Radu Constantinescu, Pas de deux pe mapamond

O nouă carte de memorii îmbogăţeşte oferta editorială a acestei veri toride. Sub titlul Viaţa ca o scenă călătoare. Reflecţii autobiografice (Cluj-Napoca, Editura Colocvii, 2026), cunoscuta balerină Simona Noja-Nebyla propune cititorilor o incursiune în magica lume a dansului, de-a lungul unui itinerar artistic fabulos, început la Liceul coregrafic clujean şi continuat pe marile scene ale lumii. Volumul, cuprinzătoare frescă a unei vieţi şi a unui destin artistic cu meandre neaşteptate, cu suişuri şi coborâşuri, de la debutul pe scena Operei Naţionale din Cluj, în 1986, în Lacul lebedelor, la succesele eclatante din fiefurile baletului mondial de la Viena, Roma, Berlin, Paris, Moscova, New York, rememorează diacronic momentele emblematice ale evoluţiei sale, începute sub semnul… gimnasticii. La Oneşti, alături de echipa olimpică a României, acolo unde se forjau viitoarele medalii ale gimnasticii noastre, sub îndrumarea exigentă, ca să nu spun aspră, a celebrilor Márta şi Béla Károlyi, firava elevă din Cluj, în vârstă de 9 ani, ia primul contact cu sacrificiile impuse de traseul spre celebritate. Muncă, disciplină, transpiraţie. La un antrenament, o ezitare la bârnă, apoi o mie de genuflexiuni primite ca „stimulent“ din partea antrenorilor au schimbat macazul traseului Simonei. Revenită la Cluj, în 1978, dă examen şi reuşeşte cu brio la Liceul de coregrafie. Paginile consacrate acelor ani, repere ale unei „copilării trăite fără grabă, în care timpul avea răbdare, iar lumea era încă întreagă, cu miros de pământ reavăn, de fum şi de iarbă cosită“, sunt, cred, cele mai emoţionante, blurate de lacrimile amintirilor adolescentine.

Lacul lebedelor, 24 noiembrie 1986, Opera Română din Cluj-Napoca. Primul pas al unei mari călătorii… Pentru prima dată în istoria instituţiei, unei proaspete absolvente de liceu i se oferea şansa de a debuta în cunoscutul balet al lui Ceaikovski, fără ca, mai înainte, să fi dansat în corpul de ansamblu. Succesul a fost fulminant. Secvenţe din cronicile vremii, semnate de condeie de prestigiu ale Clujului (Mircea Ghiţulescu, Tudor Vlad, Virgil Mihaiu, Ilie Călian, Irina Petraş, Doina Modola), recompun cu fidelitate atmosfera entuziastă a debutului. Au urmat patru ani, când, de acum studentă la Filologia clujeană (!) interpretează pe scena Operei roluri semnificative ale repertoriului clasic de balet – Don Quijote, Giselle, Coppelia, Carmen –, dar şi la Opera Naţională din Bucureşti şi la Teatrul Fantasio din Constanţa, condus de Oleg Danovski. Firesc, vine şi momentul exploziei internaţionale: 1990, Jackson, Statele Unite, un capitol special al cărţii fiind consacrat acestui important concurs, care reuneşte anual floarea promisiunilor dansului de pe mapamond. Medalia de argint câştigată aici a marcat, nu numai simbolic, începutul unei cariere internaţionale strălucitoare. Au urmat, cronologic, Atlanta, Miami, New York, Stockholm, Basel, Düsseldorf, cu marile roluri din baletul romantic, legate de personaje a căror existenţă traversează o ruptură semnificativă, o răsturnare spectaculoasă de situaţii, un destin fracturat; roluri care au solicitat tinerei balerine mijloace tehnice şi expresive variate, cu soluţii teatrale subtile pentru a reda convingător stări-limită şi tensiuni dramatice extreme. În 1995, semnează contracte cu Deutsche Oper Berlin şi Wiener Staatsoper, devenind astfel, simultan, prim-balerină a celor două prestigioase temple ale muzicii. Deşi nu agreează oraşul (savuroasă descrierea Vienei la sfârşit de secol XX: „Aveam senzaţia că trăiesc pe vremea lui Franz Josef din lecturile mele. Parcă nimic nu se schimbase în ultima sută de ani. Clădirile erau la fel, trăsurile erau la fel, mirosul cailor şi al fecalelor lăsate în plin oraş, chiar şi în faţa Operei de Stat, rămăseseră la fel.“), acesta va fi locaţia sa principală în următoarele trei decenii.

