a13

Lukács József

„Unde au fost duşi soldaţii?“

          La zece ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, cantautorul american Pete Seeger compunea cântecul Where Have All the Flowers Gone, un adevărat manifest antirăzboinic. Cântecul, cu versurile traduse în multe limbi, a fost interpretat de mari artişti ai lumii, printre care Chris de Burgh, Nana Mouskouri şi – poate cu cel mai mare impact emoţional – Marlene Dietrich. Versurile cântecului pot fi asemuite cu strigătul îngrozit al lumii, trezită din coşmarul a două războaie mondiale: Unde sunt florile lumii? Unde sunt fetele şi băieţii? Unde au fost duşi soldaţii? Unde sunt mormintele lor? Vom înţelege vreodată ce s-a întâmplat cu noi?
Versurile acestui cântec mi-au venit în minte când am văzut prima dată arhiva de fotografii şi documente din timpul Primului Război Mondial, din care publicăm câteva în paginile revistei Apostrof. Ea aparţine unui clujean şi reprezintă o moştenire de familie. Domnul Balázs Soó-Zöld a avut un străbunic şi un bunic care au participat la Primul Război Mondial. Amândoi au fost clujeni, ofiţeri în armata imperiului bicefal, au luptat pe front, au fost răniţi, dar au supravieţuit, amândoi şi-au păstrat obiecte din timpul Marelui Război, pe care ulterior descendenţii le-au păstrat unificate. Astfel a rezultat un fond care însumează aproape 200 de fotografii şi documente, respectiv obiecte personale cum ar fi, de exemplu, busolă, brici şi decoraţii de război.
Această arhivă, oferită drept contribuţie a familiei la evocarea primei conflagraţii mondiale, în 2014 a constituit piesa de rezistenţă a expoziţiei Ardelenii în Marele Război, amenajată la Muzeul de Istorie al Universităţii „Babeş-Bolyai“.
Trebuie să constatăm că numărul mai mare de pierderi de vieţi omeneşti, amploarea distrugerilor şi grozăviile crimelor din al Doilea Război Mondial au împins în plan secund amintirile din Primul Război Mondial. În prima conflagraţie mondială cei aflaţi în spatele frontului nu au suferit cum au suferit civilii în al Doilea Război Mondial. Dar chinurile soldaţilor, ale celor împinşi în tocătoarea de carne umană de pe fronturile din Primul Război Mondial pot fi comparate oricând cu suferinţele soldaţilor din al Doilea Război.
Ce au făcut în Primul Război Mondial bărbaţii ardeleni? Pentru a răspunde ar trebui cercetată istoria fiecărui regiment ardelean. Ar fi un act onorabil. Ar restitui istoria trăită de un milion de ardeleni. O istorie care nu a fost povestită. Când se putea face asta în mod public? Dintre cei aproximativ 926.500 de ardeleni mobilizaţi în timpul Primului Război Mondial, aproape 485.000 erau români care au luptat în cadrul diferitelor regimente ale Imperiului Austro-Ungar. După 1918, deveniţi cetăţeni ai României Mari, puteau ei să se mândrească în public cu faptele lor de arme împotriva României sau a aliaţilor acestuia? Sau cei 257.000 de maghiari, cei 87.500 de saşi ardeleni sau cei peste 90.000 de armeni, evrei, ţigani, ruteni, slovaci, care asemenea românilor ardeleni au luptat în război fără vreun scop şi ideal naţional, deveniţi cetăţenii Regatului României puteau să vorbească în public despre bravurile lor împotriva României sau a aliaţilor acesteia? Puteau fi rostite vorbe de bine la adresa Imperiului Austro-Ungar şi a armatei sale, demonizate în mai toate cărţile de istorie şi manualele şcolare? A rămas doar opţiunea istorisirilor în cercuri restrânse, în familii sau între vechii camarazi de arme.
Iată de ce consider îmbucurător când sunt publicate evocări rămase până acum necunoscute sau dacă apar documente care reconstituie măcar frânturi ale unor destine.
