Mihai Ghircoiaş, O fundaţie ca o casă memorială

• Interiorul locuinţei lui Sigismund Toduţă.

“Nihil nos impedit quominus meminerimus“. Aşa pot fi începute sau sfârşite amintirile despre Sigismund Toduţă (17 mai 1908 – 3 iulie 1991, Cluj), venit pe această lume la Simeria (comitatul Hunedoara), compozitor prin vocaţie, profesor prin educaţie, muzicolog prin natura sa de profund gânditor al artei muzicale. Alegerile personale inspirate, oamenii pe care i-a întâlnit providenţial i-au marcat şi împlinit lunga sa viaţă creatoare. Studiile de pian cu Eliza Rieszner la Liceul romano-catolic de băieţi din Alba-Iulia (1920-1926), orizontul deschis de pianista Ecaterina Fotino, măiestria componistică dobândită de la Marţian Negrea în Conservatorul de muzică şi artă dramatică aveau să fie confirmate la Roma (1936-1938). În capitala Italiei, la Institutul Pontifical, a reuşit, cu o aleasă ambiţie şi proprie rezistenţă, să se specializeze în alte trei domenii ale artei muzicale: compoziţia muzicii sacre, cântarea gregoriană, orga mare, culminând cu obţinerea titlului de doctor în stilistică muzicală, la 14 noiembrie 1938 – o zi de referinţă pentru cultura noastră, ziua când primul muzician român a fost onorat cu o asemenea distincţie, care îl va îndritui să iniţieze, la rândul său, peste treizeci de ani, Şcoala doctorală muzicală la Cluj.

Cariera pedagogică universitară (1943-1983), comparabilă cu cea a ilustrului său contemporan francez Olivier Messiaen, clarviziunea organizatorică dovedită ca rector al Conservatorului (1962-1965), înfiinţarea corului Filarmonicii de Stat Cluj (1972) – ca director al acesteia, completeză imaginea personalităţii sale complexe. Creaţia lui componistică, prin cele 185 de opus-uri, rămâne definitorie ca stil personal recognoscibil în arta noastră muzicală, împreună cu cel al lui Paul Constantinescu, după unicul George Enescu.

În ultimele luni ale rodnicei sale existenţe, Maestrul Sigismund Toduţă a fost întrebat dacă ar fi potrivită înfiinţarea unei asociaţii muzicale (chiar a unei Fundaţii) care să îi poarte numele, închinată memoriei sale, refuzând însă, cu modestie, acest lucru, în favoarea unor tinere talente.

La doar cinci zile după moartea sa, în 8 iulie 1991, la Academia de muzică Gh. Dima, peste patruzeci de personalităţi clujene (colegi, discipoli şi prieteni) au hotărât oficial naşterea Fundaţiei Sigismund Toduţă. Înscrierea legală din 26 iulie consfinţeşte un moment auroral, plin de reale provocări, urmat de inaugurarea sediului Fundaţiei – la 17 mai 1992 – într-un spaţiu sacru pentru spiritualitatea clujeană: locul unde, din 1960, muzicianul a trăit şi şi-a conceput peste două treimi din creaţie. Spre bucuria noastră, apartamentul atât de potrivit unui creator, a fost închiriat definitiv Fundaţiei de Primăria clujeană la finalul anului 1991, devenind o veritabilă Casă Memorială Sigismund Toduţă. Un spaţiu cu o profundă semnificaţie spirituală, căci acolo, pe strada Căliman (S. Toduţă din 1992) din cartierul Grigorescu, în noua Casă a muzicii clujene, intenţiile, dorinţele, idealurile celor prezenţi la inaugurare s-au împlinit în anii care au urmat cu respect şi veneraţie, ba chiar s-au amplificat. Compozitorii Hans Peter Türk şi Dan Voiculescu, doi dintre cei mai dedicaţi discipoli ai lui Toduţă, au preluat, catalogat şi au rânduit toate partiturile originale, cărţile, obiectele personale lăsate Fundaţiei cu mare încredere în custodie de unicul său fiu, stabilit în Germania, Georg Todutza (1943-2025). A urmat providenţial proiectul de salvare digitală a manuscriselor rămase în posesia Fundaţiei, devenit cunoscut tuturor şi denumit generic Opera Omnia Documenta, reuşit între 2007-2011. Acesta este încă operaţional prin scanarea oricărei file pe care apare eleganta grafie toduţiană, cu perspectiva constituirii unui patrimoniu complet. Fundaţia a urmat consecvent un generos plan de editare a tuturor compoziţiilor toduţiene în partituri actuale, contemporane, o etapă atât de necesară întru cunoaşterea muzicii sale prin interpretările publice din epocă şi prin înregistrările din concerte.

