Dumitru Ţepeneag, Pagini de jurnal (VI)

30 iunie 2019

Mona se simte mai bine; o dor mult mai puţin oasele, ba chiar a mers singură prin casă, după cumpărături. Cu toate acestea, luni va trebui să se interneze să-şi facă „cimentarea“ oaselor. Nu va fi uşor.

S-au întors tablourile de la Bucureşti. Cristescu e ireproşabil. Faţă de mine. E drept că are (va avea) destul de mult în schimb. A înţeles foarte exact pariul pe care i l-am propus. Are inteligenţa unui om de afaceri. Dar şi onestitatea. Nu poţi face afaceri dacă nu eşti onest.

Am uitat să vorbesc de interviul pentru Caiete critice. Un oarecare Dumitriu, probabil un tânăr jurnalist, care voia să se arate glumeţ. I-am dat uşor peste nas. Nu i-a plăcut.

Abăluţă mi-a trimis o carte a lui – Insula secretă a lui Prometeu. Dedicaţie: „acest roman situat între monolog şi viziune onirică asupra lumii, închizând şi aspectul concentraţionar al istoriei noastre recente“.

Nu pot să spun că nu mi-a plăcut. I-am trimis un mail:

„Dragă d-le Abăluţă, nu ştiu ce să zic… Primele 40 de pagini le-am citit cu mare plăcere: frază scurtă, picturală, onirică. Nu pot să spun că ce-a urmat mi-a displăcut. Dar n-am înţeles schimbarea de stil. Proza dv. (roman?) e tăiată în două ca şi mama personajului principal. Nu sunt convins că aşa trebuia. Dar poate că mă înşel. Oricum, merită a fi publicată. O să mă gândesc ce se poate face pentru a apărea în Franţa. Oricât ar părea de ciudat, eu nu cunosc foarte bine editorii francezi. Timp de 50 de ani am publicat la un singur editor (P.O.L.) şi nu prea m-a interesat să ţin legătura cu ceilalţi. În ultimul timp sunt retras, izolat. O să încerc totuşi…

Cunosc însă un editor american (irlandez) care ţine seama de părerea mea. Vă propun să-i trimiteţi cartea lui Alistair Blyth (adresa…), traducătorul meu şi al altor câţiva. O să-i scriu şi o să-l rog să traducă primele pagini. Eventual îl plătiţi pentru asta. El îi va trimite traducerea lui John O’Brien, directorul editurii Dalkey Archive. Sper să-i placă. O să vă ţin la curent cu demersurile mele în Franţa, dar nu le încep, bineînţeles, decât la toamnă. Cu stimă şi simpatie, Ţepeneag.“

Mi-a răspuns satisfăcut şi exigent totodată: un text foarte lung din care doar voi spicui câteva pasaje:

„Apreciez mult sinceritatea dumitale din recentul mail şi am nevoie de aşa ceva, nu de laude indistincte (…) Oricum, elanul dumitale de-a mă face, de se poate, cunoscut în Franţa sau în Anglia mă copleşeşte (…) Cum până la toamnă mai este, vă propun totuşi să vă aruncaţi ochii şi pe o altă carte a mea: «Nu sunt Einstein»… Îmi iau îngăduinţa să vă trimit şi alte câteva cărţi ale mele pentru biblioteca dumitale (…) Ştiţi mai bine decât mine ce ar putea dori/suporta piaţa de carte străină. Nu ne grăbeşte nimeni, aşa că putem alege în linişte. (…)“

Stilul său epistolar nu mă entuziasmează…

1 iulie 2019

Mona a intrat din nou în spital, ca să-şi „cimenteze“ oasele. Cancerul, ajuns la oase, nu numai că provoacă dureri, dar ameninţă chiar să le fărâmiţeze. Deja merge uşor cocoşată. E îngrozitor!

3 iulie 2019

A venit Mozo Martin la Paris. Nu ştiu când o să pot să mă văd cu el. El ar fi vrut să se vadă şi cu Mona, să vorbească în spaniolă. Deocamdată nu se poate. Azi ar fi trebuit să iasă din spital. Analizele n-au ieşit tocmai bune. E bănuită de embolie pulmonară. Bine, dar asta a avut-o cu vreo 15 ani în urmă. Probabil că embolia aceea a contribuit la declanşarea cancerului. Cum-necum, nu iese azi. Poate abia mâine.

Mozo mi-a trimis un mail. Poate că mă văd cu el vineri. Cred că duminică se întoarce la Bucureşti.

4 iulie 2019

M-am dus la spital (G. Pompidou) s-o iau, s-o aduc la ea acasă, unde stă singură. Şi Benita mai are şi tupeul să se arate iritată că mă ocup atâta de ea. E adevărat că are o infirmieră care vine aproape zilnic şi o femeie de serviciu, dimineaţa. Mai e şi Marie-Christine, care dejunează cu ea în timpul săptămânii. Şi Sanda, care vine din când în când. Sau Marie-France, Sidonia. Nu e singură decât noaptea, când are la dispoziţie un fel de „alarmă“.

