a16

Dosar: Mircea Cărtărescu

În 10 februarie a.c., Mircea Cărtărescu a fost invitatul de onoare al Universităţii „Babeş-Bolyai“, pentru o întîlnire cu publicul şi, desigur, pentru lansarea celei mai recente sale cărţi, Solenoid. Întîlnirea s-a desfăşurat în Auditorium Maximum, care a fost arhiplin, încît publicul – aproximat la 1100 de persoane, cei mai mulţi studenţi, dar nu numai – n-a încăput pe cele 900 de locuri ale sălii şi mulţi invitaţi au stat pur şi simplu în picioare. Întîlnirea a fost moderată de Ilie Rad. La sfîrşitul ei, Mircea Cărtărescu a dat autografe. L.

                                                                      Cuvînt de bun venit

Ilie Rad

Dragi studenţi, stimaţi invitaţi,
Vă mulţumesc că aţi venit într-un număr atât de mare la întâlnirea cu profesorul şi scriitorul Mircea Cărtărescu, întâlnire ocazionată de apariţia romanului Solenoid.
Înainte de toate, daţi-mi voie să mulţumesc unor oameni şi instituţii care au contribuit la organizarea acestei întâlniri, pe care o socotesc unul dintre cele mai importante evenimente literare ale anului.
Îi mulţumesc în primul rând domnului Mircea Cărtărescu, pentru că a acceptat invitaţia noastră, de a veni la Cluj-Napoca, municipiu pe care l-a vizitat ultima dată în urmă cu zece ani.
Le mulţumesc apoi Editurii Humanitas şi doamnei Gabriela Maaz, director de promovare la Grupul Humanitas, deoarece ne-a fost alături pe toată durata pregătirii acestei întâlniri.
Exprim gratitudinea noastră Universităţii „Babeş-Bolyai“, domnului rector, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, care ne-a asigurat logistica necesară, ce ne-a ajutat la mediatizarea evenimentului şi la pregătirea lui în cele mai mici detalii.
În fine, dar nu în ultimul rând, îi aduc mulţumiri doamnei profesoare Marta Petreu, care ne-a fost „iubit complice“ la această realizare de excepţie.
Aşa cum aţi putut vedea pe afişul evenimentului de azi, principalul organizator al acţiunii este Colegiul Studenţesc de Performanţă Academică, o structură nouă, unică în România, creată în 2013, cu scopul de a asigura un cadru complementar celui instituţional şi tradiţional pentru dezvoltarea academică şi profesională a studenţilor cu rezultate deosebite din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“, de a le stimula acestora valenţele excelenţei în cercetarea ştiinţifică aplicativă, inter-, trans- şi multidisciplinară, relevanţa socială şi disponibilităţile implicării în acţiuni de voluntariat.
În fiecare an, Colegiul selectează circa 40-50 de studenţi, de la toate facultăţile universităţii, respectând structura multiculturală a instituţiei noastre, studenţi care se implică apoi în organizarea de conferinţe cu academicieni sau viitori academicieni (rumoare în sală), de seminarii, workshopuri, ateliere, excursii de documentare, participă la conferinţe naţionale şi internaţionale etc. De altfel, colegii studenţi mi-au spus că aţi primit sau veţi primi la plecare câte un semn de carte, în care găsiţi indicate sursele unde puteţi afla mai multe informaţii despre Colegiul nostru…
Aş vrea să vă mai spun că, în periplul său clujean, domnul Mircea Cărtărescu este însoţit de soţia sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, care este acum la festivitatea de lansare a celei mai recente cărţi proprii, Ferbonia, iar când va intra în sală o voi anunţa, pentru a o cunoaşte şi pentru a-i putea cere şi ei autografe pe cărţile ei, aflate la standul de la intrarea în sală.
Ca să nu mai lungesc vorba, îi dau cuvântul domnului rector, acad. Ioan-Aurel Pop. Domnule rector, aveţi microfonul!