a12

Primul volum al vechilor stoici

Alexander Baumgarten

Filotheia Bogoiu şi Cristian Bejan au reuşit să ne facă un cadou ieşit din comun şi de o maximă utilitate: primul volum din ediţia baronului Hans von Arnim, tipărită între 1903 şi 1905, care reuneşte Fragmentele vechilor stoici (Ed. Humanitas, 2016). Primul volum conţine fragmentele păstrate despre sau din opera lui Zenon din Cition şi a discipolilor lui. Cititorul care nu a întâlnit încă niciodată această ediţie merită să ştie că ea a fost o apariţie excepţională în mediul filologiei clasice germane a debutului secolului XX şi că ea a lămurit un adevărat continent de probleme ale istoriei ideilor filosofice, ştiinţifice, literare ale antichităţii clasice şi târzii: lucrarea a avut acelaşi impact ca şi ediţia, apărută în anii următori în acelaşi mediu german, pregătită de Hermann Diels şi care a reunit fragmentele filosofilor presocratici. Seminarul de filosofie al Universităţii din Cluj a cumpărat imediat cele patru volume editate de baronul von Arnim şi ele sunt şi acum consultabile: un venerabil profesor pe care l-am avut în studenţie ne stingea neastâmpărul cu care clamam intenţia de a studia şi filologia clasică mângâind respectabilele volume şi spunând că asta, da, poate fi pentru noi o misiune în cultura română: să facem o versiune bilingvă a acestei ediţii.
Lucrurile au demarat destul de dificil, au trecut mai mult de 20 de ani din acel moment şi, deocamdată, abia dacă am putut transmite unor prieteni mai tineri, eminenţi filologi, acea recomandare: Cristian Bejan şi Filotheia Bogoiu sunt cercetători asociaţi ai Centrului de Filosofie Antică şi Medievală şi participă, potrivit formaţiei lor, la discuţia în jurul unei teme-pivot care îi reuneşte pe colegii noştri în acest centru: ce înseamnă a traduce textele-sursă ale istoriei gândirii în limba română? Răspunsul lor este această carte, aşa cum răspunsul altor echipe formate în acelaşi loc universitar sunt: o versiune a lui Plotin în română, una a Summeitomiste sau cele câteva zeci de volume bilingve ale filosofiei antice şi medievale editate în ultimii 20 de ani. Ele sunt răspunsul implicit la această întrebare: a traduce textele-sursă înseamnă a face originea disponibilă (aş spune, parafrazând zâmbitor un enunţ monden: a o scoate din starea de ascundere), a comunica tuturor faptul că sursele pot fi gândite şi că asumarea lor este calea spre gândirea reuşită cu mintea noastră; dacă nimeni nu poate garanta chiar nemăsurata ambiţie de a spune că această cunoaştere a surselor greco-latine ale culturii noastre înseamnă fericirea, măcar putem spune modest că ea înlătură mizeria nefericită a ignoranţei bibliotecilor noastre cu care am crescut la finalul mileniului trecut. Iar dacă nici asta nu ni s-ar accepta, atunci să rămână măcar minimalul răspuns: traducerea comentată şi bilingvă a autorilor greci şi latini modelează eficace, mereu de la echivocitate spre suprimarea ei, limba pe care o folosim.
Tradiţia românească de receptare a stoicismului ne confirmă cu evidenţă această nevoie a sursei. Suntem relativ obişnuiţi cu stoicismul latin, preponderent etic: Epistolele lui Seneca sunt astăzi o referinţă clară, datorită eforturilor Ioanei Costa, pe Cicero îl avem în mai multe versiuni, iar Marcus Aurelius a fost recent tradus şi comentat de Cristian Bejan. Dar stoicismul grec, cel editat de Hans von Arnim, oferă suportul logic, fizic şi metafizic al principiilor eticii stoicismului roman. Aici întâlnim o puternică polemică în raport cu peripatetismul, prin contrazicerea situării la baza gândirii umane a silogismului şi înlocuirea lui cu o logică şi o epistemologie bazate pe descrierea strictă a mişcării, a naturii, apoi elemente de analiză a limbajului, o fizică axată pe principiile devenirii, urmate de o reducţie şi o simplificare a teoriei categoriilor. Cât de influente au fost aceste teorii transmise indirect (chiar în interiorul evoluţiei peripatetismului, prin Alexandru din Afrodisia) spre evul mediu arab şi latin ştie orice medievist. Să amintim poate doar celebrul fragment 625 din volumul 2, preluat de Arnim din Nemesius din Emesa, privitor la ciclurile universale şi repetiţia lor, care a stat la baza filosofiei naturii pentru Siger din Brabant, apoi pentru Pico della Mirandola. Nu ne rămâne, aşadar, decât să continuăm această preafericită muncă răbdătoare, în frumuseţea restituirii surselor.