a6

Cornel Ungureanu

Iată o întrebare asasină. Pentru cine „normalitate“? Pentru guvern, pentru parlament, pentru gospodarul plecat să culeagă roşii în Spania sau pentru scriitorul volintir care are acasă  un teanc de cărţi – şi pentru ele a cheltuit pensia lui şi a nevestei? Dacă erau pensii substanţiale. Hai să spunem că gândesc că normalitatea începe de la pensiile  mai mari (de zece ori) ca să ne putem tipări, difuza, lansa liniştiţi cărţile. Şi de douăzeci mai mari ca să ţinem vii revistele culturale (fiecare oraş/orăşel are cinci-şase) şi bibliotecile – încă supravieţuitoare. În oraşele mari. Să rectific prima propoziţie: ce normalitate poate exista într-o lume asasină?