a4

Ilie Rad

Scrisori către Zoe Dumitrescu-Buşulenga

          Graţie generozității domnului prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu şi a doamnei Elena Docsănescu, publicăm, în numărul de faţă al revistei noastre, şase scrisori trimise celei care a fost Zoe Dumitrescu-Buşulenga, renumit om de cultură, membru al Academiei Române, precum şi o scrisoare trimisă de aceasta lui Mircea Zaciu, împreună cu o recomandare, care i-ar fi servit profesorului clujean pentru obţinerea unui post în străinătate. Scrisorile sunt ilustrative nu numai pentru climatul epocii (dominat de birocraţie, neîncredere, suspiciuni etc.), ci şi pentru caracterul uman al destinatarei celor şase scrisori, pentru capacitatea omului de cultură de a-şi ajuta semenii.
Mulţumim Domnului Profesor Valeriu Râpeanu şi Doamnei Elena Docsănescu, pentru lămuririle date în legătură cu anumite informaţii şi persoane din prezentele scrisori. Originalele scrisorilor se păstrează în arhiva Domniei Sale. (Ilie Rad)

1.

          Cluj, 20 XI 64
Mult stimată Doamnă Zoe,
Iată că şi eu am întârziat cu răspunsul. În învălmăşeala zilelor, abia mai pot ţine piept ritmului. Pe de altă parte, nesiguranţa în care stau de când ne-am întors  şi mi s-a spus să fiu pregătit pentru plecarea în Franţa  mă omoară. Au trecut două luni şi nu ştiu mai multe decât am aflat atunci, în biroul tovarăşei Ofelia Gheorghiu.  O aluzie, într-o frumoasă scrisoare a profesorului Rosetti, mă întăreşte în bănuiala că a intervenit ceva – dar, la insistenţele mele telefonice, la Minister, să mi se dea confirmarea că nu mai plec – ca să-mi recapăt liniştea –, mi s-a răspuns să aştept că voi pleca totuşi… E mai mult decât iritantă starea aceasta. Vă rog să mă credeţi că aş prefera de o mie de ori să nu mai plec – să-mi pot continua aci lucrări începute şi să realizez atâtea proiecte ce am în cap. Plus dificultăţile cu familia şi dorul pe care-l presimt chinuindu-mă, după Adriana şi Radu!  De atunci, de câte ori îi privesc, mi se strânge inima: cum o să stau eu atâta amar de vreme fără ei, cum o să mă primească ei la întoarcere? Dacă nu mă vor mai recunoaşte? În fine…
Scrisoarea Dvs. mi-a făcut mult bine. Mă temeam ca pricina tăcerii să nu fie vreo supărare pe mine, poate din pricina acelei nenorocite expresii nedorite din comunicatul Agerpress. Sau dintr-o greşeală a corecturii, în Tribuna… Îmi pare rău că aţi avut atâtea suferinţe. Vă rog să transmiteţi Dlui Buşulenga sincere condoleanţe. Pierderea unei mame, la orice vârstă s-ar produce acest tragic şi inevitabil eveniment, e la fel de dureroasă, îl înţeleg şi vă înţeleg. Mai mult, ar fi nepoliticos din parte-mi să adaug.
Cât priveşte boala Dvs., sper să nu fie decât ceva cu totul accidental şi care se va rezolva rapid şi cu o refacere grabnică.
Vă trimit cartea, promisă, a lui Hugo Friedrich.  Eu mai am un exemplar, mă pot lipsi deci de ea şi pe urmă Dvs. vă folosiţi mai mult de ea. Îmi pare bine că vă pot face o mică surpriză. Fotografiile, developate, aşteaptă copierea. Unele au reuşit minunat şi în curând sper să vă trimit din cele mai izbutite. Păcat că L.  strică mereu, prin prezenţa lui insolită, de intrus, grupul nostru. Sper să nu-l mai revăd vreodată sau să aud că vreun „amic“ (cubanez sau de altă naţie cu sânge aprins) l-a aruncat în vreo apă neagră, precum se sfârşi în [cuvinte ilizibile].
Închei, urându-vă sănătate, energie, voie bună şi cât mai multă odihnă! Nu trebuie să vă irosiţi atâta – mai avem călătorii de făcut…
Soţia mea şi Adriana, Radu vă mulţumesc pentru urări şi ar dori să vă cunoască.
Primiţi vă rog asigurarea sentimentelor de stimă ce vă poartă
M. Zaciu

          P.S. Această hârtie e veneţiană, dintr-o mapă pe care am cumpărat-o într-o zi, când profesorul Rosetti punea o telegramă la poştă.

