De milă
poezia doldora de cuvinte
e ca un câine plin de căpuşe
se scutură
se scarpină înnebunit cu labele din spate
se plesneşte cu coada
îşi muşcă locurile în care e muşcat
şi apoi clănţăne cu dinţii
încercând să-şi prindă
o dată şi-ncă o dată şi-ncă o dată
duşmanii înfipţi în piele
de milă
citeşti poezia cu glas tare
până când chelălăitul
îţi acoperă
definitiv
vocea
deodată
îţi curge sânge din nas
cu dreapta te buzunăreşti după o batistă
iar stânga o ridici
cum de mic ai învăţat că se face
când îţi dă bulionul
o voce
a nu-vezi-cui
te somează:
răspunde tu
da
da
tu
aproape de capul satului
bunicii aveau nişte rude la care
uneori
mergeam cu căruţa
satul era lung
kilometri
noi le duceam ceva
ei ne dădeau altceva
nu mai ştiu ce
n-aveam cinci ani
tocmai se făcuse mustul
iar rudele mi-au dat şi mie să beau un pahar
fiindcă punea sânge
şi eram deja mare
mi-a plăcut atât de mult
încât atunci când niciunul dintre ei
nu era atent
am mai băut un pahar
iar la plecare
când erau ocupaţi să facă schimbul de daruri
pe-al treilea
la întoarcere
m-a luat ameţeala
aşa că m-am întins în căruţă
însă am lăsat picioarele afară
să mi se bălăngăne
cum văzusem că li se bălăngăneau
beţivilor satului
când îi duceau spre casele lor
poţi scrie mai bine de atât
îmi spune fiu-meu
după ce-mi citeşte
câteva pagini
cu un creion în mână
tac
îmi iau foile înapoi
iar după ce el iese
mă uit peste fiecare cu o neaşteptată emoţie
cum numai în copilărie mai aveam
când profesorii ne aduceau lucrările de control
şi ni le dădeau ca să vedem ce-am greşit
cercetez încă o dată şi mai atent
dar nicăieri nu-i vreo corectură
vreo subliniere
vreun semn
iar emoţia mea creşte
poate c-a zis doar aşa
mă gândesc
poate că mi-a aruncat-o
ca să vadă cum reacţionez
ca să mă tachineze
îmi spun
iar privirea mi se opreşte pe creionul
pe care băiatul l-a lăsat pe masă
sub foi
muşcat de câteva ori
printre razele ce spintecă biserica
precum nişte lasere
o muscă a pornit în căutarea mortului
ca un schior de slalom
trecând pe la fiecare dintre cei veniţi
pentru sărutul de adio
ca să ne ia temperatura
de pe frunte ureche obraz ori creştet
câte unul mai dă din mână
sau scutură din cap
dar majoritatea stăm nemişcaţi
întocmai ca răposatul
se-aude musca
s-a înălţat şi ne survolează
preotul agită cădelniţa
de parcă ar vrea să-nece duşmanul în fum
musca ne-ncearcă din nou şi din nou
până când revolta ne uneşte unul de altul
ca o pânză de păianjen
prin care nici măcar moartea nu răzbate