Dumitru Chioaru

1. Citesc, nu din pasiune, ci dintr-o curiozitate cu care am rămas din anii de liceu, făcînd secţia reală, cărţi ştiinţifice, în special din colecţiile de popularizare a ştiinţei de la editurile Humanitas şi Polirom. Ultimele două cărţi au venit „la pachet“: Despre toate, pe scurt. De la Big-Bang la ADN şi Corpul. Ghid pentru cei ce-l locuiesc de Bill Bryson, ambele apărute la Polirom. Le-am parcurs aproape fără să le las din mînă, îmbogăţindu-mi cunoştinţele cu care am rămas din manualele şcolare. Le recomand tuturor scriitorilor.

2. De filosofie, în schimb, am fost şi încă sînt pasionat. Ultima carte de filosofie citită a fost Viaţa spiritului de Hannah Arendt, o adevărată surpriză pentru mine, deoarece eu o ştiam doar ca autoare a unor cărţi de cultură istorico-politică, precum Originile totalitarismului sau Eichmann la Ierusalim. Este ultima carte a Hannei Arendt, publicată postum, în 1971, cu titlul The Life of the Mind, cuprinzînd prelegerile ei de filosofie din diferite universităţi americane, în care cuvîntul Mind este polisemantic, însemnînd: minte, gîndire şi spirit. Fiind însă vorba de o carte de filosofie, cred că titlul cu care a apărut în traducerea românească de la editura Humanitas este cel potrivit, pentru că activităţile minţii noastre, atît de profund prezentate de autoare, bazîndu-se pe propria ei capacitate de analiză şi sinteză, dar recurgînd şi la argumente din marile opere filosofice de la Platon la Heidegger, sunt totuşi de substanţă spirituală.

3. Am mai spus/scris că visam din liceu să urmez studii universitare de filosofie. N-a fost să fie, pentru că am terminat liceul cu o notă scăzută la purtare, deci eram incompatibil cu o facultate de filosofie din universităţile româneşti de orientare marxistă în anii comunismului. Aşa că, în ultimul an de licean, m-am hotărît şi pregătit pentru Facultatea de filologie, care a fost mai aproape de preocupările mele literare, încît nu mi-a părut rău după Facultatea de filosofie. Am continuat însă să citesc cărţi de filosofie cu pasiune de autodidact, parcurgînd încă din facultate operele marilor filosofi cu creionul în mînă, în felul în care înveţi o limbă străină fără profesor. Am reuşit astfel să fac diferenţa dintre discursul filosofic şi cel poetic, chiar dacă mă întorc mereu la Platon, în a cărui operă cele două discursuri sunt încă întrepătrunse. Recunosc că am avut/mai am uneori tentaţia de a filosofa în poezie, mai ales în urma lecturii cărţilor care mi-au marcat dezvoltarea gîndirii. Există, desigur, poezie filosofică de valoare precum în opera lui Eminescu sau Blaga, doar în măsura în care poetul rămîne poet, exprimîndu-şi poetic gîndurile/concepţiile filosofice. Am convingerea că nu există mare scriitor şi o operă literară de valoare care să nu aibă o mare bibliotecă în spate, cuprinzînd nu numai beletristică, ci şi cărţi filosofice şi ştiinţifice.