In memoriam Melania Ursu  

 

Roxana Croitoru 

Ne-a părăsit fulgerător la început de an 2016 actriţa Melania Ursu (16 iun. 1940-11 ian. 2016).
Absolventă a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ din Bucureşti, promoţia 1961, clasa regizorului profesor Moni Ghelerter, Melania Ursu a făcut parte dintr-o generaţie de aur, fiind colegă cu marii artişti Marin Moraru şi Gheorghe Dinică.
Cariera şi viaţa ei de după absolvire s-au confundat, mai bine de o jumătate de veac, cu scena şi viaţa Naţionalului clujean, pe care a onorat-o cu nu mai puţin de optzeci de roluri.
E greu să evoci în particularităţile lui caracteristice un actor de talia Melaniei Ursu. Cred totuşi că definitorii pentru ea au fost talentul şi personalitatea. O personalitate teatrală vie, ardentă, cu multiple faţete. A fost hărăzită în aceeaşi măsură pentru tragedie, dramă şi comedie. A avut şansa marilor întâlniri, căci a jucat sub îndrumarea unor regizori importanţi ca Ion Olteanu, Alexa Visarion, Mihai Măniuţiu, Victor Ioan Frunză, dar în primul rând fastă i-a fost întâlnirea în anii formării cu regizorul Vlad Mugur, directorul de atunci al Naţionalului. Memorabilă a rămas creaţia ei în Corifeea din Ifigenia în Aulis sub bagheta Meşterului. La ultima lor întâlnire pe scenă, în timpul repetiţiilor la Hamlet, spectacolul-testament al regizorului, acesta din urmă evoca şi îi cerea acea privire genială, acel firesc şi plus de măreţie pe care numai actorii mari îl au şi pe care el ştia că Melania Ursu le deţine.
Vigoarea înfăţişării sale, marea capacitate de emoţie, uşurinţa cu care impresiona, într-un cuvânt libertatea ei de expresie creau în fiecare reprezentaţie magia proprie spectacolului de teatru, ce trece pe nesimţite de pe scenă în sufletul spectatorului vrăjit. A creat personaje memorabile în piesa Opinia publică, a fost cutremurătoare în Lady Macbeth, a întrupat Corifeea în Ifigenia în Aulis, Mama în Săptămâna luminată sau interpretând balade; înduioşătoare în Sonia din Unchiul Vanea, plină de vervă şi umor în Catarina din Îmblânzirea scorpiei; sau în ultimul ei rol, Béraldine din Bolnavul închipuit. A fost un actor complet. S-a distins cu aceeaşi forţă şi în rolurile interpretate în filme: Doamna Chiajna în Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, regia Malvina Urşianu, Pelaghia Roşu în Munţi în flăcări, regia Mircea Moldovan, Vica în Pădureanca şi Flăcări pe comori, ambele în regia lui Nicolae Mărgineanu, Ana în Iarba verde de acasă, regia Stere Gulea, Irina în Mere roşii, regia Alexandru Tatos ş.a. O altă latură a talentului ei s-a afirmat în cea de pedagog, motiv pentru care o scurtă perioadă a părăsit Clujul pentru Institutul de Teatru de la Târgu-Mureş. A revenit la Cluj şi în anii ’90 a fost printre primii profesori care au predate la reînfiinţata Facultate de Teatru.
De-a lungul timpului, Melania Ursu a fost distinsă cu numeroase premii: Premiul revistei Teatrul pentru rolurile din Opinia publică de Aurel Baranga şi Un vis în noaptea miezului de vară de W. Shakespeare (1970); Premiul de interpretare feminină pentru rolul din Pasărea Shakespeare de D. R. Popescu la Festivalul de Artă Teatrală, Iaşi (1975); Premiul de interpretare feminină pentru rol secundar Doamna Chiajna în filmul Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu (1979); Premiul I de interpretare pentru rolul Ea din Cerul înstelat deasupra noastră de Ecaterina Oproiu la Festivalul Naţional de Teatru „Cântarea României“ (1985).
La Galele UNITER 2012, a primit cea mai înaltă recunoaştere a breslei actoriceşti: Premiul pentru întreaga activitate. A fost distinsă cu Medalia Meritul Cultural clasa I (1967), Ordinul Meritul Cultural clasa IV (1969), Ordinul Naţional Pentru Merit, în grad de cavaler (2002).
Aş spune că a fost un actor incomod prin atitudinea ei tumultuoasă, prin exigenţele ei, proprii teatrului mare, prin asemănarea ei cu o vioară Stradivarius care răspunde doar celor care ştiau s-o mânuiască şi s-o asculte cu adevărat.