Adrian Lesenciuc

Cine s-ar încumeta să scrie o istorie etică a literaturii?

Cazul Goga este doar unul dintre cazurile tipice de revizuire non-estetică a literaturii române. El survine pe fondul unei încercări de remodelare a canonului cu instrumentar extra-estetic – coordonatele estetice ale canonului au permis consolidarea unui anumit relief al valorilor, asupra cărora nu se mai poate interveni –, într-o variantă mai subtilă decât cea pe care au consacrat-o comuniştii imediat după instaurare. Înainte de a răspunde la întrebările Apostrof, mă întreb în ce măsură „cazul moral“ Gabriele D’Annunzio face obiectul unei anchete similare în Italia? Ori asocierea celui pe care îl apreciază mulţi dintre promotorii cazului Goga, Filippo Tommaso Marinetti, cu regimul lui Benito Mussolini? Oare procesul de scoatere din istoria gândirii a lui Martin Heidegger a început în Germania, plecând de la Caietele negre? Ar mai trebui să discutăm despre poezia lui Ezra Pound, susţinător al ideologiilor de extremă dreaptă? Cum ar trebui să judecăm opera laureatului Nobel Knut Hamsun în raport cu susţinerea pe care a acordat-o extremistului Vidkun Quisling (şi nu numai)? Ar trebui să-l scoatem din istorie pe Borges pentru acceptarea doctoratului onorific din partea dictatorului Pinochet? Ce ar mai rămâne din istoria literaturii dacă am elimina pe criterii etice marile opere? Ce ar mai rămâne din Kazantzakis dacă am încerca să citim doar ceea ce nu e atins de ideologia stângistă, profund leninistă? Ce ar mai rămâne din Michel Foucault dacă am aplica purismul moral şi am ţine cont de acuzaţiile de abuz din Tunisia şi de sprijinul acordat Ayatollahului Ruhollah Khomeini? M-am oprit la câteva nume din istoria încercatului secol trecut, căruia îi aparţine şi Octavian Goga, nu pentru a căuta scuze pentru faptele imorale ale sale – evident că nu le poate avea! –, ci pentru a întreba retoric: Cine s-ar încumeta să scrie o istorie etică a literaturii? Sau, rezumând altfel problematica, să o leg de moderaţia necesară, nu în sensul horaţian din sintagma „Aurea mediocritas“, ci în cel biblic, al îndemnului de a nu judeca înainte de a (te) analiza: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei“.

1. Evident, canonul literar este estetic şi orice intervenţie extraestetică, fie ea şi morală, nu poate atinge canonul. Literatura nu se construieşte pentru fapte morale, valoarea autorilor nu se judecă în termenii canonizării (adică ai aşezării unei persoane în rândul sfinţilor) şi nici în cei ai construirii de piedestale. Canonul ar trebui să rezulte din orogeneza sistemului de valori, nu din şlefuirea criticilor sau istoricilor literari. Nu există istorici literari în măsură să consolideze canonul, ci doar istorici literari în măsură să-l recunoască. Cine se crede creator (făcător) de canon, ori cine visează la gloria deşartă a criticii pentru înălţarea în panteonul literaturii se înşală, se amăgeşte. Există o firească înţelegere a valorii capabile să reziste în timp şi atât. Şi mai există persoanele instruite să folosească instrumentarul teoretic şi critic pentru a constata această firească aşezare. Procesul de demantelare ideologică, produs constant, realizat cu instrumentarul pe care ideologiile contrare (atât ideologiile politice, cât şi cele culturale, ori sociale) îl oferă, nu trebuie să sperie. E o realitate a istoriei, dar greu perceptibilă la scara redusă a vieţii umane. Am propus printr-o serie de lucrări, în principal prin cele trei volume publicate din Critica de direcţie (Junimea, 2021-2024), dar şi prin Azimut. Meridianul 25 (Creator, 2025), o încercare de definire a câmpului dinamic al literaturii în raport cu un sistem de coordonate: estetic, etic şi ideologic. Nu există, aşadar, o limită între evaluarea estetică şi judecata morală, ci doar proiecţii ale operei (incluzând autorul) pe două coordonate diferite: estetică şi etică. Iar dacă privim mai adânc şi constatăm că acel comportament etic sau acea perspectivă estetică sunt motivate ideologic – din nefericire, imunitatea la ideologii încă nu a fost brevetată –, putem supune opera unei analize mai complexe, tridimensionale, şi mai utile în înţelegerea moderată a realităţii creative.

2. Din păcate, în spaţiul public se face confuzie între idealul etic pe care îl propune opera şi modelul autorului (supus judecăţii etice). Paremiologia românească a consacrat expresia: „Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa“. Este eronată promovarea în spaţiul public sau predarea în şcoli a „modelului etic“ numit Goga. Un asemenea model nu există, el slujeşte doar unor forme de ideologizare. Dar este firească trimiterea la poezia lui. Autorii controversaţi trebuie citiţi în contextul producerii operei. Ei pot fi utili şi în a-i învăţa pe ceilalţi cum să nu fie. Orice formă de raportare prin îndepărtarea de la perspectiva mediană asupra acestor autori multiplică răul. Privind prin prisma ideologiilor consonante, îl amplifică şi produce reacţie contra-ideologică. Privind prin prisma ideologiei contrare, generează discordie şi polarizare.

3. Dacă dezbaterile sunt generate de nevoia de clarificare sub toate aspectele (mai ales a contextului şi a fundamentelor care au împins spre alunecarea în raport cu norma etică) asupra operei şi autorului ei, atunci ele sunt rezultatul maturizării culturii publice. Dacă ele sunt generate de nevoia de a zgândări o anumită bulă ideologică, de a promova un adevăr ideologic în detrimentul celui estetic sau etic, fundamentând prin faptele imorale interpretări pe alte dimensiuni ale literaturii, atunci ele sunt rezultatul neputinţelor sau frustrărilor, dorinţei de impunere a unui punct de vedere, dorinţei de a ieşi în prim-plan. Evident că într-o societate în care se produce polarizarea ideologică este cultivat discursul urii, iar exprimarea punctelor de vedere contrare înseamnă mai întâi acţiunea prejudicativă (în înţelesul termenului pe care îl propun logica şi filosofia, de alăturare a relaţiilor dintre concepte şi idei înainte de a fi supuse analizei logice) de respingere şi foarte rar analiza ulterioară. În baza acestei raţiuni se naşte cenzura. Într-un asemenea tipar de înţelegere, operele Pe aripile vântului şi Zece negri mititei, de exemplu, sunt supuse cenzurii în ciuda climatului democratic în care se produc aceste asocieri prejudicative generatoare de comportamente aliniate ideologic, şi asta pentru că, dându-i dreptate lui Daniel Bell, ideologiile sunt leviere sociale.

4. Eram convins că Biblioteca Judeţeană din Cluj a primit numele „Octavian Goga“ pentru meritele estetice ale poetului!