6 iulie 2019

M-am văzut cu Mozo într-o cafenea la Odéon. Încă nu are un răspuns de la editorul spaniol. E optimist. Măcar atâta…

Începând de la toamnă va fi la Universitatea din Timişoara. I-am spus că tatăl meu era bănăţean de origine. Am discutat îndelung despre numele Ţepeneag. Poate fi turc, poate fi maghiar.

Ce l-a apucat să înveţe limba română? Bineînţeles, explicaţia are o fustă. Sau, mai bine zis, avea…

7 iulie 2019

La Mona, unde au venit şi Victor cu părinţii lui. N-am stat mult, pentru că voiam să văd finala între SUA şi Olanda. Mimi şi ea. Se duceau să vadă meciul la o cafenea împreună cu nişte prieteni. În felul ăsta Victor va înţelege că şi fetele pot juca fotbal. Şi nu numai fotbal.

Înainte de plecare, Victor a apăsat pe butonul alarmei. După numai două-trei minute, o voce alarmată ne-a interpelat. Înseamnă că alarma funcţionează, a spus Mona, în timp ce Mimi îl certa pe Victor, care nu prea înţelegea despre ce este vorba. Probabil că nu i s-a explicat aşa cum trebuie în ce situaţie se află bunica lui.

Au câştigat americancele.

10 iulie 2019

Mona pare să se simtă mai bine. Ieri am fost cu ea la cumpărături.

– Iar mergi prea repede! i-am spus, ca pe vremea când, pe stradă, abia mă ţineam după ea.

Azi s-a dus cu Sanda. N-am înţeles prea bine unde. Oricum, au luat metroul.

Ce să facă şi ea… Când se simte mai bine, i se iveşte în minte o mică speranţă.

13 iulie 2019

Benita a împlinit respectabila vârstă de 81 de ani. Era să scriu 80. Vorba e că se ţine foarte bine. Evită să mi se arate goală, deşi când e în cadă e de acord s-o văd.

Mâine e ziua lui Thomas. 26 de ani? Lucrează acum într-o întreprindere ca economist. E scheletic şi e mândru de asta. O dată pe săptămână nu mănâncă nimic.

Thomas va prelungi în Franţa numele de Ţepeneag. Şi cărţile mele? Nu e sigur… Ce-i drept, Nasti ar putea protesta. Nu s-a măritat şi nu pare grăbită s-o facă. Acum e undeva prin Thailanda. Se perfecţionează în yoga. S-a săturat de jurnalism.

15 iulie 2019

Am fost la Vrin şi mi-am cumpărat Philosophie et Religion de Georges Van Riet, pe care vreau s-o propun pentru colecţie. În librărie fiind, mi-au căzut ochii pe Hegel ou Spinoza de Pierre Macherey. Am cumpărat-o. Când am ajuns acasă, m-am uitat în catalog: o aveam deja, într-o altă ediţie.

16 iulie 2019

Împreună cu Virgil aveam programată o discuţie la P.O.L. cu Boyer. Mă resemnasem. Într-o bună zi tot va trebui să intru în biroul lui Paul. Ultima dată, tot cu Virgil eram când am discutat cu Paul şi am semnat contractul pentru Un român la Paris, în traducerea lui V. Tănase.

Deci ne îndreptam amândoi spre editură.

– Hai să dăm un telefon să ne asigurăm că ne aşteaptă.

Boyer nu era la editură. Să ne cheme când se întoarce. Şi ne-am dus la cafeneaua din apropiere. Ce mai tura-vura, Boyer ne-a telefonat, i-am spus unde suntem şi a venit şi el la cafenea. Probabil că avea o mică muscă pe căciulă. Nu ştiu. Oricum, a fost foarte amabil. A acceptat ca Virgil să traducă întreg jurnalul. Zicea că i-a plăcut prima parte. Dar de publicat nu poate să-l publice decât în toamna lui 2020. Şi Mise en scène, tradusă de Cavaillès? Tot în 2020, nu mai înainte. Şi când te gândeşti că Paul a semnat contractele în primăvara lui 2017! Ce să fac? Asta e…

18 iulie 2019

Am dejunat cu Mona şi Mimi. Pe Mona o dor iarăşi oasele. Cimentarea lor n-a servit la nimic?

– Bine, a spus Mimi când am plecat, ea are cancer la oase. Ce nu înţelegi?…

Duminică plecăm – Benita şi cu mine – la Saint-Pair, iar de acolo, pentru două-trei zile, pe insula Guernsey (nu ştiu dacă ortografia e corectă), insula unde s-a exilat Victor Hugo aproape zece ani.