2.

          16 aprilie 1970
Mult stimată şi iubită Doamnă Zoe Dumitrescu Buşulenga,
Abia azi am aflat de la Ghighi Sturdza  vestea ireparabilei pierderi pe care aţi suferit-o –, dispariţia dintre viii pământului a mamei Dvs. Regret că nu v-am putut condolia la cimitir şi vă rog, acum, să mă consideraţi participant sincer şi adânc întristat la durerea Dvs. şi a familiei.
Tot de la Ghighi Sturdza am aflat că mâine vă susţineţi doctoratul.  E un spectacol la care nu ţin să particip, pentru că rolurile sânt, de fapt şi de drept, foarte greşit distribuite. Pentru mine, sânteţi mai doctor în filozofie, literatură, artă decât cei care vă examinează.
Mi-a plăcut, mi-a dat satisfacţie modul în care Valeriu Râpeanu vă portretizează în noua sa carte, Interferenţe spirituale.  Printre rândurile sale, se pot citi mai multe chiar decât cele exprimate direct. Adevărul apare clar rostit – şi făţiş, şi aluziv. A surprins cu fineţe multe din calităţile Dvs.
Sânt onorat că, în portretizările sale, mă aflu vecin cu Dvs. Dintre criticii de azi, Valeriu Râpeanu îmi pare cel mai loial, mai voitor de bine şi de adevăr – dincolo de interese, calcule, spirit de gaşcă. Colegii mei de generaţie şi tinerii nu mai au nici judiciozitatea şi nici generozitatea lui. La apusul activităţii mele şi la mijlocul activităţii Dvs. – în plină culminanţă –, Râpeanu săvârşeşte un act de dreptate, cu care mata, iar eu şi mai puţin, sântem cam rar deprinşi.
Încă o dată, sincerele mele condoleanţe şi expresia înaltei preţuiri şi sincerei admiraţii.
Vă rog să transmiteţi Dlui Apostol Buşulenga  condoleanţe şi asigurarea stimei ce i-o păstrez, pentru distincţia sa umană şi a splendidei sale ţinute ca soţ şi om de cultură.

Petru Comarnescu

3.

          Cluj, 1 XI 73
Mult stimată Doamnă Zoe,
Sânt dezolat că nu voi putea fi la Cluj în timpul vizitei Dvs., pe care o aşteptam cu bucurie, în speranţa că v-aţi fi făcut un mic răgaz şi pentru a ne face o vizită.
Ca un trăznet a venit însă ieri vestea morţii celui mai tânăr dintre fraţii mamei mele, în urma unei intervenţii chirurgicale urgente, într-un orăşel unde – probabil – nici spitalul, nici aparatura, nici medicii nu l-au putut salva, ba dimpotrivă, după intervenţie a făcut o septicemie şi un blocaj renal, care i-au adus, la numai cincizeci şi ceva de ani, sfârşitul.
Cum părinţii mei sunt la Bucureşti, la fratele meu, şi nu vreau să rişte o călătorie pe un asemenea timp – singurul eu va trebui să iau totuşi parte la înmormântare. Plec dar mâine în zori şi iată de ce voi fi obligat să lipsesc şi să mă lipsesc de plăcerea de a vă reîntâlni împreună cu dl. Buşulenga, care n-a mai fost la Cluj şi căruia visam să-i arăt unele
locuri.
Rog să fiu scuzat şi să înţelegeţi situaţia în care mă aflu.
În speranţa unei revederi la Bucureşti, vă rog să primiţi asigurarea vechii mele stime şi să transmiteţi viul meu regret şi Domnului Buşulenga, împreună cu sentimentele mele cele mai alese.
Vă sărută mâna,
M. Zaciu.

4.

