Aleksandr Blok (1880–1921)

Unul din marii poeţi ruşi din toate timpurile, şeful de şcoală al simboliştilor. Dramaturg şi eseist. S-a născut la Sankt Petersburg într-o familie aristocrată de origini germano-rusă. A studiat jurisprudenţa, dar fără o finalitate practică, pentru ca în 1906 să-şi ia licenţa în filologie. Debutează cu volumul „Versuri despre preafrumoasa doamnă“ (1901-1902), inspirat de soţia sa Liuba, fiica celebrului chimist Dmitri Mendeleev. Din bibliografie: „Oraşul“ (poeme, 1904-1908), „Drame lirice“ (1908), „Versuri despre Rusia“ (1915), poemul „Doisprezece“ (1918), „Opere alese“, vol. 1-9 (Berlin, 1923).

 

* * *

E groaznic frigul înserării

Şi-a vântului tăioasă-alarmă,

Inexistenţii paşi, puzderii,

În lung de drumuri se destramă.

 

Al zorilor contur de sânge

Ca de durere-o amintire

E semnul cert că dur ne strânge

Prea strâmtul cerc fără ieşire.

 

VII.1902

 

Înger de pază

Înger de pază, te iubesc în neagra tină

Ce mă prinde-acum, şi-o să mai vină.

 

Pentru că mi-ai fost lumina mireasă,

Pentru că îmi ştii enigma sperioasă.

 

Pentru că ne leagă taină, noapte adâncă,

Pentru că îmi eşti iubită, soră şi fiică.

 

Pentru-a mele lanţuri şi jurământul tău,

Pentru-al căsniciei blestem sfânt şi greu.

 

Pentru că tu iubeşti ce drag mi-i şi iubesc,

Pentru că pe robi şi pe săraci îi jelesc.

 

Pentru că nu ştim în trai a ne înţelege,

Pentru că vreau să omor, dar nu-mi merge –

 

Să mă răzbun pe laşi, pe cei fără Dumnezeu

Ce crud m-au umilit cu-ntreg poporul meu!

 

Cei care au pus oameni vrednici în cătuşă

Şi mi-au tot zis în loc de foc – cenuşă.

 

Cei ce vor pe bani să-mi ia ziua de mâine,

Gândind a mă plăti pentru sluj de câine…

 

Şi pentru că sunt slab şi gata să afirm

Că robi mi-au fost străbunii duşi în ţintirim

 

Şi că sufletul demult mi l-a ucis otrava

Şi că n-o să iau în mâini cuţitul, arma…

 

Oh, cum te iubesc, iar pentru cazna mea,

Pentru amara soartă şi credinţă a ta

 

Ce-a fost în focuri ars şi dat cu plumb topit

În veci de veci o să rămână neclintit.

 

Cu tine priveam adesea zarea sinilie,

Cu tine azi privesc în beznă şi-n pustie

 

Şi e cu două sensuri soarta ce mi-i dată:

Parcă-am fi şi liberi, dar şi robi odată!

 

Deci, fii dârz. Şi spune! Rămâi! Pleacă din drum!

Ce ne-aşteaptă mâine – lumină, ceaţă, scrum?

 

Ne strigă cineva? Sau plânge mut? Şi noi

Încotro ne ducem? Oriunde, dar în doi!

 

Ne-aşteaptă reînviere? Moarte? Rece sloi?

 

17.VIII.1906

 

* * *

Astăzi nu ţin minte ce a fost în ajun,

Dimineţile uit serile trecute,

În zile albe uit lumini, ele apun,

Nopţile uit zilele, ca şi neştiute.

 

Însă zile şi nopţi năvălesc peste noi

În ceasul solemn dinainte de moarte.

Şi atunci – în strâmtoare, duhoare, noroi

E prea dureros să visezi

La frumuseţea trecută,

Eşti neputincios:

Vrei să te ridici –

Dar e noapte.

 

3.II.1909

 

* * *

Zi de primăvară fără rost se încheia,

La geamul nespălat, fire-ar să fie;

Dincolo de perete se plictisea, cânta

Soaţa – captivă pasăre în colivie.

 

Negrăbit, eu adunam, cu gest amânat,

Amintiri şi lucruri, gânduri de nespus,

Înţelegând dureros, cutremurat:

Viaţa a fremătat şi s-a tot dus.

 

Vor reveni şi gânduri, şi dispute,

Dar deja va fi anost şi trist, oricum;

De ce-am trage storuri la geamuri mute?

În suflet ziua a şi ars, e pumn de scrum.

 

III.1909

 

 

* * *

Cercul existenţei este destul de strâmt:

Cum înspre Roma duc drumurile toate,

Astfel şi nouă ni-i cunoscut din timp

C-om repeta robiţi întâmplări deşarte.

 

Mi-i dat acelaşi zar, cum dat li-i tuturor,

Ce-n beznă parcă-ar fi rostogolit de vânt:

Pe Ea deja în cer o fi s-o mai ador,

Iar infidel să-i fiu aice, pe pământ.

 

VI.1909

 

* * *

Acolo a ars un om.

Fet

Ce greu e printre oameni să te plimbi

Prefăcându-te că încă n-ai murit.

Şi despre patimi tragice să schimbi

Idei cu cei care încă nu au trăit.

 

Apoi, privind în propriu-ţi coşmar,

Să vezi ordine-n pasiuni nebune,

Ca după cum răsare arta în lume

Alţii să afle de fatalul pojar.

 

10.V.1910

 

* * *

Noapte, stradă, fanar, farmacie.

Lumină tulbure fără de sens.

Sfert de veac de mai trăieşti, se ştie, –

Totul va fi pe vechi. Nu ai de-ales.

 

De mori, va urma un alt început,

Repetând orişice în veşnicie:

Noapte, reci unde pe canal zbătut,

Stradă, vânt, fanar, farmacie.

 

10.X.1912

 

Traducere de Leo Butnaru