Gellu Dorian

Dacă e să mă refer doar la viaţa mea, în contextul internetului şi al pandemiei virotice prin care trecem, aceasta nu s-a schimbat cu nimic mai mult decît mi-au schimbat-o trecerea anilor şi sănătatea care se lasă greu încercată. Doar cei care pun accent prea mare pe uneltele muncii lor, în sensul că internetul, tehnologia digitală, toate cuceririle acestea de ultimă oră le-au creat o dependenţă asemănătoare cu substanţele halucinogene, ţigara, cafeaua, tabieturile mofturoase ale existenţei de zi cu zi, doar aceia pot constata firescul acestei schimbări şi chiar şi-au mulat viaţa pe canoanele impuse de aceste pasagere cuceriri, cu efecte paradigmatice în existenţa lor. Eu, cînd a fost de scris cu creionul, cu tocul cu peniţă, cu stiloul, cu pixul, ori la maşina de scris, am făcut-o la fel de firesc ca acum cînd scriu, în cele mai multe cazuri, direct la laptop-ul meu, şi el săracul, din primele generaţii, fără însă a pune accent pe acest lucru, să simt o schimbare în viaţa mea, aşa cum aş face-o, de exemplu, dacă aş cîştiga peste noapte o sumă mare de bani la loto, dar nici atunci. Totul, prin urmare, ţine de o cumpătare, de o raţionalizare a stărilor provocate de factorii externi vieţii şi voinţei mele. Mă folosesc de internet ca de o carte din bibliotecă, uneori mai rapid, mai eficient, dar de fiecare dată după ce consult „enciclopedia internetului“, merg la cărţile din bibliotecă şi mai verific, să fiu sigur – am văzut enormităţi pe net, încît nu mă bazez prea mult pe informaţiile de acolo.

Cît priveşte pandemia aceasta de Covid 19, virus din multitudinea de Coronavirus care circulă prin lume de multă vreme, mai mult de cît mi-au schimbat viaţa alte legi scrise sau nescrise ale convieţuirii sociale, nici aceste „legi“ ale momentului nu-mi pot schimba într-atît de mult viaţa, încît să pot spune că de ieri viaţa mea este alta, am altă percepţie despre mediul înconjurător, despre oameni, despre filosofia vieţii, să zic aşa. Nu, deşi unele obişnuinţe au fost înlocuite de altele, unele circumspecţii au devenit traiul de zi cu zi, cu speranţa că totul va intra în normal. Deşi normalul de azi pe mîine nu mai e nici el ce-a fost altădată. Chiar şi în ce priveşte contactele, care, şi înainte de pandemie, erau în cele mai multe cazuri online, nu prin poşta curentă sau telefonic, ceea ce intra în firescul cursului informaţional în care se aşază lumea. Este adevărat că, din punct de vedere cultural, modalitatea impactului şi contactele faţă în faţă, interactivitatea dată de cultura vie, de comunicare directă, au avut de suferit şi efectele se fac simţite în sensul rău al cuvîntului, iar acumulările sunt doar artificiale, false, inconsistente. Or, adevărată cultură se face prin acumulări solide, verificate şi confirmate de receptorii care fac în special esenţa actului cultural performant, ca replică imediată sau în timp dată celui care produce actul cultural. Se va simţi din acest punct de vedere un dezechilibru, negreşit. Însă acest lucru nu trebuie să ducă la disperare, disperare care creează depresii, convulsii şi abandon, în fond elementele ignoranţei generale, care oricum exista şi-şi aduna roadele în manifestările aberante ale unei lumi decadente, aşa cum vedem că este marea masă a comunităţilor pentru care se fac cîte se fac.

Nu, viaţa mea nu s-a schimbat, din acest punct de vedere, ci trece; şi eu zic că nu îmbătrînim, ci doar înaintăm în vîrstă! Ne schimbă din cei ce suntem în cei ce nu mai suntem!