Dumitru Ţepeneag, Pagini de jurnal (VII)

23 iulie 2019

Sunt la Saint-Pair şi nici măcar nu mă plictisesc. Pentru că fac ce aş fi făcut şi la Paris: traduc din Van Riet sau citesc.

Ieri am jucat ping-pong cu Simon şi cu Héloïse. Bineînţeles, joc ca la 82 de ani. N-am mai jucat de mult. Probabil de anul trecut, tot la Saint-Pair şi tot cu Simon, care între timp a progresat. Mai sunt aici şi Paul şi o prietenă a lui Héloïse. Julie şi-a terminat de scris romanul şi e bine dispusă.

Joi plecăm spre Saint-Malo, iar de-acolo, cu vaporul, spre insula Guernsey.

În ce priveşte canicula, desigur, e mai puţin cald decât la Paris, dar şi aici, cu faţa spre ocean, trebuie că sunt vreo 30°-32°. Se pare că la Guernsey temperatura e mult mai scăzută.

27 iulie 2019

Am fost la Guernesey. Am vizitat casa lui Victor Hugo. M-a impresionat mai degrabă neplăcut: amestec de stiluri în decorarea pereţilor, a tavanului. Politeism şi polimorfie. Gustul epocii?

Mi-a plăcut grădina de unde se poate vedea coasta, marea şi ambarcaţiunile de tot felul.

Se pare că angajase un pictor (şi sculptor); Hugo făcea… schiţele şi celălalt le executa. Se poate vorbi de talentul de pictor al lui Victor Hugo?

30 iulie 2019

Ne-am întors la Paris. S-a terminat canicula. Cu câteva zile în urmă au fost înregistrate 42°. O temperatură record, pentru Paris. Va fi din ce în ce mai cald. Le pire est devant nous…

Le-am telefonat lui François şi lui Michel. Doi moşnegi… François abia se mişcă şi nu face efortul ăsta decât ca să se ducă la doctor. Michel e mai curajos. Se luptă. Se luptă pentru gloria lui postumă. Din păcate, face parte dintr-o generaţie de poeţi care nu se va bucura de o lungă postumitate. Poezia, arta nu vor rezista la războiul climateric care se va declanşa destul de curând. Nici nu mai contează dacă va fi însoţit de războaie omeneşti, atomice sau nu… Sau poate că mă înşel. Poate că un război atomic care va reduce populaţia globului măcar la jumătate va salva specia umană, o va împiedica să dispară cu totul. Nu ştiu. Se pot imagina tot felul de scenarii care de care mai teribile. Oricum, civilizaţia actuală – vinovată de altfel pentru ce se va întâmpla – se va duce de râpă. De asta sunt sigur.

Am fost la Mona. Am prânzit cu ea. E mai bine. Oasele o dor mult mai puţin. Se mişcă mai uşor. Am ieşit să ne plimbăm.

Mă strădui să fiu optimist. Măcar în privinţa ei, căci nu e vinovată pentru ce i se întâmplă. Şi vrea să trăiască. Se vede că speră s-o mai ducă niţel, în pofida tuturor inconvenientelor declanşate de boală.

A apărut primul articol important în presa românească despre „pericolul climateric“ (în Observator cultural din 18-24 iulie 2019). Poate că au mai fost şi altele, dar nu le-am văzut eu.

În acelaşi Observator cultural – un articol hiperlaudativ despre ultima carte a lui Cărtărescu. Eu n-am citit cartea şi oricum nu despre carte vreau să vorbesc (sunt convins că e foarte bună). M-a enervat naivitatea critică a articolului (Planeta melancoliei, de Ioana Morariu), concepţia generală. Încă de la început, când autoarea nu doar că-l compară pe Cărtărescu cu Kafka, dar şi scrie, negru pe alb: „ca să folosesc cuvintele pe care Kafka, geamănul lui Cărtărescu, i le aduce într-o scrisoare, prietenului său Oskar Pollak“ (e de-ajuns să baţi pe ordinator cele două nume…). În primul rând, a fi „geamănul lui Kafka“ e imposibil şi inacceptabil, chiar dacă luăm expresia drept o hiperbolă a admiraţiei pe care autoarea articolului i-o poartă lui Mircea Cărtărescu; căci asta ar însemna mai mult decât semnalarea influenţei lui K. asupra lui C., ar însemna că C. nu face decât să-l copieze pe K. Mai grav e că în capul Ioanei Morariu, a semăna atât de bine cu un scriitor genial înseamnă a fi „geamănul“ lui, adică a atinge valoarea maximă a acestuia. Nici în epoca clasicismului francez imitatorul nu se bucura de atâta stimă şi consideraţie.