          Cluj, 18 XI 73
Mult stimată Doamnă Zoe,
Vă mulţumesc din toată inima pentru înţelegerea Domniei Voastre şi promptitudinea cu care aţi răspuns apelului meu. Vă rămân profund îndatorat.
Din păcate, cu brutalitatea ce-l caracterizează, [Ştefan] Pascu m-a respins în biroul Senatului, refuzându-mi avizul de a-mi înainta dosarul la concursul iniţiat de Minister. Fapt fără precedent, de vreme ce e vorba de un concurs. Nu ştiu ce să mai fac! Dacă aş avea cu zece ani mai puţin ori de n-ar fi copiii, aş pleca imediat din această Universitate, unde am parte numai de umilinţe. Acelaşi personaj sinistru m-a scos, cu două săptămâni înainte, din comisa de doctorat a fiicei lui D. Popovici, Ioana Petrescu, care ar fi dorit să fiu în comisie, în memoria tatălui său, care mi-a fost dascăl şi maestru. Fără nici o explicaţie şi – nemaivorbind [de] vreun motiv legal – am fost înlăturat din comisie. La fel am fost şters din Senat etc., etc. Cum nu am aici un viitor, aş fi sperat la un an măcar în altă parte, până i se termină mandatul (deşi n-am certitudinea că nu şi-l va reînnoi!), să pot respira departe de atâtea umilinţe.
Mă văd în cea mai neagră atmosferă, fără să pot măcar reacţiona.
Nu vă supăraţi că-mi plâng situaţia, dar nu ştiu pur şi simplu încotro s-o apuc.
Vă mulţumesc încă o dată pentru încercarea de a mă salva.
Vă rog transmiteţi omagiile mele Domnului Buşulenga.
Iar Dumneavoastră vă sărută mâna
Mircea Zaciu.

5.

Bucureşti, 8 IV 83
Mult stimată Doamnă Zoe,
Voiam să vă caut la Institut, dar mi s-a spus că e puţin probabil să vă găsesc, deoarece plecaţi la Neamţ. Cum stau doar două zile în Bucureşti, şansa de a ne întâlni e practic anulată. Regret, mai ales pentru plăcerea de a vă revedea şi a mai schimba două vorbe. Totodată, voiam să vă rog mult să ajutaţi pe soţia unui coleg şi prieten al meu , pe Dna Ecaterina Popa , de la Catedra de anglistică a Facultăţii clujene. Ea a susţinut teza de doctorat în toamnă, cu Dna Cartianu. Am fost şi eu aici la susţinere, cunosc lucrarea, dar şi autoarea, care e o foarte dotată şi bună anglistă. Teza e de asemenea o lucrare serioasă. Ştiu că vi s-a repartizat Dvs. pentru referat, din partea Comisiei superioare a Ministerului. V-aş ruga mult să-i faceţi acest referat cât mai repede, ca să intre şi ea în unele (vai, atât de minore!) avantaje!
Vă mulţumesc anticipat!
Altfel, ce mai faceţi? Mă bucur că revista Institutului va porni cu alt profil şi cu alt avânt, mai tineresc.  Ȋi cunosc pe noii săi „manageri“ şi am mare încredere în posibilităţile lor!
Vă rog să-i transmiteţi Dlui Buşulenga salutările mele respectuoase, iar Dvs. vă sărută mâinile şi vă urează multă sănătate şi putere de rezistenţă
Mircea Zaciu.

6.

Iubite Profesore,
Îţi scriu după gravul, ireparabilul naufragiu în care s-a scufundat Institutul nostru. Înţelegi deci cum au fost săptămânile acestea din urmă, în care am încercat trecerea într-o nouă clădire : superbă literă, căreia îi lipseşte însă spiritul!
Cu doamna Ecaterina Popa am rezolvat însă de cum ţi-am primit rândurile şi, vineri, 27 mai a.c., am trecut-o prin Comisia superioară de titluri şi diplome. Mi-a făcut plăcere de altfel să-i cercetez lucrarea, întocmită cu grijă şi migală de cărturar.
Nădăjduim să te vedem la colocviul acela din primele zile ale lui iunie, care vor reuni penele cele mai redutabile ale criticii româneşti , într-o formaţie dintre cele mai alese. Ne bucurăm mult de un astfel de prilej sărbătoresc, prea rar de altminteri.
Cu cele mai prieteneşti gânduri, la curândă vedere,
Z. D. B.
M. Zaciu
Dsale
Doamnei
Zoe Buşulenga
Bucureşti

