a21

Prietenii lui Puck

Amalia Lumei

          A cincisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Păpuşi şi Marionete organizat de Teatrul Puck din Cluj-Napoca s-a desfăşurat între 17 şi 21 octombrie a.c., aducând faţă de anii anteriori schimbări semnificative. De astă dată instituţia organizatoare nu şi-a prezentat producţiile proprii în concurs, dar a ales ca membri ai juriului personalităţi ale vieţii artistice exclusiv clujene, pentru ca verdictele – concretizate în premii – să marcheze un punct de vedere clujean fără a fi, în acelaşi timp, susceptibile de părtinire. În fruntea juriului – ai cărui membri au fost dr. Eugenia Şarvari (teatrolog), lector univ. dr. Katona József (regizor de teatru), prof. univ. dr. Ovidiu Pecican (dramaturg) şi dr. Epaminonda Tiotiu (scenograf) – a fost invitat, ca preşedinte, directorul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Păpuşi şi Marionete din Subotica (Republica Sârbă), dl. Slobodan Marković.
În ce priveşte cele zece piese prezente în concurs, ele au fost, în general, de o excelentă calitate, dovedind imaginaţie în conceperea ansamblului, măiestrie la nivelul jocului şi performanţă în cazul anumitor mânuitori de păpuşi. Tendinţele manifestate au fost plurale, de la exploatarea tradiţiei clasice, de bâlci, la teatrul cu obiectele din spaţiul cotidian actual, combinaţia de joc actoricesc şi păpuşerie etc.
Înafara concursului au fost prezente trupe semnificative, din România şi din străinătate, în cazul performanţelor acestora din urmă memorabile rămânând mai ales Suitcase-duet Kvam din St. Petersburg (Rusia), cu spectacolul Cum poţi să faci totul din nimic, şi teatrul Sofie Krog din Ry (Danemarca), cu piesa Casa.
În ansamblu, succesiunea spectacolelor din cele câteva zile de desfăşurare ale festivalului a fost o cavalcadă de propuneri pline de îndrăzneală şi de inteligenţă creatoare, în unele cazuri survenind chiar şi intense reacţii empatice de natură emoţională.
Premiile din acest an şi-au diversificat paleta, răsplătind, pe lângă categoriile consacrate, şi valorificarea tradiţiei sau calitatea scenariului dramatic.