a15

Despre sexualitate

Amalia Lumei

          Abordând o problematică mereu actuală şi incitantă pentru publicul larg, cartea cercetătorului Andrei Oişteanu, Sexualitate şi Societate: Istorie, religie şi literatură (Iaşi: Polirom, 2016) aduce în atenţie o chestiune de relevanţă universală: problema sexualităţii. Este un admirabil exerciţiu de erudiţie, de capacitate interpretativă şi de scriitură captivantă, aşa cum autorul şi-a obişnuit deja publicul. Încadrat într-o serie de autor, volumul permite compararea cu preocupările anterioare ale specialistului şi dovedeşte aplecarea acestuia către subiectele îndrăzneţe şi de mare anvergură. După Grădina de dincolo. Zoosophia. Comentarii mitologice, după Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura tradiţională românească, Mythos & Logos. Studii şi eseuri de antropologie culturală (1997), Imaginea evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central-european (2001), Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004) şi Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură (2010), noua apariţie indică itinerariul cercetătorului, ca şi un nou punct pe harta intereselor lui ştiinţifice.
După ce narcoticele îl purtaseră în zona paradisiac-prohibitivă a drogurilor, de astă dată, cercetătorul atacă unul dintre raiurile umane; deci, nu elemente de mitologie, cum ne-a învăţat în alte cărţi, nu raporturile acesteia cu discursul ori cu magia, lăsând deoparte şi stereotipurile rasial-religioase, ci de sexualitate privită istoric. Andrei Oişteanu abordează cu curaj una dintre problemele fundamentale, legate atât de instinctul vieţii, de reproducere, cât şi de exprimarea cu mijloace fizice, naturale, a nevoii de afecţiune. Relevanţa ei socială este investigată pe parcursul unor capitole ce menţin curiozitatea trează, pentru că ele se ocupă de chestiuni discutate mult şi prea puţin cunoscute, precum ius primae noctis la antici, „dreptul“ şahului/ sultanului/ hanului, acelaşi drept al suveranului în lumea vestică medievală – ca privilegiu princiar sau nobiliar –, drepturile sexuale conferite de rudenia spirituală (năşia), taxa pe virginitate, cultul miresei, părţile corpului uman înzestrate cu atractivitate sexuală (părul, piciorul) sau ameninţătoare (vagina dentata), sexualitatea limbajului şi a locuinţei, probleme de fiziologie vaginală (de ce nu şi peniană?), fecioara „veninoasă“, aspecte legate de practicile sexuale în public, literatura erotică, sexualitatea interzisă, iniţierea sexuală a fetelor, siluirea, avangardismul şi erotismul etc. Astfel, din această abundenţă de capitole – cărora li s-ar fi putut, de altfel, adăuga destule altele, mai ales dintre cele relevante pentru sexualitatea masculină, întregind şi mai mult  perspectiva – ia naştere, în forma unui ansamblu mozaicat, întregul de factură cvasi-monografică. S-ar mai fi putut adăuga şi problematica sexualităţii în spaţiul oniric (mai ales la romantici şi la suprarealişti), chestiunea nodală a sexualităţii în psihanaliză – la Freud, la Jung, la Mélanie Klein şi la câţi alţii –, chestiunea sexualităţii în teologiile creştine şi necreştine, în filosofie (la Erich Fromm şi la Michel Foucault, măcar), câte şi mai câte… Sunt de menţionat aici asemenea sugestii, tocmai ştiind că, de la o ediţie la alta, antropologul cultural care a făcut această laborioasa cercetare obişnuieşte să-şi reia şi să-şi îmbogăţească argumentaţia şi exemplele cu noi capitole.
Debordând de detalii selectate, conform propriei sensibilităţi, dintr-o masă mare de informaţii, autorul propune, cum spuneam, o incursiune istorico-ştiinţifică într-o problemă a tuturor vremurilor, aducând în prim-plan o sinteză a diferitelor raportări la sexualitate de-a lungul timpului. Sursele folosite sunt foarte diferite, şi anume literare, istorice, religioase precum şi mass-media (emisiuni tv, internet etc.). Autorul se mişcă cu o extremă uşurinţă între toate mediile şi sursele de informare, dovedindu-şi erudiţia în problema cercetată. Avem astfel de a face cu referinţe de mare diversitate, de la cronicari (precum Grigore Ureche – Letopiseţul Ţării Moldovei; Dionisie Eclesiarhul – Hronograf, 1764-1815); poeţi ca Ion Budai-Deleanu – Ţiganiada, Eminescu, Coşbuc; sau romancieri ca Liviu Rebreanu şi Mircea Eliade; totul poate deveni o sursă documentară. Nu lipsesc anticii Diogene Laertios, cu Despre vieţile şi doctrinele filosofilor sau Artemidoros. Autori contemporani, ca Arthur Kostler sau Pierre Bourdieu, emisiuni tv sau link-uri care trimit la titluri uluitoare, cu iz senzaţionalist toate sunt numai bune pentru a întreţine curiozitatea şi jovialitatea cititorului. De pildă Andrei Oişteanu, nu lipsit de umor, cercetează cu toată seriozitatea textul „Ucraina vrea să interzică poziţia misionarului“, din România Liberă; la fel, cutare cântec lăutăresc interpretat în 2012 de taraful Mambo Siria, din judeţul Dolj;  cu toată seriozitatea lui ambivalentă utilizează interviul lui Corneliu Vadim  Tudor: „În tinereţe m-am culcat cu peste 1.000 de femei, cu 3-4 pe zi chiar. Fac sex ca anticii“ şi atâtea altele…
Andrei Oişteanu pare să desfăşoare, prin intermediul volumelor lui, un program de explorare a prezenţei sociale a oamenilor care nu poate fi trecut cu vederea. Coborând de la chestiunile mai abstracte şi mai specializate către întâlnirea cu un public tot mai larg prin abordarea unor teme ce îmbină seriozitatea de fond cu o aparentă excentricitate (droguri, sex), aducând nostalgic cu proiecţiile înfierbântate ale generaţiei flower power dar trecute prin filtrul frigorific al analizei ştiinţifice temeinice, eseistul se dovedeşte mereu un autor care merită citit şi recitit. Prezenţa lui în câmpul antropologiei culturale româneşti trebuie înregistrată printre cele de vârf, cărora le datorăm contribuţii consistente şi bine scrise.