• Altitudini de ieri şi de azi. Abia terminasem de citit (cu întîrziere de un an, care însă n-a „cauzat“ cu nimic farmecului răspunsurilor) ancheta revistei Altitudini, „Ce veţi scrie vara asta?“, la care au răspuns peste 70 de scriitori, şi un prieten mi-a împrumutat numărul 37-38-39 din 2009 al Altitudinilor. Număr în care se află 19 răspunsuri despre Istoria critică a literaturii române. După războiul mediatic care a fost dus în jurul acestei cărţi, faţă de care mai fiecare comentator s-a simţit dator să îşi arate superioritatea (intelectuală, metodologică, axiologică, filosofică, literară, morală etc., pentru că tot românul este nu poet, ci critic, ba, mai mult, istoric literar, nu-i aşa?), Altitudinile încearcă, probabil, să aducă o concluzie. Una pluralistă. Prefaţa dezbaterii îi aparţine lui Ion Bogdan Lefter, care recapitulează istoria Istoriei..., observă, subtil, că sinteza critică reprezintă privirea pariziană a lui Nicolae Manolescu asupra literaturii române, iar apoi remarcă despre receptare: „Deranjante ar fi doar tonul deplasat al unor recenzii, indecenţele şi jignirile; însă şi stridenţele fac parte – la urma urmelor – din peisaj, rămînînd să-i definească pe cei care le emit“. După ce constată că, în ultimii ani, „decenţa intelectuală“ este contaminată de „alunecările în mitocănie şi golănism din gazetele «elitare», oarecum în acord cu vulgarităţile care asaltează întregul spaţiu mediatic şi viaţa publică a perioadei“, directorul revistei observă că „pasiunile şi resentimentele stîrnite de secţiunea recentă şi contemporană a Istoriei... au o acuitate incredibilă, pe măsura prestigiului autorului şi – deci – a greutăţii acordate verdictelor“. Ion Bogdan Lefter examinează Istoria... arătîndu-i straturile de interpretare şi lacunele, respinge calm „discuţiile şicanatoare despre erorile de detaliu, imprecizii de date, confuzii, greşeli de corectură, din care cîţiva comentatori au făcut mari capete de acuzare atît la adresa autorului, cît şi la adresa editurii“ şi conchide: „Imperfecţiunile sînt – însă – un preţ mai mult decît acceptabil dacă-l punem în balanţă cu existenţa însăşi a cărţii“. La fel de ponderat este Livius Ciocârlie, care vede în Istoria... lui Manolescu „o construcţie monumentală“, „pasionantă“, recunoscînd că aderă „la majoritatea analizelor şi caracterizărilor“ făcute de autor, declarîndu-se totodată „intrigat şi dezamăgit“ de receptarea ei, căci „Comentatorii par interesaţi îndeosebi de literatura recentă şi, cu un soi de tristă voluptate, de deficienţele, reale sau presupuse (majoritatea obiecţiilor mi se par uşor de combătut), ale Istoriei...“. Apoi, precizînd că o socoteşte „o lucrare fundamentală, de astăzi şi de oricînd“, pune degetul pe rană şi sugerează motivul zgomotoasei receptări a acestei lucrări critice monumentale: „Cu firea mea cam sucită, am tendinţa să mă bucur cînd cineva face un lucru bun“. E o observaţie de la care ar putea pleca o anchetă de sociologie literară a receptării. La ancheta revistei participă critici care şi-au publicat punctele de vedere anterior, în alte reviste (Iulian Boldea, Gheorghe Grigurcu, Irina Petraş, Mihaela Ursa, Ovidiu Pecican, Ion Buzera etc.), şi care, cu această ocazie, îşi reiterează opiniile, precum şi alţi  comentatori literari, precum Dan Gulea, Florin Mihăilescu, Răzvan Voncu, Sorina Sorescu, Ioana Pârvulescu, Ştefan Firică, Doris Mironescu, Gheorghe Perian, Constantin M. Popa, Gabriel Rusu. (Al. O.)

