Premiile Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor pentru cărţi apărute în 2015

 

Joi, 26 mai, cu ocazia Reuniunii de primăvară-vară a Filialei clujene a USR, au fost decernate premiile pentru cele mai bune cărţi ale anului 2015. Juriul Filialei (Ştefan Melancu – preşedinte, Ioan-Pavel Azap, Constantina Raveca Buleu, Ion Cristofor, Titu Popescu, Balázs Imre József şi Karácsonyi Zsolt, membri) a stabilit următoarele premii:

Premii finanţate de Primărie şi de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca:
Premiul Lucian Blaga (Cartea anului Poezie) – Ion Pop, Casa scărilor, Cartea Românească
Premiul Dsida Jenő (Cartea anului Poezie – minorităţi) – Horváth Előd Benjámin, Beatcore, Erdélyi Híradó
Premiul Liviu Rebreanu (Cartea anului Proză) – Radu Ţuculescu, Mierla neagră, Cartea Românească
Premiul Adrian Marino (Cartea anului Critică şi istorie literară) – Constantin Cubleşan, Dumitru Radu Popescu: În labirintul mitologiei contemporane, Şcoala Ardeleană
Premiul Ioana Em. Petrescu (Cartea anului Publicistică) – Ioana Bot, Autoportret cu principii, Casa Cărţii de Ştiinţă
Premiul Kacsó Sándor (Cartea anului Istorie literară – minorităţi) – Cseke Péter, Borongós ég alatt [Sub cer înnorat], Nap Kiadó; Valori ale presei maghiare din România (1919-2014), Tritonic
Premiul  I. Negoiţescu (Cartea anului Eseu) – Mircea Tomuş, Un text ascuns în romanul Ion, de Liviu Rebreanu şi O mitologie a unor atrizi moderni în romanele Hortensiei Papadat-Bengescu, Limes
Premiul Teodor Boşca (Cartea anului Traduceri) – Rodica Frenţiu (Mori Ōgai, Tânărul, Eikon/Şcoala Ardeleană)
Premiul Radu Stanca (Cartea anului Teatru) – Mariana Vartic, Babel apocrif, Limes
Premiul Marian Papahagi (Cartea anului Debut) – Laurenţiu Malomfălean, Nocturnalul postmodern, Tracus Arte.

*
Ca în fiecare an, au fost acordate premii sponsorizate de omul de afaceri Remus „Mongolu“ Pop:
Premiul Aurel Gurghianu (poezie) – Medeea Iancu, Cântarea care a biruit toate cântările, Paralela 45
Premiul Al. Căprariu (poezie) – Vasile George Dâncu, Universul Mama, Casa de Editură Max Blecher
Premiul Negoiţă Irimie (proză) – Nicolae Goja, Doi pe o cruce, Eurotip
Premiul Liviu Petrescu (eseu) – Vasile Gogea, Anamteme, Eikon
Premiul Eta Boeriu (traduceri) – Rodica Lascu Pop, coord. (Thomas Owen, Ceremonial nocturn: Antologie de proză fantastică, şi Escale literare la Cluj, Casa Cărţii de Ştiinţă)
Premiul Mongolu pentru debut – Laura-Corina Roşca, Vârstele uceniciei, Şcoala Ardeleană.

S-a mai acordat Premiul special al juriului – Alexandru Vlad (in memoriam), pentru cele două cărţi apărute în 2015: Omul de la fereastră, Charmides, şi Poemele/Poems, Şcoala Ardeleană.
O diplomă (Premiul N. Drăganu, Premiul Primarului) – pentru volumul Lumina din cuvinte, antologie alcătuită de Irina Petraş, Şcoala Ardeleană.