prin fântâna vorbitoare fiara a slobozit
fluturii ei biciuitori
cu zboruri subpământene
şi aripioare ca florile de scoruşi
strănutul ei se aseamănă
cu o plasă invizibilă
cu un viscol culcat în trup
ori ca nişte varice hoinare
în care se mai aud
scâncete din muzica sângelui
gata să stea în calea fiecăruia
frica mult mai mare decât mine
s-a adăpostit toată în inimă
care bate şi bate
de parcă o mână tremurândă
a pus degetul pe trăgaciul armei
îndreptată mai demult împotrivă-mi
acum viaţa este ca o grădină
plină de regina nopţii
în care intrările tot mai puţin mă apără
iar o umbră hămesită
s-a strecurat pe furiş
i-a jefuit întreaga mireasmă
risipind-o în toate vânturile
respirările-mi şi ele
sunt ca nişte pui de păsări călătoare
în zbor spre ţările calde
aripile lor planează
mai mult pe dinăuntru
mai mult spre îndurare şi pământ
i-a prins şi prima ninsoare
care le-a dăruit din înaltul
şi slava ei împresurându-i
fiara şi când tace
gândurile-i sunt la parce
cu fitile şi urzeli de toate culorile
cu noduri semne şi suspine
râvnind să clatine chiar şi Sfânta Treime
uneori în zori e ca un curent de aer
care dă buzna în casă
o dată cu deschiderea ferestrei
şi tencuiala se umple de griji
se hrăneşte împreună cu mine
mă însoţeşte fără să o văd
o trăiesc fără să vreau
trimişilor ei le-am îngăduit
tot ce şi-au dorit
târziu fără să fi ştiut
am văzut că particip la o vânătoare
în care trofeul dorit sunt chiar eu
pe sloiurile puterii
seamănă pulberile ei
de lanţuri şi stele fără nicio noimă
cu o frenezie nedesluşită
unii îşi aruncă năvoadele
întârziind dimineţile
iar vântul îşi răstoarnă adierea
din al vieţii colind
fiara e iscusită şi în artă
ştie să îmbie să excite
să doară să împartă
până se iveşte un sălaş
pentru izvor de mare moartă
zi istovitoare îţi zici
duci mâna la piept
inima încă e acolo
ca o săgeată de gheaţă
printre florile abia izbucnite
ale unei plantaţii
respiri cu îndoială
ca în faţa unei trambuline
pe care nu eşti sigur dacă o treci
fiara nu doarme stă la pândă
24 de ore din 24
la moara ei se fărâmă
miraje albe şi negre
făina lor mistuieşte
dospeala e ca un vulcan noroios
ce însoţeşte şi azi
surorile tuturor cenuşăreselor
oriunde s-ar duce
nu ştie ce e iubirea
şi-a pierdut emoţiile
în aceeaşi zi cu placenta
nu a iubit cu adevărat pe nimeni vreodată
pentru că deşi avea nespus de mult
şi-a dorit totul
chiar dacă prin livezile ei
nici urmă de polenizare
iar albinele deloc nu dau ocol
fructele ei sunt poftite
având dulci şi disimulate ispite
în miezul lor a căzut o rouă
în care văd chipul meu
înotând împreună cu imagini ale pierderii
pe drumu-mi stropit de pustiu şi de spaime
deşi e târziu totuşi nu-i prea târziu
dacă penitenţa apare
să fii între noapte şi zi
între viaţă şi moarte
aprinzător de felinare
chiar şi ochii stelelor par mai mult închişi
o parte din ai lor irişi a ajuns pe pământ
m-a însoţit să-l cunosc
nu pe cel care am fost
ci pe cel care sunt
timpul şi orele fiara şi le ascute
ca pe nişte spade oculte
participă la orice vânătoare
de pe un munte pe alt munte
pe arşiţă sau pe răcoare
căutând bulversând şi vânzând
suflete altor suflete