Recomandare
Întreaga sa activitate didactică şi ştiinţifică, desfăşurată în atâţia ani pe tărâm universitar şi de cercetare, îl recomandă de la sine pe profesorul Mircea Zaciu, personalitate marcantă a culturii româneşti, pentru orice însărcinare superioară în ţară ori în străinătate.
Adaug însă la calităţile acestei intelectual, evidente pentru oricine, şi pe cele privind etica sa, atât de riguroasă, care defineşte întregul comportament, precum şi relaţiile cu oamenii.
Cred că prezenţa prof. Mircea Zaciu în străinătate, într-un post de profesor asistent ori de visiting professor ar fi o cinste pentru învăţământul românesc.

7.

15 ian. 94
Stimată Doamnă Buşulenga,
Mă bucur de câte ori aud de realizările D-voastră de la Roma. De asemenea, nu pot uita ce aţi făcut pentru Luntrea lui Caron, în primăvara 1989. Acest lucru mă determină să vă rog să-l ascultaţi, numai D-voastră, pe Dl. Stoica. Are să vă spună nişte lucruri din partea mea.
Vă mulţumesc, cu cele mai calde gânduri,
Dorli Blaga.

Note:
1 . Probabil Mircea Zaciu se referă la revenirea din vacanţa de vară.
2 . E vorba de plecarea în Franţa, ca lector de limba română, deziderat care nu s-a mai realizat atunci.
3 . Ofelia Gheorghiu era adjunct al Direcţiei de relaţii externe din Ministerul Învăţamântului.
4 . Adriana şi Radu, cei doi copii ai profesorului Mircea Zaciu, erau, în 1964, preşcolari.
5 . Este vorba, probabil, de o ediţie germană a celebrei cărţi a lui Hugo Friedrich, Die Struktur der modernen Lyrik: von Baudelaire bis zur Gegenwart, Hamburg: Rowolt, 1964. Ediţia românească va apărea cinci ani mai târziu: Hugo Friedrich, Structura liricii moderne de la mijlocul secolului al 19-lea până la mijlocul secolului al 20-lea, traducere de Dieter Fuhrmann, Bucureşti: Editura pentru Literatură Universală, 1969.
6 . L. – nu am putut identifica persoana ascunsă în spatele acestei iniţiale.
7 . Ghighi Sturdza – artist plastic, prietenă cu cei doi corespondenţi.
8 . Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi-a susţinut, într-adevăr, doctoratul, în aprilie 1970, cu teza Renaşterea – Umanismul – Dialogul artelor.
9 . Valeriu Râpeanu, Interferenţe spirituale, Bucureşti: Editura Eminescu, 1970.
10 . Apostol Buşulenga – soţul Zoei Dumitrescu-Buşulenga, de profesie jurist (1912-1993), o persoană cu un vast orizont spiritual, avizat meloman.
11. Ioan A. Popa, profesor de engleză la Filologie, prieten al lui Mircea Zaciu.
12 . Ecaterina Popa s-a născut în 1942, la Timişoara. Absolvă Facultatea de Filologie din Cluj, secţia engleză-română, în 1965, membră a Catedrei de limbi germanice în 1978 (aşa se numea atunci). A fost şefă de catedră între 1991 şi 1995. A murit în 2012.
13 . E vorba de Revista de istorie şi teorie literară, editată de Institutul care purta numele lui G. Călinescu.
14 . Zoe Dumitrescu-Buşulenga se referă la mutarea Institutului „G. Călinescu“ din Bulevardul Republicii 73, în strada Frumoasă, în locul Institutului de Psihologie. Operaţiunile de mutare au avut loc între 15 aprilie şi 15 mai 1983. Clădirea din Bulevardul Republicii, colţ cu Calea Moşilor, a fost demolată.
15 . E vorba de colocviile de critică literară de la Sibiu.
16. Recomandare solicitată probabil de Mircea Zaciu, pentru a i se permite plecarea la un post în străinătate.