Balázs Imre József

Balázs Imre József s-a născut la 9 ianuarie 1976 la Odorheiu Secuiesc. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (1998, secţia maghiară-engleză). Doctor în filologie la UBB Cluj (2004). Redactor-şef adjunct al revistei „Korunk“. A debutat cu versuri în revista Helikon în 1996. După volumul de debut, Ismét másnap (E din nou altă zi), versuri, 1998, a publicat mai multe volume de poezii şi versuri, pentru copii, volume de studii şi critică şi istorie literară, cele mai importante fiind Hervay Gizella, 2003; Az avantgárd az erdélyi magyar irodalomban (Avangarda în literatura maghiară din Transilvania), 2006, carte apărută în limba română la editura Bastion din Timişoara, 2009; Az új közép. Tendenciák a kortárs irodalomban (Noul centru. Tendinţe în literatura contemporană), 2012; Jung a gépteremben (Jung în sala maşinilor), versuri, 2014; Reţele avangardiste, afilieri multiple, 2023, studii scrise direct în limba română. A fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, 1999, Premiul Filialei Cluj a USR, 2007, Premiul „József Attila“, Premiul revistei „Alföld“, 2014, Premiul „Osvát Ernø“ (2021) etc. A tradus în limba maghiară volume individuale de Max Blecher, Gellu Naum şi Ilarie Voronca.

 

Dor de vis

(Álomvágy)

 

Împrejmuieşte-mă cu gardul tău nesfârşit

şi creşte-mi aripile.

Spală-mi trupul cu valurile tale năvalnice

şi aprinde la orizont luminile unei corăbii.

 

Şlefuieşte scoicile până devin bucăţi infime,

acoperă-mă cu ele şi descoperă-mă din nou.

Pune semnul mâinii tale pe ceea ce încă nu ştiu

şi despre care nu ştiu nici dacă vreau să-l cunosc.

 

*

E prea multă lumină aici, contururile prea tăioase,

şi totul se vede într-un singur plan

ca într-o fotografie proastă făcută cu blitz.

Primul pas: să decuplăm blitzul.

Pasul doi: să fim noi înşine aparatul de înregistrat.

Pasul trei: să revedem, la sfârşit, imaginile,

între timp, degetele lucrează incontrolabil.

Pasul patru: să nu ştergi nimic, nici dacă

apare pe undeva un deget ori ochii sunt roşii.

Pasul cinci: esenţial nu-i ceea ce vedem în fotografie,

ci întrebarea pe care o punem.

 

Un colţişor sub plafon

(Kuckó a plafon alatt)

 

Cară în colţişorul de sub plafon, la trei metri

înălţime, cărţi, alimente şi suc de fructe.

Desenează pe tavan o puzderie de stele.

Desenează harta drumului spre Mordor,

îşi toarnă propriul film despre el,

Budapesta, o mie nouă sute şi oricât.

Apoi se pierde în labirintul rolei de film,

se rătăceşte pe scările care duc spre colţ, acolo

unde lipseşte o treaptă, unde dispar

noţiunile în sus şi în jos, nu rămâne

decât o direcţie, tot mai departe spre interior.

 

Soare autumnal

(Őszi napsütés)

 

În soarele autumnal, te aşezi pe o bancă

şi încă nu ai de unde şti că peste mulţi ani

vei fi invidios pe tine însuţi pentru tot tărăboiul,

pentru toate semnele fizice ale disperării,

pentru că te afli atât de aproape

de ultima turnantă.

Ai trecut proba laşităţii,

asta ţi se aduce la cunoştinţă,

porneşti la drum cu această povară

şi cobori pe poteci şerpuitoare

de pe dâmbul pietros.

 

Afară şi înăuntru. Citindu-l pe Gellu Naum

(Kint és bent. Gellu Naumot olvasva)

 

„Degetul tău arată spre Lună,

iar ea se uită la degetul tău“.

 

Indici libertatea,

iar ea se uită la obiectul în care

au închis libertatea.

Se numeşte cuşcă.

 

*

Este atentă la semnificaţie, iar atenţia ei

străpunge ca un ac cu gămălie obiectul semnificat,

deşi ar fi fost mult mai importante intonaţia,

mâna care a făcut gestul

şi chipul pe care a licărit o umbră.

Peste ani, când cuvintele vor fi aproape stinse,

s-ar mai putea aprinde ceea ce nici n-a sesizat.

Acum e alungat într-un vis din viitor.

 

*

Descoperi un vers,

peste-o săptămână caşti plictisit alături,

iar peste şapte ani te plesneşte în cap,

apare din el o mână

şi te îngroapă în sine.

Versul acela a fost, în definitiv, al tău,

deşi părea scris de altcineva.

 

*

L-am vizitat, m-am dus la el de parcă aş fi avut timp.

Dar pentru că am pornit, mi-am făcut timp.

Dar nu mai găsesc punctele de legătură.

Imaginile arată soarele din locul soarelui,

dar mie mi-e dor de celălalt,

au existat, se pare, mii care l-au mai văzut;

şi-a ridicat pe nesimţite privirea,

astfel că era exclus să fi fost schimbat

printr-o mişcare fulgerătoare.

 

*

Cerul de jos şi cerul de sus se despart,

într-unul locuieşti tu – te-ai mutat acolo

şi-mi fac griji pentru tine.

Îţi menţii pe-acolo echilibrul

de parcă ai şti pe unde umbli,

iar eu te privesc prin fereastră

de parcă aş şti unde mi-am construit casă.

Văd stelele cu care ţi-ai împodobit

propriul cer.

 

 

Prezentare şi traducere de Kocsis Francisko