a9

Poemele luminii traduse în limba franceză

Irina Petraș

          În cadrul celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Internaţional Lucian Blaga (organizat de Societatea Culturală Lucian Blaga Cluj, în parteneriat cu Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România şi cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga“ Cluj), a avut loc lansarea Poemelor luminii în ediţie bilingvă româno-franceză. Traducerea din limba română este semnată de Jean Poncet. Volumul e însoţit de o postfaţă de Horia Bădescu şi a apărut prin colaborarea editurilor Jacques André Editeur (Franţa) şi Şcoala Ardeleană (România) şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba şi al Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga“ Alba. Apariţia acestui volum are o dublă însemnătate: e valoroasă în sine, căci descoperă publicului francez un „autor, deopotrivă liric şi metafizic, atât de original, de profund şi de reprezentativ pentru spiritul românesc“, cum spune Jean Poncet în cuvântul înainte, dar e, după 20 de ani de la lansarea proiectului integralei lirice blagiene în versiune franceză în revista SUD, primul semn încurajator că acest excepţional proiect chiar s-ar putea împlini.
Jean Poncet, el însuşi un profund poet (oaspete al Festivalului Blaga, la Cluj, dar şi al ediţiilor pariziene puse la cale de Horia Bădescu), înţelege obstacolele care stau în calea unor astfel de întreprinderi, dar nu se lasă doborât de ele. Sigur că „ceea ce marginalizează poezia este transformarea în marfă a tuturor activităţilor omeneşti: poezia nu e o activitate economică rentabilă!“. Dar ea este „forma cea mai elevată a scriiturii literare“ şi merită să fie apărată. Nici obstacolul limbii române – limbă de circulaţie limitată – nu i se pare insurmontabil şi nici nu deplânge apartenenţa la limba română a lui Blaga:

Căci limba română e parte a gândirii şi operei sale, mai ales a operei poetice. Imposibil pentru Blaga să scrie un poem într-o altă limbă decât limba maternă, fiindcă aceasta corespunde cel mai bine limbii inimii sale. Pe de altă parte, toată opera lui Blaga, poetică ori filosofică, îşi află rădăcinile şi este ancorată în realitatea românească, în cultura ei, în miturile şi valorile ei.

Şi „chiar dacă româna nu e o limbă de circulaţie internaţională, opera lui Lucian Blaga e în mod sigur universală“, căci „se fondează pe specificul românesc născut din seva pământului“. „Scriitor major în ţara sa, dar şi eminent reprezentant al literaturii gândirii europene dintre cele două războaie mondiale“, Lucian Blaga e aproape necunoscut cititorilor Europei, chiar dacă au mai apărut traduceri în franceză şi un volum mai consistent în engleză. Avem de-a face cu „o enigmă niţel cam ruşinoasă“, zice traducătorul. Jean Poncet a găsit soluţia ieşirii din impas. El se alătură acelor străini care au învăţat limba românăanume pentru a-i traduce pe marii noştri scriitori. Îmi vin în minte alţi doi oaspeţi ai Festivalului de la Cluj: Mariano Martín Rodríguez şi Giovanni Magliocco.
Vorbind despre lunga aşteptare a unui semn că ideea sa de a publica integrala lirică Blaga în franceză va avea ecoul sperat printre români, Jean Poncet pune, delicat, o altă problemă: aceea a gesturilor de sprijin şi recunoştinţă pe care suntem dispuşi să le facem faţă de cei care pun umărul la cunoaşterea literaturii române în lume.
Oricum, elegantul volum Poemele luminii ne dă dreptul să credem că lucrurile vor sta mai bine în viitor. Şi că speranţa ca integrala să fie încheiată în 2018 nu e de tot naivă.
Iată poemul Eu nu strivesc corola de minuni a lumii în varianta Poncet: „Je ne piétine pas la corolle de merveilles du monde / et je n’assassine point / de mes raisonnements les mystères que je croise / sur ma route, / dans les fleurs, dans les yeux, sur les lèvres ou sur les tombes. / La lumière des autres / étouffe le charme impénétrable qui se cache / au profond des ténèbres, / mais moi, / moi avec ma lumière j’amplifie le mystère du monde — / comme les rayons blancs de la lune / n’éteignent point mais au contraire / avivent l’obscur frémissement de la nuit, / de même j’enrichis moi aussi l’horizon ténébreux / des vastes frissons du saint mystère / et tout l’incompris / devient incompréhension plus grande encore / sous mes yeux — / car j’aime / les fleurs, les yeux, les lèvres et les tombes“.