Despărţire

 

Când te lasă vara din braţe

Furioasă ca o femeie părăsită

Vine toamna cu părul ei blond roşcat

Să te dezbrace de o frunză

În mierea de frig a luminii

 

Masa tăcerii

 

Ne-am aşezat

la masa tăcerii

Am luat cuţitul

Şi am tăiat felii

miezul zilei

Privirile noastre

Erau raze

de piatră

În ochii soarelui

 

Poeţii români

 

Poeţii români

Nu pot fi interzişi

Niciodată

Ei sunt stele căzătoare

În sufletul poporului nemuritor

de Mioriţe, ciobani, răzeşi şi icoane

O transhumanţă pe Calea Laptelui

Întâlneşte cerul la chindie

Acolo, Sfinxul din Carpaţi

Vorbeşte despre veşnicie

şi libertate

Prin gura poeţilor

 

Îmbrăţişări

 

Braţele copacilor

îmbrăţişează trupul

felinei albastre

Legat de stelele verzi

din gânduri

Frunze căzătoare

în augustul îmbătrânit

de lacrimile

secate de sete

 

Invitaţie

 

Ochii tăi au culoarea boabelor proaspete

de cafea

Culese cu grijă

din jungla unui suflet

care tremură ciută

În fata jaguarului

însetat de licoarea fierbinte

ce curge

prin cele mai ascunse dorinţi.

 

Nucul

 

Ochiul scormoneşte

colţurile nucului

Sclipirea din privirea frunzei

Oglindeşte soarele

acestui bătrân

Ce uită să taie

asfinţitul fructului

Cu fierăstrăul de stele

Să vezi miezul luminii

 

Nicula

 

Urcă treptele cerului

Pe deal la Nicula

Acolo se întâlneşte

omul cu Hristos

În braţele Preacuratei Maici

din icoana

în formă de lacrimă

 

Armata de cruci

 

Armata de cruci se-ntoarce acasă

În bătrânul cimitir al nopţii

Să aprindă lumânări de stele

La răscrucea mântuitoare a vieţii

 

În biserica veche din colţul inimii

Armata de cruci stă strajă la icoană

În vremuri de rugăciune şi flăcări

Pentru neamul cuprins de prigoană

 

Armata de cruci se-ntoarce din stejari

Seminţe verzi ce rodesc veşnicia

Clopotul trezeşte din morminte

Fraţi de cruce ce amintesc vitejia

 

Foşnet de toamnă

 

Ochii copacilor mă urmăresc zarzăre

Cărarea îmi calcă umbros paşii

Şi sufletul foşneşte pădure

Cu frunze de lacrimi căzătoare

 

Solară

 

Stânca de apă

Coboară pietriş

la vale

Răcorind

izvorul albastru

al inimii

 

Costa del Sol

 

Costa del Sol

cu fundiţa

roşie legată

la colţul inimii

Gata culeasă de fructul oprit

Dimineaţa pe nemâncate

când stelele ies din mare

la prima rază de iubire

Cu gheaţă

Servită

La micul dejun

 

Asediu

 

Ca o cetate

cu fruntea zgâriată

de stele

şi inima rănită

de şoapte

E sufletul

ce deschide

Pleoapele clipei

Zbătându-se

în ochii larg închişi

de poet

 

Albastră

 

Albastră de bună

Pe covorul roşu

al sângelui fierbinte

Ce urca năvalnic scările dorinţei

Sa atingă stele

Fulgi de foc

Ce ninge inima

Un smarald

la urechea dragostei

 

Limonadă

 

Departe de aproape

Stelele sticlesc

în ochiul fântânii

Este o sete nebună

după privirea iubirii

Acolo unde inima

întâlneşte luna

stoarsă ca o lămâie

Tăiată în 31 de felii

Dulci de amare

 

Poezie

 

Poezia este

speranţa emoţiei

şi melancolia euforiei

Un fior de niciunde

Dar, totuşi, simţi

că este divină

De peste tot

si de nicăieri

Perenă

ca fulgul de zăpadă

 

Câmpul de luptă

 

Pământ de eroi

Frământat cu

sânge şi lacrimi

O pâine coaptă

din făină

de moaşte sfinţite şi stele