Radu Constantinescu

Memoria – 100

 

 

Memoria, revista gândirii arestate a ajuns la numărul 100.

Satisfacţia atingerii acestui prag este îndreptăţită, o construcţie editorială de asemenea anvergură, concepută ca o tribună a „descătuşării“ gândurilor ţinute după zăbrele, model de sobrietate şi echilibru, nefiind la îndemâna oricui. Evocând cu emoţie momentul noiembrie 1990, când primul număr al publicaţiei vedea lumina tiparului, Directorul său, Micaela Ghiţescu, realizează în editorialul aniversar o trecere în revistă a acestor ani de bucurii şi de speranţe, dar şi de tristeţi sau dezamăgiri, cu mulţumirea că „visul“ de după Revoluţie al lui Banu Rădulescu, iniţiatorul acestui admirabil proiect şi sufletul său până în ultimele clipe ale vieţii, a devenit realitate. „Am întâmpinat şi unele cumpene […] dar am avut şi destule satisfacţii“ mărturiseşte Micaela Ghiţescu, rememorând aprecierile, diplomele, medaliile şi premiile care au venit, de-a lungul anilor, să încununeze strădaniile colectivului redacţional şi ale numeroşilor săi colaboratori.

Sumarul numărului aniversar debutează cu mai multe Omagiisosite din ţară, dar şi din străinătate, urmate de articole consacrate unor evenimente din timpul Primului şi celui de al Doilea Război Mondial, gândurilor şi vieţii urmaşilor celor ucişi la Aiud, de mărturii despre Fenomenul Piteşti, detenţia la „Cetate“ sau în alte închisori comuniste. Revista se încheie cu ultimele pagini ale Catalogului celor ucişi în decembrie 1989, în mare majoritate după fuga dictatorului.

O menţiune cu totul specială iconografiei, care, sub titlul  Arhiva Memoria 100, reproduce imagini de mare valoare documentară, venind să completeze/comenteze convingător textele publicate.

Numărul face parte din proiectul  Arhiva Memoria 100, realizat împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, proiect care îşi propune, între altele, constituirea unei biblioteci virtuale a tuturor articolelor publicate de-a lungul anilor în revistă, documente şi mărturii despre crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului în perioada comunistă, atât în România, cât şi dincolo de graniţele ei, precum şi studii şi analize ale efectelor regimului totalitar, atât în anii 1945-1989, cât şi în perioada postcomunistă.