a12

Barbu Brezianu

Am recuperat din arhiva personală o scrisoare inedită a lui Barbu Brezianu, în care se găsesc, la fel ca în articolul pe care distinsul autor l a scris pentru revista Echinox, informaţii inedite despre Mateiu Caragiale. I. V.

Bucureşti
str. Cîmpia Turzii 52

Stimate Domnule Vartic,

          Prea onorat de a fi fost solicitat pentru un omagiu lui Mateiu Caragiale, trebuie să vă mărturisesc că, după cîte ştiu, acest fapt nu s-a mai petrecut din anul de graţie 193…*, cînd minunatul dinam şi ferment artistic şi cultural care a fost Petru Comarnescu a organizat primul omagiu „obştesc“ ce i s-a adus vreodată lui Mateiu, închinîndu-i o întreagă mare pagină a ziarului Ultima Oră, – unde alături de Ion Barbu, Emanoil Bucuţa şi, bineînţeles, de iniţiator a colaborat şi subsemnatul scriind despre O carte cernită („Remember“).
Apoi, într-un amurg, acasă la Comarnescu, am avut cinstea şi privilegiul să întîlnesc să-i strîng – şi să-mi strîngă mîna – şi să-mi mulţumească solemn, Mateiu I. Caragiale, însuşi.
Oare pot să scriu despre un om  pe care l-am văzut doar o dată?
Nu ar fi cinstit. Îl cunosc mai degrabă citindu-l, recitindu-l. Aşa că vă trimet nişte amintiri despre un unchi care l-a cunoscut pe marele Crai efectiv, dar – guguştiucul de mine – n-am ştiut să-l iscodesc cîtă vreme trăia.
Vă rog aşadar să mă iertaţi că vă dăruiesc atît de puţin, dar din toată inima.

Barbu Brezianu

4.IX.1978.

P.S. (I) Am 2 poze cu Lehliu:
• un atelaj în peisaj
• • el, cu soţia şi o vară
Să vi le trimit??
P.S. (II) Rogu-vă, cînd şi dacă apare numărul omagial, să-mi expediaţi dacă se poate 2-3 exemplare.

* Este vorba despre Ultima oră, nr. 103, din 1 mai 1929.