Mircea Popa

Octavian Goga – un caz indezirabil?

Numele lui Octavian Goga nu a devenit un caz de „insecuritate“ literară şi de „pericol public“, aşa cum l-au taxat un grup de „tovarăşi“ năimiţi, puşi de alţii să ne demoleze valorile din fondul de temelie al neamului, să le exorcizeze şi blameze, nu cumva românul să mai aibă altare de închinăciune pentru viitor. Cea mai tristă campanie şi cea mai recentă a fost aceea împotriva lui Octavian Goga. Or, Goga a fost un strălucit reprezentant al neamului său, unul dintre aceia care de mic a îmbrăţişat ideea naţională şi şi-a pus întreaga viaţă în slujba acesteia. Ca elev la liceul maghiar din Sibiu, a simţit pe propria piele ce înseamnă condiţia de om asuprit, astfel că s-a transferat la liceul cu predare în limba română „Andrei Şaguna“ din Braşov, publicând imediat poezia In calumniatores, îndreptată împotriva denigratorilor lui Avram Iancu. La Budapesta, unde şi-a continuat studiile universitare, a fost animatorul societăţii „Petru Maior“ de nobilă atitudine românească. A scos cu un grup de prieteni revista Luceafărul, cea mai elegantă şi mai îndrăzneaţă publicaţie în ceea ce priveşte apărarea şi promovarea culturii naţionale. Şi-a însuşit deviza „de la unitatea culturală la unitatea politică“, adunând în jurul său un grup de „tineri oţeliţi“ care au luptat sub semnul Astrei şi al Partidului Naţional Român pentru emanciparea socială şi politică, scriind articole de mare curaj în gazetele Ţara noastră şi Tribuna de la Arad, pentru care i s-au intentat numeroase procese de presă, făcând pentru acest lucru închisoare la Seghedin. A trecut munţii în 1914, luptând, alături de V. Lucaciu, pentru intrarea României în război şi scuturarea jugului multisecular unguresc, care a exploatat şi ţinut în întuneric românii din Transilvania. A reprezentat interesele lor la Conferinţa de Pace de la Paris, iar neamul l-a răsplătit numindu-l ministru al Cultelor. N-a ezitat să facă un cartel politic cu Partidul Maghiar din Transilvania sau să cumpere mica proprietate de la Ciucea a soţiei prietenului său Ady Endre. A fost singurul român ales membru al Societăţii Petőfi, iar mai apoi preşedinte al Asociaţiei de Prietenie Româno-Polonă. Sub raport politic, a fost duşman declarat al Gărzii de Fier şi susţinător al regalităţii. Greşeala sa majoră este faptul că, văzând ascensiunea ameninţătoare a fascismului militarist european, a încercat o evitare a rapturilor teritoriale care le aşteptau pe ţările mici din partea acestor haidamaci ai istoriei, printr-o eschivă rău calculată, aliindu-se ideilor nefericite ale partidului lui A.C. Cuza. A fost nevoit să accepte acţiuni pe care nu le-a dorit şi pe care le-a subminat sistematic în practică, aşa cum a arătat istoricul Gheorghe I. Bodea în volumele sale documentate despre viaţa şi activitatea lui O. Goga. Intenţia sa a fost aceea de a rezolva această problemă pe calea „legii“, prin dobândirea cetăţeniei române de către evreii din ţară. Atunci când aceştia au fost atacaţi de legionari, Goga a intervenit decis, trimiţând, ca prim-ministru, acest Ordin circular către toţi prefecţii de judeţ: „Sunt informat că în mai multe părţi s-au săvârşit excese antisemite rămase nesancţionate, contribuind la neliniştea din ţară. Guvernul, care pentru prima oară a pus chestiunea evreiască, e hotărât s-o rezolve pe căile legii. Pentru aceasta are nevoie de absolută linişte şi e convins că orice tulburare, cu agresiune, devastări, acte de brutalitate sunt împotriva intereselor guvernului. De aceea, vă rog să menţineţi ordine perfectă şi vă fac responsabili personal cu întreaga Dv. situaţie de cele ce se vor petrece de aici înainte.“

O mai clară derobare de abuzurile şi agresiunile din ţară nu poate fi concepută, mai ales că se face trimitere la acele „excese antisemite rămase nesancţionate“, la care se adaugă fermitatea şi preciziunea cu care cei responsabili vor fi pedepsiţi. Cei care vor să şteargă memoria poetului din conştiinţa poporului român se află pe o cale greşită. Figura marelui luptător O. Goga e atât de înrădăcinată în conştiinţa urmaşilor asupriţilor din Transilvania, încât nimeni nu o poate estropia, prin cereri penale la tribunale şi prin acţiuni contestabile de a-i macula numele, cum ar fi acele autodafeuri nedemne de democraţia timpului nostru, când s-a dispus dărâmarea statuilor pe care reprezentanţii oficiali ai oraşelor i le-au închinat pentru partea luminoasă a omului şi poetului. Căci nu se poate nega că Octavian Goga a rămas pentru toate generaţiile de la Unire încoace o emblemă a demnităţii naţionale, un simbol al Marii Uniri. Acţiunile defăimătoare împotriva „poetului pătimirii noastre“ şi a unuia dintre marii Părinţi ai Patriei nu vor avea ca rezultat decât ca flacăra nemuritoare care arde în Panteonul funerar de la Ciucea să strălucească şi cu mai mare strălucire, veghind conştiinţa demnităţii neamului.