, dar nu mă pune să chinui bietele plante.

Svetlana: Asta e o nouă teorie.

Omar: E realitatea. Uită-te în jurul tău, pretutindeni, pe stradă, în corporaţii, şcoli, mall-uri. Uită-te unde vrei tu. Ce vezi?

Svetlana: Lumea munceşte, se agită, are o direcţie.

Omar: Problema e că sunt prea zeloşi şi ocupă abuziv tot locul ăsta.

Svetlana: Ce are teoria asta năucitoare cu o banală discuţie despre seminţe?

Omar: Ţi se pare în regulă ce am ajuns noi să facem?

Svetlana: E o catastrofă să plantezi câteva seminţe în nişte cutii de iaurt?

Omar: Aşa încep toate tâmpeniile. Scoatem un pic de ţiţei pentru a ne mişca mai repede, mâncăm săptămânal homari pentru potasiu şi neapărat ne ucidem între noi pentru toate astea.

Svetlana: Eşti cu fundul în sus. Nu înţeleg, îmi reproşezi mie ceva?

Omar: Te iubesc! Dar mi-e frică să n-o luăm şi noi razna şi să ne pierdem bucăţica asta de paradis.

Svetlana: Eşti sigur că maică-ta nu e din răsărit? Ai un stil de a problematiza…

Omar: M-am înfierbântat.

Svetlana: Oricum, noi doi ne-am făcut lungi stagii în iad. Ce ne-ar mai putea speria?

Omar: Să-mi ceri să fac agricultură pe balconul ăsta plin de boarfe. Asta mă îngrozeşte.

Svetlana: Am putea trăi puţin mai bine.

Omar: Dar nu trăim deloc rău.

Svetlana: În comparaţie cu cine?

Scena VIII

(Paul, Bob şi Filip în clubul de noapte)

Filip: I-am zis: „Tonalt, şi aici oamenii muncesc“.

Paul: În filiala noastră lumea chiar se agită.

Filip: „Luaţi exemplul de la colegii noştri asiatici“, mi-a răspuns.

Bob: Japonezii mânâncă foarte sănătos. Lor nici măcar nu le creşte glicemia.

Filip: Tonalt zice că ăia muncesc zilnic ore suplimentare, o fac cu disciplină şi au atitudine. (Lui Bob) Termină cu prostiile.

Paul: (Lui Bob) Bei prea mult.

Bob: I-am zis şi eu lui Tonalt că toţi care mânâncă sănătos au oceane şi-şi iau de acolo tot ce le pică bine. Dă-i cu potasiu, dă-i cu magneziu, calciu, fosfor, fier.

Filip: Oamenilor noştri le lipseşte atitudinea. Au limbile prea ascuţite. (Lui Bob) Dobitocule, fosforul…

Paul: (Lui Bob) Tu nu te-ai întâlnit cu Tonalt niciodată.

Bob: Lichea parşivă. Ne-am întâlnit la o reuniune şi chiar mi-a zâmbit de la distanţă.

Filip: Uşor, uşor. Nu vreau să fim daţi afară. Tonalt zice că pe aici se va prăbuşi totul. Adică, analizele lui spun că ne reîntoarcem de unde am plecat dacă nu schimbăm foaia.

Paul: Au mai zis-o şi alţii.

Filip: Ar fi al dracului de rău. Ne-a sugerat să plecăm în vacanţe toţi când va veni boom-ul.

Bob: Tonalt zice, Tonalt face. Idioţilor!

Paul: Dacă o spune el, atunci ar trebui să avem bagajele gata făcute.

Bob: Dacă ne trântesc pe noi, cad toţi şi acolo. Nu o dată i-am spus, ne ducem împreună la fund.

Paul: I-ai spus-o, pe dracu’!

Bob: Principiul vaselor comunicante.

Filip: E bună asta… e nouă?

Bob: Nu. O ştiu de la fizică.

Paul: Eşti beat? Vorbea de blondă.

Filip: Bei prea mult.

(Bob adoarme cu capul pe masă)

Bob: Ca să mânânci bine ai nevoie de veselă bună, oale, tigăi, cuţite. Lucruri de calitate, scumpe.

Filip: (Lui Paul) Animalul ăsta miroase ca dracu’ şi sforăie.

Paul: Vierme nespălat.

Bob: (Vorbeşte prin somn) Din ocean în farfurie, cât ai zice peşte. Doresc şi o porţie de pulpe împănate.

Filip: Dacă ceva nu iese bine, aş vrea să mă pot baza pe tine.

Paul: Sunt omul tău, sută la sută.

Filip: Te cred, dar vreau să mă asigur.

Paul: Te apreciez foarte mult. Pentru tine…

Filip: Dacă Tonalt mă rade, aş vrea să mă pot baza pe cineva.