Radu Mârza

Periodic, culturile, literaturile îşi reevaluează personalităţile. A proceda în felul acesta este sănătos, mai ales după epoci în care asemenea chestiuni nu puteau fi puse în discuţie. Sigur că reevaluări ale unor scriitori sau personalităţi s-au făcut şi în alte regimuri, inclusiv regimul comunist a făcut-o, dar acesta din urmă a făcut-o aplicând nu criteriul valorii estetice, culturale sau istorice, ci unul ideologic. Astăzi trăim într-o epocă liberă (îmi place să cred) şi putem face asemenea reevaluări în mod liber.

Faptul că personalitatea lui Octavian Goga este pusă în discuţie este un gest de normalitate a culturii şi societăţii româneşti, chiar dacă taberele implicate pot deveni, uneori, cam prea pătimaşe, aşa cum s-a văzut chiar în cazul de faţă, cu câteva luni în urmă.

Dar cu ce „ne“-a supărat atât de mult Octavian Goga? Fără a intra prea mult în detalii:

1. a fost un mare scriitor, a cărui valoare literară nu poate fi pusă la îndoială. Lectura unora dintre poeziile sale este şi astăzi o plăcere. Ca scriitor şi ca persoană publică, a jucat un rol important în mişcarea naţională a românilor din Transilvania din cadrul Imperiului Austro-Ungar. Este adevărat, de multe ori, Goga a fost un radical, pe linia naţionalismului românesc, inclusiv ca poet.

2. în acelaşi timp, a fost şi om politic. Participarea sa cea mai importantă la viaţa politică a fost în România, în a doua jumătate a anilor 1930, când a fost conducătorul unui partid politic de extremă dreapta, ajungând prim-ministrul ţării. În această calitate, a contribuit în mod direct la radicalizarea atmosferei politice româneşti şi la adoptarea unor măsuri legislative rasiale, care au jucat un rol în degradarea regimului politic democratic şi care au pregătit atmosfera şi evenimentele pe care astăzi le considerăm, într-un cuvânt, Holocaust. De aceea, nu sunt de acord cu expresia „derapaj ideologic“, care se găseşte în invitaţia transmisă de redacţia Revistei Apostrof. Consider că termenul este insuficient în aceste condiţii.

La prima vedere, sunt două poziţii ireconciliabile. Pe de o parte, „valoare literară“, pe de altă parte asocierea cu Holocaustul. Sunt convins că a doua parte a frazei anterioare îi va revolta pe unii cititori.

Pe de o parte, o tabără luptă să-l păstreze pe Octavian Goga în manualele şcolare de literatură, în nume de străzi, în monumente, pe de cealaltă parte tabăra opusă (opusă?) cere măsuri punitive, cere damnatio memoriae.

Şi atunci, ce este de făcut? Chiar sunt cele două puncte de vedere ireconciliabile?

Consider că trebuie să pornim de la un principiu pe care-l ştiau deja anticii (sine ira et studio) şi de la o constatare de bun simţ: personalităţile şi biografiile unor oameni nu sunt în alb şi negru, ci prezintă numeroase nuanţe. Lucrurile devin cu atât mai vizibile şi mai sensibile cu cât este vorba de personalităţi care au jucat un rol important în anumite epoci. Este şi cazul lui Octavian Goga, aşa cum este şi cazul lui Mircea Eliade sau Emil Cioran sau chiar Mihai Eminescu. Ridicându-i pe piedestaluri prea înalte sau demolându-le cu zgomot monumentele nu le facem nici lor un serviciu şi nici societăţii şi culturii din care ei fac parte. Servicii bune facem dacă le discutăm biografiile, atitudinile şi operele (literare, de alt fel) cu bune şi cu rele, judecând şi ce au făcut bun şi ce au făcut mai puţin bun. Asta nici nu este chiar aşa dificil. Problema este cum transpui în societate aceste nuanţe? Cum le transpui în manualul şcolar?

Ideal ar fi ca societatea despre care este vorba să fie una matură şi să fie capabilă să gestioneze nuanţe şi nu doar atitudini extreme. Dar pentru că mai este mult până acolo, consider că nuanţele trebuie semnalate în diferite ocazii publice: presă, reviste de cultură (precum Apostrof, şi de aceea salut iniţiativa acestei anchete!), alte publicaţii, evenimente, media. Trebuie spus, foarte simplu, că unii oameni din istorie au făcut şi lucruri bune şi lucruri mai puţin bune. Şi mai trebuie ceva: să nu ne supărăm. Să nu luăm în braţe doar acea parte a unei personalităţi care ne place, care ne convine.

Aceleaşi nuanţe trebuie să ajungă şi în manualul şcolar de literatură, căci, nu-i aşa, ne dorim să educăm viitori cetăţeni cu spirit critic şi capabili să înţeleagă nuanţe şi nu să educăm viitori radicali şi alegători radicali (indiferent de care parte). Evident, mesajul trebuie să ajungă la elevi în concordanţă cu nivelul lor de dezvoltare intelectuală. Unor elevi de clasa a V-a nu le poţi exprima nuanţele pe care elevii de clasele XI şi XII deja le înţeleg… Dar dascălii ştiu cel mai bine cum să se adreseze elevilor lor.

Dar monumentele, busturile, plăcile memoriale? Numele de străzi care îi sunt dedicate lui Octavian Goga? Ce ar trebui să se întâmple cu ele? Nu sunt neapărat pentru îndepărtarea lor, dar ar trebui găsite formule rezonabile de explicare în spaţiul public, aşa cum am arătat mai sus, a personalităţii celui în cauză, dar şi a opţiunii păstrării (sau nu) a monumentului, bustului, numelui de stradă etc.

Şi mai este ceva: dezbaterea trebuie să continue.