Cu luciditate şi modestie, Simona Noja îşi examinează strălucitorul itinerar artistic şi îl evaluează cu tăioasă sinceritate. „Performanţa, notează ea, începe acolo unde începe competiţia cu tine însăţi. Piedicile pe care viaţa ţi le scoate în cale nu sunt, de fapt, decât măsurători oficiale ale unei permanente confruntări interioare“. Şi insistă deloc redundant: „Performanţa începe în clipa în care îţi asumi destinul şi decizi – chiar dacă nu ştii exact ce urmează“. Este un tablou alcătuit nu numai din culori pastelate, ci şi din tuşe întunecate. Încercările vieţii apar încă din anii de şcoală, când a învăţat – nu fără durere – despre partea mai puţin luminoasă a profesiei, despre invidii şi rivalităţi tăcute. Dar, tocmai din aceste încercări – mărturiseşte autoarea – „ s-a născut pentru mine o normă etică fundamentală: unitatea între gând, cuvânt şi faptă, pe care am căutat-o, de atunci, în toate relaţiile mele – profesionale sau private.“ Cu experienţa unei vieţi trăite în luminile rampei, este conştientă retrospectiv că destinul său a fost unul al „rachetelor“, fiind catapultată pe cele mai înalte trepte ale unei cariere artistice într-un moment în care capacitatea performanţei exterioare depăşea cu mult capacitatea emoţională a structurii sale interioare. „Înălţimile sunt seducătoare, meditează ea, dar pot deveni periculos de alunecoase atunci când nu ai timp să îţi construieşti, pas cu pas, sisteme de siguranţă şi de stabilitate mentală.“

Reflecţiile autobiografice, cum este subintitulat volumul, surprind mai puţin aspecte ale vieţii private, concentrându-se asupra principalelor momente ale unei cariere prodigioase şi rememorând roluri, profesori, coregrafi, personalităţi ale culturii, precum şi relaţiile artistei cu climatul creator, uneori tensionat, al marilor şcoli şi companii de balet. Cu sinceră emoţie, autoarea evocă în fraze pline de căldură pe cei care i-au deschis larg, cu generozitate, porţile spre arta dansului: clujenii Vasile Solomon şi Larissa Şorban, şi relatează – cu detalii inedite – întâlnirile cu personalităţi ale dansului mondial (William Forsythe, Heinz Spoerli, Renato Zanella) alături de care şi-a şlefuit şi desăvârşit talentul.

Balerina delicată, acum profesoară la Academia clujeană de Muzică, abordează, fără morgă didactică, şi pasionante aspecte teoretice ale artei dansului, cum ar fi, de pildă, proiectul-pilot Noja-Nebyla STAGE Education, una dintre cele mai revelatoare experienţe pedagogice trăite în explorarea educaţiei prin balet, desfăşurat între 2020 şi 2022 la Viena, în plină pandemie de COVID-19. Apărut ca o continuare firească a experienţelor sale didactice internaţionale, STAGE a reprezentat un adevărat laborator al ideilor, orientat către predarea şi învăţarea baletului clasic. Independenţa financiară şi conceptuală a proiectului i-a permis Simonei Noja să declanşeze o veritabilă revoluţie a domeniului, introducând în formarea balerinilor instrumente de cercetare din sport, neurocogniţie şi ştiinţele corpului – domenii încă neexplorate, până în acel moment, în sfera baletului. STAGE a fost astfel gândit ca o punte între şcolaritate şi devenirea artistică, valorificând procedee inovatoare testate anterior în cadrul Companiei de Tineret a Academiei de Balet de la Opera de Stat din Viena. „Rezultatele practice privind eficientizarea tranziţiei către carieră – notează profesoara-balerină – s-au completat cu o înţelegere teoretică aprofundată, dobândită prin cercetarea-acţiune, realizată simultan pentru teza mea de doctorat. Această suprapunere – mai puţin întâlnită în educaţia de balet – a accentuat atât complexitatea experimentului, cât şi bogăţia concluziilor sale.“

Sincretic, plutirea diafană a balerinei îşi găseşte în volum corespondent în metafora poetică, unele capitole fiind prefaţate de fragmente de poeme din volumele sensibilului poet care a fost Ion Noja, tatăl autoarei. Simona îi aduce astfel un sensibil şi emoţionant omagiu celui care rostea adesea o vorbă cu tâlc: este important în viaţă să fii în gara prin care trece trenul tău. Simona Noja, printr-o devoţiune exemplară faţă de stilul şi exuberanţa baletului, de-a lungul unei cariere de peste 20 de ani ca prim-balerină, a reuşit să ajungă la timp în toate gările unde au condus-o talentul şi destinul.