De milă

 

poezia doldora de cuvinte

e ca un câine plin de căpuşe

 

se scutură

se scarpină înnebunit cu labele din spate

se plesneşte cu coada

îşi muşcă locurile în care e muşcat

şi apoi clănţăne cu dinţii

încercând să-şi prindă

o dată şi-ncă o dată şi-ncă o dată

duşmanii înfipţi în piele

 

de milă

citeşti poezia cu glas tare

până când chelălăitul

îţi acoperă

definitiv

vocea

 

Silitorul

 

deodată

îţi curge sânge din nas

cu dreapta te buzunăreşti după o batistă

iar stânga o ridici

cum de mic ai învăţat că se face

când îţi dă bulionul

 

o voce

a nu-vezi-cui

te somează:

răspunde tu

da

da

tu

 

Tulburel

 

aproape de capul satului

bunicii aveau nişte rude la care

uneori

mergeam cu căruţa

 

satul era lung

kilometri

noi le duceam ceva

ei ne dădeau altceva

nu mai ştiu ce

 

n-aveam cinci ani

tocmai se făcuse mustul

iar rudele mi-au dat şi mie să beau un pahar

fiindcă punea sânge

şi eram deja mare

 

mi-a plăcut atât de mult

încât atunci când niciunul dintre ei

nu era atent

am mai băut un pahar

iar la plecare

când erau ocupaţi să facă schimbul de daruri

pe-al treilea

 

la întoarcere

m-a luat ameţeala

aşa că m-am întins în căruţă

însă am lăsat picioarele afară

să mi se bălăngăne

cum văzusem că li se bălăngăneau

beţivilor satului

când îi duceau spre casele lor

 

Notă de lectură

 

poţi scrie mai bine de atât

îmi spune fiu-meu

după ce-mi citeşte

câteva pagini

cu un creion în mână

 

tac

îmi iau foile înapoi

iar după ce el iese

mă uit peste fiecare cu o neaşteptată emoţie

cum numai în copilărie mai aveam

când profesorii ne aduceau lucrările de control

şi ni le dădeau ca să vedem ce-am greşit

 

cercetez încă o dată şi mai atent

dar nicăieri nu-i vreo corectură

vreo subliniere

vreun semn

iar emoţia mea creşte

 

poate c-a zis doar aşa

mă gândesc

poate că mi-a aruncat-o

ca să vadă cum reacţionez

ca să mă tachineze

îmi spun

iar privirea mi se opreşte pe creionul

pe care băiatul l-a lăsat pe masă

sub foi

muşcat de câteva ori

 

Nici măcar moartea

 

printre razele ce spintecă biserica

precum nişte lasere

o muscă a pornit în căutarea mortului

ca un schior de slalom

trecând pe la fiecare dintre cei veniţi

pentru sărutul de adio

ca să ne ia temperatura

de pe frunte ureche obraz ori creştet

 

câte unul mai dă din mână

sau scutură din cap

dar majoritatea stăm nemişcaţi

întocmai ca răposatul

 

se-aude musca

s-a înălţat şi ne survolează

preotul agită cădelniţa

de parcă ar vrea să-nece duşmanul în fum

 

musca ne-ncearcă din nou şi din nou

până când revolta ne uneşte unul de altul

ca o pânză de păianjen

prin care nici măcar moartea nu răzbate