a19

Neînsemnata

Adrian Voicu

          Venise cu inima îndoită la Congres. Ştia că aici se va întâlni cu rivalele ei şi că vor avea o sumedenie de discuţii contradictorii, că vor fi acuze şi multe lupte verbale cărora va trebui să le facă faţă. Cu siguranţă şi celelalte vor face front comun împotriva ei, căutând să-i zdrobească încrederea.
Congresul se ţinea de două ori pe an: când începea căldura şi când venea frigul. La Congres nu participa oricine, ci doar alesele obştilor. Cine dorea să ajungă acolo trebuia să fie inteligentă, bună oratoare, să aibă cele mai bune rezultate pe ramură şi, bineînţeles, să fie aleasă de obştea din care făcea parte.
Participantele la Congres erau alese pe viaţă. Când se prăpădea reprezentanta obştii în Congres, după funeralii urmau alegeri şi evaluări, astfel încât să nu se facă greşeli prea mari la numire. Riscul era ca, datorită slabei calităţi a reprezentatei sale, obştea respectivă să ajungă în centrul atenţiei bârfelor celorlalte obşti, fapt care ducea aproape invariabil la pierderea unor privilegii. Soluţia în acest caz era una de bun-simţ: demisia. Dacă reprezentanta demisiona de bunăvoie, urmau alegeri şi evaluări mai atente, astfel încât greşeala, pe cât era posibil, să nu se mai repete. Dacă reprezentanta nu avea de gând să demisioneze, era „destituită benevol“.
Fiecare spera să devină aleasă, două dintre avantaje fiind absolut evidente: pensie bună şi respect pe viaţă. Astfel obştea se împărţea în două, nu neapărat cu vrerea membrelor sale, ci datorită ispitelor care ieşeau la iveală odată cu disponibilizarea funcţiei. O parte îşi doreau sincer să devină mai bune pentru a putea conta în cursa pentru reprezentarea la Congres. Cealaltă parte doreau moartea reprezentantei curente, pentru că, în opinia lor, deveniseră suficient de bune.
Fila era cea mai mică, cea mai firavă şi cea mai tânără participantă la Congres. „Nu există ruşine. Au ajuns să trimită şi copiii aici!“, auzea în spatele ei. „Întotdeauna am spus că obştea ei nu trebuia să fie ridicată în rang. Nu poţi să faci boieri din neam de sclavi“, vorbeau altele mai încolo. Nici măcar nu se oboseau să şuşotească, aşa de mult o desconsiderau.
Fila era prima oară la Congres şi era speriată. Avusese toate calităţile necesare şi fusese aleasă cu majoritate covârşitoare. Aflase despre o coaliţie a Dichisitelor, Slăbănoagelor şi a celor din Clanul Abatorului, care îşi doreau cu tot dinadinsul să convingă Congresul că obştea ei, fiind şi cea mai mică, ar trebui desfiinţată şi împărţită celorlalte obşti. Nu era prima tentativă de acest fel, dar reprezentanta obştii sale le ţinuse piept cu viclenie şi inteligenţă.
Acum un pătrar de lună, participanta obştii sale în Congres se stinsese brusc, cu toate că nu-i sosise ceasul. Bănuielile cădeau pe Clanul Spurcatelor, care de curând intraseră în coaliţie cu Dichisitele, dar fără dovezi nu puteau face nimic.
Fila se ridică din locul său şi se duse la tribună ca să răspundă propunerii reprezentantei Spurcatelor, care cerea, o dată în plus, reintrarea obştii sale în sclavie.
– Inutilelor, piticaniilor, neînsemnatelor! se auziră câteva voci din sală.
În drum spre tribună îi veniră în minte cuvintele bătrânei învăţate a obştii sale. „Celelalte vor căuta să te intimideze, să te discrediteze, vor încerca să minimizeze importanţa obştii noastre. Vor să ne scoată din Congres pentru că n-avem rezultate precum obştile lor. Fii fără teamă şi gândeşte-te că eşti cea mai deşteaptă dintre noi. Tu eşti salvarea şi speranţa noastră!“
Privi mulţimea care nu contenea să strige şi să se manifeste ostil. Atâta ignoranţă… Nu, nu le va lăsa să câştige, nu-şi va lăsa semenele să se întoarcă în trecut şi să fie sclavele acestor infame.
Îşi ridică uşor capul, apoi privi întreaga adunare cu superioritate. Văzu câteva reprezentante tăcând şi privind-o cu oarecare respect. Da, aceasta era atitudinea.
– Mama Natură ne-a dat tuturor aceleaşi drepturi: la viaţă şi la hotărârea soartei. Subordonarea, ca să nu zic sclavia, pentru că ar suna nefiresc în cadrul acestei alese adunări, oricăreia dintre obştile ale căror reprezentante sunteţi, faţă de oricare alta, contravine principiilor Naturii. Suntem egale din momentul când deschidem ochii. Aceeaşi egalitate se păstrează şi când murim. Poate se păstrează şi dincolo, dar nu cunosc pe niciuna care să se fi întors şi să ne confirme sau infirme asta.
Sesiză zâmbete în auditoriu. Reuşise. Acum, pentru final, păstrase lovitura de graţie.
– Poate aveţi dreptate sau poate că nu, nu eu sunt cea care decide asta, dar în nici într-un caz voi. Numai Ea, Mama Natură, va şti dacă am sau nu dreptate, dar nu mâine şi nici poimâine.
Făcu o pauză strategică. Câştigase. Văzu cum unele reprezentante fremătau să aplaude.
– Şi aş dori să vă aduc aminte că Stăpânul Morgan a câştigat Premiul Nobel pentru că ne-a luat pe noi de model, nu pe vreuna dintre voi, spuse cu mândrie musculiţa beţivă.