Cele două colecţii, din care se compune arhiva pe care o prezentăm, s-au amestecat de multă vreme, iar odată cu trecerea în nefiinţă a celor doi protagonişti în cea mai mare parte s-au pierdut şi poveştile lor. Din detaliile fotografiilor, ale inscripţiilor existente pe unele dintre ele, din informaţiile oferite de familie, respectiv din istoria regimentelor ardelene din anii 1914-1918 pot fi reconstituite, cel puţin în linii foarte mari, cele trăite de cei doi clujeni.
Străbunicul proprietarului arhivei s-a numit Béla Móricz (fotografia 6). A fost poliţist înainte de izbucnirea războiului la Cluj. Despre el familia povesteşte că a fost fondatorul sportului de popice în România. În 1910 a obţinut rangul de locotenent în rezervă. Sunt păstrate mai multe fotografii din cadrul marilor manevre militare organizate în acel an în jurul localităţii Gödöllø (Ungaria), la care a participat. Mai este o fotografie în care apare cu detaşamentul lui de poliţişti pe strada Memorandumului din Cluj. În 8 iulie 1914, adică cu două săptămâni înainte de izbucnirea războiului, a trimis de la Opatija (Abbazia), aflată pe coasta Mării Adriatice, o fotografie-carte poştală, făcută pe bordul unei nave de croazieră în care apar el şi cu soţia lui. Peste câteva săptămâni era deja pe front. Unde anume? La întrebarea asta am putea răspunde dacă am cunoaşte cu exactitate istoria regimentului din care a făcut parte. Ştim că regimentele de pe teritoriul Transilvaniei istorice făceau parte din Corpul XII de armată, care avea comandamentul la Sibiu. În august 1914, toate regimentele acestui corp de armată au fost trimise în Galiţia, adică pe frontul rusesc. În toamna şi iarna anilor 1914-1915 regimentul lui Béla Móricz a luptat pe acest front. S-au păstrat fotografii din această perioadă (fotografiile 7 şi 8), iar din înscrisul păstrat pe una dintre ele aflăm că a fost realizată la „Dimbou în Munţii Carpaţi“. Localitatea se află la aproximativ 30 de kilometri spre nord de Sighetul Marmaţiei. Fotografia îl înfăţişează pe „domnul locotenent voluntar Béla Móricz, posesorul medaliei de război Signum Laudis şi al crucii de merit militar“, respectiv faptul că fotograful a fost învăţătorul Géza Láng. Cum se ştie, în toamna anului 1914 ofensiva rusă a împins armata austro-ungară mult spre vest, astfel încât la un moment dat ruşii au ajuns chiar până în Sighetul Marmaţiei. O altă fotografie, cea cu numărul 6, îl arată pe Béla Móricz în mijlocul unor camarazi. Din inscripţie aflăm că a fost realizată cu ocazia unui curs de folosire a mitralierei care a avut loc la Cluj în perioada 15 mai – 30 iunie 1915. Ne putem pune întrebarea: cum, ofiţerii armatei austro-ungare învăţau să folosească mitraliera la 10 luni după începerea războiului? Béla Móricz a fost rănit grav la picior în a doua jumătate a anului 1915 şi a fost trimis acasă la Cluj, unde a rămas în serviciul armatei, dar într-un post administrativ. S-au păstrat scrisori şi fotografii trimise de pe front de vechii lui camarazi, pe adresa spitalului din Cluj. Fotografia 9 a fost realizată în curtea spitalului. Arhiva mai conţine şi livretul militar al lui Béla Móricz, emis de armata română în 1919, din care aflăm că, în conformitate cu prevederile tratatului de pace, militarul a primit acelaşi rang militar în armata română cu care a servit în armata austro-ungară.