Repet, pentru mine Cărtărescu nu e un imitator; nici măcar în tinereţea lui, când scria poeme atât de apropiate de cele ale lui Dimov (unele le-am tradus în franceză), nu l-am considerat un imitator, un geamăn al lui Dimov.

Valoarea se exprimă prin ce e nou, nu prin reuşita imitaţiei.

1 august 2019

Am prânzit cu Mona. Mai înainte am fost amândoi la cumpărături. Pe stradă mă ţine de mână (ca pe vremuri…). Pretinde că se simte mai bine. Dar nu poţi fi sigur că spune adevărul şi nu spune ce spune ca să pară curajoasă… Poate că în felul acesta se şi încurajează pe sine.

Mimi şi ai ei se pregătesc să se ducă în insula Elba, unde au mai fost de altfel. Micul Napoleon e în plină formă!

3 august 2019

Am dejunat cu Michel, în Place de la Sorbonne, la un restaurant din faţa librăriei Vrin. Afară, sub umbrelă de pânză. Iniţial trebuia să vină şi Guillaume Métayer, despre a cărui ispravă editorială (traducerea şi publicarea bilingvă a tuturor poemelor lui Nietzsche) s-a scris cu o zi înainte în Le Monde. Dar n-a putut să vină, aşa că am mâncat omletă amândoi şi o salată – bătrâni rezonabili şi vorbăreţi. Am reluat aceleaşi subiecte dintotdeauna: revista PO&SIE şi sfârşitul civilizaţiei. Revista e în stare falimentară, iar specia umană mai are o şansă de supravieţuire doar dacă va izbucni un război mondial atomic. În felul acesta populaţia globului va fi redusă la un sfert sau chiar mai puţin şi va rezulta o involuţie tehnologică binefăcătoare pentru supravieţuitori; deşi efectele unui război atomic de mare anvergură se vor prelungi dincolo de suprimarea câtorva miliarde de bipezi umani sau roboţi: cei rămaşi în viaţă se vor regăsi în păduri (câte vor mai rămâne…)

5 august 2019

Nu-mi mai cumpăr decât cărţi care au cât de cât atingere cu ecologia. De exemplu, Les guerres du climat. Titlul spune totul. În orice caz, se pune în discuţie principala problemă a ecologiei, de obicei lăsată cu pudoare ceva mai la urmă, din prejudecăţi umanitariste (nu ştiu exact cum să le numesc). Autorul, Harald Walzer, e un german (vai de mine!) şi sper că i-a trimis cartea şi Angelei Merkel. Citez din prezentarea de pe coperta a IV-a: „Des conflits violents opposeront tous ceux qui prétendront se nourrir sur une seule et même portion de territoire ou boire à la même source en train de se tarir. Bientôt la distinction entre les réfugiés fuyant la guerre et ceux qui fuiront leur environnement, entre les réfugiés politiques et les réfugiés climatiques, ne sera plus pertinente, tant se multiplieront des guerres nouvelles générées par la dégradation du milieu“.

8 august 2019

Acum că Mariana e din nou la Paris, Mona are pe cineva tot timpul lângă ea. Am fost s-o văd: mi s-a părut destul de în formă. Durerile sunt mult mai mici, mai exact spus, morfina, aşa cum e acum dozată, îşi face datoria din plin.

I-am scris lui Şimonca s-o laud pe Ioana Morpurgo pentru articolul ei ecologist. Şimonca, iute de mână cum e, i-a şi transmis mailul Ioanei, îndemnându-mă să corespondez direct cu ea.

11 august 2019

Bianca Andreescu, canadiana de origine română, a câştigat finala turneului de la Toronto, împotriva Serenei Williams. E pe urmele Simonei Halep. Cam prea grăsuţă totuşi. Seamănă mai degrabă cu Serena decât cu Simona.

Mâine mă întâlnesc cu Piţurcă. Iar vrea bani?

15 august 2019

Sfânta Maria – ziua onomastică a Monei şi a lui Marie-Christine (care se află pe Insula Elba).

Am fost la Mona, care se simte în continuare mai bine. E dispusă să se ocupe de traducerea mea din Brunschvicg, care trebuie neapărat să apară în toamna asta. I-o trimisesem deja lui Mihalache, care, după un timp, mi-a trimis-o înapoi cu nişte observaţii: derizorii, cele mai multe. Nu ale lui, căci el nu ştie franceza, ci doar engleza – ca mai toţi tinerii din ziua de azi.