Adrian Popescu

Cele două legi

Nu putem să reconfigurăm, după plac, o epocă, nu putem trasa profilul unui autor care aparţine unei perioade de timp, istoric constituite, după criteriile contemporane. Autorii trebuie judecaţi estetic şi etic, ţinând cont de atmosfera culturală în care au trăit şi au scris, de ideile care pluteau în aer, atunci, de spiritul timpului, Zeitgeist, de mentalitatea generală. Departajarea estetic/etic se impune net când un autor dovedeşte, într-o operă literară, o intenţie clară de a batjocori, degrada, dispreţui, din considerente rasiale sau sociale, persoana umană. Când inocenţa este strivită sau ucisă, din voinţa agresorului, în mod conştient, nu mai încap circumstanţe atenuante. Există grade, bineînţeles, de culpabilitate morală: una este cinismul clinic şi, paradoxal, compasiunea din romanul Pielea de Curzio Malaparte, alta este ura viscerală şi absurdă a romancierului Céline în pamfletul Bagatelle pour un massacre.

Bunul-simţ te poate orienta să nu cazi nici în inflexibilitatea simplificatoare a revoluţionarismului maniheist, nici în capcana hipercorectitudinii ridicole, azi purtând numele de corectitudine politică.

Foarte spinoasă, („problema spinoasă a nopţilor“, cu sintagma lui Geo Dumitrescu) e situaţia bine cunoscută, altfel, a lui Ezra Pound, elogiat ca mag al modernităţii, un Simon Magul?, dar condamnat de lumea valorilor europene clasice, perene, pentru că l-a susţinut pe Mussolini în emisiuni radio de propagandă, unde vitupera împotriva evreilor, acuzându-i că fac, doar ei?, operaţiuni de camătă.

Unde trebuie trasă linia care desparte eroarea perseverentă, uneori (deci diabolică?), de adevăr, ne-o pot spune reacţia etică spontană şi intuiţia. Cazul lui Octavian Goga este unul paradigmatic: poet autentic având în minte şi în inimă idealul Unirii românilor, scriind povestea dramatică a unui Ardeal sub Imperiul Austro-Ungar, habsburgic, omul se amestecă în politică şi se compromite ca figură exemplară. Pentru greşeala sa va plăti după moarte. O picătură de cerneală din stiloul său, care a semnat un ordin nedemn în anii războiului, poate păta definitiv albul unor pagini din cartea vieţii sale? Că nu a văzut consecinţele tragice ale actului său, regretat, apoi, cred că i se poate imputa. Un intelectual matur a dovedit o mare lipsă de luciditate politică şi de înţelepciune. Nu a ţinut seama de faptul că, odată declanşat mecanismul infernal, nu a mai fi putut fi încetinit, că vor apărea exagerări condamnabile, criminale.

Mă gândesc la Legea Silviu Wexler privitoare la instituirea Anului Cardinal Iuliu Hossu, în 2025, o lege istoric-reparatorie a Decretului comunist din 1948, care scotea în afara legii Biserica greco-catolică, o interzicea oficial, dar nu va reuşi, bineînţeles, să o desfiinţeze, ea activând în clandestinitate, cu sacrificii şi eroism, refugiată ,,în catacombe’’. Datorită votului unanim de aprobare a Legii Wexler, în Parlament, spre bucuria celor doi ierarhi prezenţi acolo, PS Claudiu-Lucian Pop şi PS Cristian Crişan, şi a întregii comunităţi greco-catolice, marile momente de cinstire a memoriei victimelor persecuţiilor anticreştine, pe plan naţional şi internaţional, la Roma şi la Paris, vor putea fi celebrate.

O altă lege cu numele lui Silviu Wexler priveşte, acum, nu o deschidere de orizont istoric, ci o închidere preventivă a cazanului vrăjitoarelor demente, a propagandei fascismului, legionarismului, antisemitismului, în rezumat. Totul este îndreptăţit, curentele ideologice amintite au desfigurat chipul omenirii. Dar exagerările nu au întârziat să apară. Primăria din Iaşi se grăbeşte să îndepărteze statuia lui Octavian Goga, aflată în faţa instituţiei, uitând că ea îl reprezintă pe poetul român, nu pe nefericitul politician. 44 de zile de gravă eroare îi pot şterge poetului meritele celor câteva decenii de literatură autentică? Nici Biblioteca judeţeană din Cluj care poartă numele lui Octavian Goga nu e lipsită de acuzaţia că poartă numele unui criminal de război, acuzaţie care vine nu din esenţa Legii Wexler, ci, folosindu-se, abuziv, de ea, din partea unei organizaţii civice?, dacă nu, chiar din partea unui om care răstălmăceşte legea.

Exagerăm cred, recrudescenţa legionarismului nu are în Goga un izvor ideologic, există un naţionalism al timpului său, da, el este detectabil, însă nuanţele contextuale se impun. Depinde cum interpretezi legea ivită dintr-o necesară prudenţă, o faci cu nuanţe, apelând la rezonabilitate, sau ca pe o armă tăind în carnea democraţiei noastre tinere.