Stimularea cercetării muzicologice a întregii sale creaţii a devenit firească încă din 1993, prin simpozioane, conferinţe, festivaluri. În 1998, un mare Festival-Concurs de interpretare Sigismund Toduţă a deschis şirul altor cinci asemenea competiţii naţionale, urmat, din 2013, de o impunătoare serie de şase Festivaluri cu acelaşi nume, de anvergură internaţională. Centenarul naşterii compozitorului din 2008 s-a detaşat vizibil în postumitate prin felurite concerte, prime audiţii, comunicări, evocări şi amintiri ale celor care l-au cunoscut, l-au avut profesor, i-au fost aproape ca interpreţi fideli. Acestea toate au fost selectate într-un frumos volum, Sigismund Toduţă. Destăinuiri, Documente, Mărturii, apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca.

Premiile de concurs, bursele de studiu au constituit un alt generos obiectiv al Fundaţiei. În 1985, Toduţă însuşi a oferit personal din veniturile sale zece premii speciale celor mai valoroşi elevi al Liceului de muzică clujean. Acest exemplu de a încuraja, de a-i susţine pe cei mai tineri muzicieni a marcat cu sens toată viaţa organizaţiei care-i poartă numele. Prin legăturile cu Academia naţională de muzică Gh. Dima, cu Liceul de muzică S. Toduţă, numeroşi elevi şi studenţi – interpreţi, muzicologi, compozitori au fost răsplătiţi cu binecuvenite premii speciale sau burse de studiu. Mă simt dator să precizez un adevăr: toate cele reuşite până azi în memoria lui Toduţă au fost împlinite numai din drepturile de autor cuvenite în urma difuzării muzicii sale. Sumele au fost oferite Fundaţiei spre administrare chibzuită de Georg Todutza, până în anul 2061. Cu timpul, celor 40 de fondatori li s-au alăturat alţi peste două sute de muzicieni, rămaşi pe viaţă ca membri aderenţi, cotizanţi sau donatori. Aceştia vor avea un rol executiv esenţial în viaţa Fundaţiei după ce membrii ei fondatori nu vor mai fi.

Nel mezzo del cammin, la jumătatea celor şapte decenii impuse de legislaţia europeană în 1996, cei care au dedicat cu totul acestei cauze câţiva ani din existenţa lor, care i s-au dăruit sufleteşte şi au crezut în proiectele rostite cu sfială în momentul plecării Maestrului, pot admira acum cu mulţumire rostul, existenţa, unicitatea Fundaţiei S. Toduţă. Ei înşişi, prin generozitatea demersului lor, au împlinit istoria ei până azi: universitarii Hans Peter Türk, Dan Voiculescu, Ninuca Oşanu Pop, Ecaterina Banciu – ca preşedinţi cu reală reprezentare, secondaţi eficient de muzicologii Hilda Iacob (cu al ei doctorat, primul dintre cele şase scrise despre Toduţă), Mihai Ghircoiaş (nelipsit din 1996), însoţiţi permanent de muzicienii emblematici Cornel Ţăranu şi Adrian Pop. Li se alătură Academia naţională de muzică Gh. Dima, de la început partenerul apropiat al Fundaţiei, de o profundă şi generoasă perspectivă.

“Nemo dat qui non habet“. Sigismund Toduţă a avut multe de dăruit şi ne-a lăsat tuturor un tezaur pe care avem datoria să nu îl dăm uitării.