Bunicul proprietarului arhivei era János Zöld (fotografia 4). Din relatările familiei am aflat că atât înainte de izbucnirea războiului, cât şi în perioada interbelică a lucrat la reprezentanţele din Cluj ale unor importante firme multinaţionale, cum ar fi Mobil Oil. Şi că a fost primul clujean care a deţinut un autoturism marca Citroën. Într-o fotografie realizată în 1912, la Linz, apare cu stele de locotenent major într-un grup de tineri ofiţeri (fotografia 3). S-au păstrat mai multe fotografii în care apare în autoturisme elegante (fotografia 2), mărturii ale pasiunii lui, dar şi imagini cu coloana de camioane al cărei comandant a fost în timpul războiului (fotografiile 11, 12). Tot din colecţia lui trebuie să provină fotografiile realizate pe frontul din Italia. În primele luni de război, regimentele ardelene au luptat pe frontul rusesc apoi, din luna mai 1915, au fost transferate pe frontul italian. Până în toamna anului 1918 au fost mutate de mai multe ori pe diferite fronturi, în funcţie de nevoile efortului de război. Întrucât nu există explicaţii scrise pe fotografii, putem doar bănui că teritoriile stâncoase şi aride şi localităţile grav afectate de bombardamentele de artilerie au fost realizate în zona frontului de pe râul Isonzo (fotografiile 14, 15 şi 16), unde s-au dat douăsprezece bătălii grele, cu pierderi uriaşe de ambele părţi. Interesante sunt şi fotografiile aeriene, realizate probabil pe la sfârşitul războiului. Pe câteva apar munţii Alpi, iar pe marginea uneia a fost notat că se vede piscul Königspitze din Alpii Răsăriteni (fotografia 22). O altă fotografie aeriană o publicăm sub numărul 23. Observând cu atenţie, ne putem da seama că a fost fotografiat un deal stâncos, transformat într-o adevărată fortăreaţă prin mai multe şiruri de tranşee şi zone de sârmă ghimpată. Trebuie să fie o porţiune a greu încercatului front de pe Isonzo, poate chiar a infernalului deşert stâncos Doberdo, unde în august 1916, în doar zece zile, au murit peste 90.000 de soldaţi.
Din relatările familiei am aflat că la sfârşitul războiului János Zöld a fost rănit şi a căzut în prizonierat la italieni. În arhivă se păstrează fotografia unei tinere italience din localitatea Borno, iar pe verso notat: Al mio caro Giovanni – perché mi ricordi sempre! Lydia. A fost trimisă la Cluj în 28 septembrie 1919. Pentru ca János Zöld să-şi amintească de ea…
Printre fotografii sunt multe pe care nu apar oameni, ci doar peisaje. Câteva pot fi identificate, cum ar fi, de exemplu, piaţa centrală a oraşului Lvov. Pe unele apar localităţi mici, peisaje cu munţi, cimitire militare recent amenajate. Pe altele apar oameni, dar nu proprietarii fotografiilor. Probabil sunt prietenii sau camarazii celor doi sau persoane care au ajuns din întâmplare în imagini. Fotografia publicată sub numărul 19 arată un grup de ofiţeri în faţa unei barăci improvizate. Mărind fotografia, am putut citi inscripţia de pe baracă: K.u.K-I.R. 63, adică Regimentul 63 de infanterie al armatei comune chezaro-crăieşti. Acest regiment îşi avea cazarma la Bistriţa şi îşi recruta soldaţii din zonă. Din evidenţele armatei austro-ungare am aflat că în 1914 era format în proporţie de 73% din români. Dintr-o altă fotografie, realizată în acelaşi loc cu fotografia 19, publicăm un detaliu (fotografia 1). Într-un colţ al imaginii obiectivul a prins un soldat aflat în gardă. Un soldat tânăr, în poziţie de drepţi, lângă el, legată pe o creangă, o bucată de metal, probabil cu care trebuia să dea alarma. Mărind imaginea a ieşit în evidenţă îmbrăcămintea lui murdară, uzată. Şi privirea lui. Probabil este o figură emblematică pentru condiţia soldatului din orice armată de atunci. La sfârşitul anului 1918, ura a măturat Imperiul Austro-Ungar.