• O fotografie a lui Cioran, ţinînd-o de mînă pe partenera lui de o viaţă, şi un interviu al lui Gabriel Liiceanu cu Simone Boué. Greu să te decizi, ca privitor şi cititor, ce e mai captivant, interviul sau fotografia ce-l surprinde pe Cioran într-o postură aşa de tandră, de umană, de înduioşătoare... Mi-i amintesc în mansarda lor minusculă, în care Simone Boué gătea cele mai fine mîncăruri, iar Cioran ne servea, mie şi soţului meu, cele mai fine vinuri. Se întîmpla să ne invite la ei mai ales după ce ne întorceam de la Ocna Sibiului, căci le aduceam nu numai darurile lui Relu Cioran, ci şi veşti despre orizontul Sibiului, în mintea lui – încremenit în trecut, în mintea ei – complet fantastic. Interviul pe care îl publică România literară mi i-a adus pe amîndoi în minte. (S. B.)

 

 

• Viaţa Românească, numerele 6-7 a.c., continuă să publice masiv din Odihna lui George Banu: o hoinăreală prin cultură şi prin sinele propriu, aşa ar putea fi caracterizate la repezeală fragmentele lirice ale eseistului parizian. Mai ştim noi unul care era veşnic obosit şi cu care dl Banu era bun prieten. În acelaşi număr, Dumitru Ţepeneag, sub titlul, oarecum înşelător, „Luptele literare“, îşi publică scrisorile către „Nicolae“. Sînt interesante, nu trebuie scăpate. Proza lui Carmen Firan, „Poterism întîrziat“, cea a lui Nichita Danilov, „O plimbare pînă la Paşat şi înapoi“, interviul pe care Iolanda Malamen i-l ia lui Gheorghe Schwartz, eseul doct al Anei-Stanca Tăbăraşi despre Kierkegaard, poeme inedite de Nichita Stănescu fac, toate, din acest număr unul excelent.

 

• Observatorul cultural marchează, în numărul 231, moartea lui Leszek Kolakowski: şi anume, sub titlul „Alfabetul lui Kolakowski“ este publicată o selecţie semnificativă (făcută de Aleksandra Klich în Gazeta Wyborcza şi tradusă din polonă de Sabra Daici) de citate din opera gînditorului. E vorba de trei pagini cu adevărat extraodinare, produsul unei mari inteligenţe, una liberă şi comprehensivă cu natura umană. (Al.O.)

 

• Ne-a sosit la redacţie ultimul număr al revistei Familia, pe iunie anul curent. Revista apare cu aceeaşi redacţie, despre care în luna iunie am aflat, cu stupoare şi indignare, că a fost schimbată de forurile politice locale. Din fericire, a fost o ştire falsă, redacţia este aceeaşi. Consistent şi bine structurat, de calitate înaltă, conţinutul numărului oglindeşte literatura română vie. Ţiganiada lui Budai-Deleanu este comentată cu voluptate de Traian Ştef; mereu atentul şi generosul Ioan Moldovan scrie despre splendida antologie a lui Aurel Pantea, Negru pe negru. La rubrica proză, l-am citit pe Radu Aldulescu, unul din cei mai originali prozatori români de azi. Valentin Chifor publică o „arhivă“ epistolară Ştefan Baciu. Ca întotdeauna, poezia contemporană este punctul tare al revistei. În acest număr, paginile unei tinere poete, Ioana Miron; apoi, Gheorghe Izbăşescu, Petru Cavaci, Liviu Apetroaie, Claudia Condrat, Lucian Scurtu şi alţii. De citit tabletele lui Alexandru Vlad şi fanteziile lui Alex Ştefănescu. (Al. O.)

 

 

 

Al. O, S. B.

Revista revistelor

» anul XX, 2009, nr. 9 (232)