a7

Poeme
de Liliana Ursu

Alte greutăţi pentru ceasul din turn

anii de pe urmă,
frumoşii ani
înfăşaţi în mantia aurie
a rugăciunii
asemeni pruncilor
în iubirea maternă
fără de sfârşit
şi
câteva cărţi
de care nu te ştii despărţi
cum de surîsul mamei

toate acestea laolaltă
sunt greutăţi pentru ceasul din turn
pietre legate laolaltă
să ţină balanţa drept

şi timpul viu.

Braşov, la 5 decembrie 2013

Crescendo

Susurul candelei, izvor
tămâia, blîndă livadă
fericirea, zarişte Cerească

chihlimbar,
rugăciune

şi sfânta
care şi-a împletit pletele cu o funie
zămislând din ele
o cruce.

Definiri timpurii

Evanescenţa e o pană sfielnic sidefie
cîndva o purtam şi eu
sau
ea mă purta pe mine
precum îşi poartă mierla cântul
şi mielul lumina
în ochii lui de lapte.

Întremări

Îngerului păzitor
Sunt o corabie
gata să odihnească
o rândunică prea obosită
de atâta zbor
sunt o pasăre cu aripi puternice,
pe spatele meu pot odihni
aceeaşi rândunică
flămândă şi însetată
sunt gata să odihnesc
toate cuvintele limbii mele
de pământeancă şi de pasăre
şi
bătăile inimii tale
speriate de zgomotul şi furia lumii,
necunoscutul meu însoţitor
cel cu palme de lumină
şi aripile scrise
cu rugăciuni.

Bucureşti, 28 ianuarie 2014

Portrete

Ea e subţire şi căruntă
coborâtă aievea de pe o lebădă
din Nord.
Ea deschide geanta-i mică şi albastră.
(unii spun că ţine doar stele în ea)
şi scoate o pereche de mănuşi din aţică
pe care îngenunchează să se roage
în biserica Sfintei Treimi.
Ea este o râvnitoare
care încearcă de o viaţă
să facă „cele colţuroase netede“
Ea e grijitoarea orologiului din Turnul Sfatului.
Şterge orele de praf
şi minutarul de rugina iernilor prea lungi.

Ea e subţire şi cu plete negre.
Ea poartă ciorapi violeţi şi cizme verzi
şi un pulover galben. Şi călătoreşte
în vagonul de clasa a II-a.

Din cînd în cînd soarbe
din cafeaua cu stele,
a nopţii. Şi scoate din micuţul ei portofel
mici iconiţe din hârtie. Şi se roagă.
Cum se mai roagă
pînă cînd planeta întreagă se umple
de pace.
Şi pustnica din pădure tresare
la auzul cosmic la rugăciunii fetei
din acceleratul 621 Bucureşti-Timişoara.

Tot din vocabularul luminii

doar la gară mai afli lumină.
sala de aşteptare, cu geamurile ei fumurii, troienite
abia sosită şi ea cu un tren din Siberii
puţina lumină vine de la femeia care alăptează
pe peron valize fără călători
în mica lor aşteptare învăluite
şi în ceaţă.
cuvintele prin care trec
sunt reci-calde
ca botul mieilor primăvara.

Bucureşti, la 15 ianuarie 2014

Limbaj tăcut

Lumina din ochii căprioarei
atotştiutoare,
curajoasă
mai ales atunci cînd se pregăteşte
pentru saltul peste prăpastie.