Poeme de  Emanuel Guralivu

 

 

 

pasul suspendat al berzei:

 

după un film de Theo Angelopoulos

 

zăpada se topeşte.

pumnii unui boxer

lovesc aerul.

nu ştiu cât o să mai dureze.
nu ştiu cât o să mai pot
scrie fără să respir.
nu ştiu cât o să mai pot sta
pe malul ăsta privindu-te.

îţi strig de aici că zăpada se topeşte.

că pumnii unui boxer lovesc aerul.

de pe celălalt mal tu încerci
să nu mai foloseşti cuvintele.

 

 

 

mystic blues:

 

(8:30 am)

 

asfaltul spart pe alocuri
e năpădit de buruieni şi de mucuri
de ţigară. lăuntrul uscat şi
bătrâneţea semănând tot mai
mult în dimineaţa limpezită
de ploaie. bălţile ca nişte leneşe priviri
înghesuite în pleoapele umflate.

mă desprind de fereastră
dar mai ales de
lumina ei decofeinizată.

 

(între 18:15 şi 18:52 pm)

 

privirea a căzut peste frunze
într-un plonjon mai mult amorţit
decât disperat. apoi mâinile cu
săpunul lor de mere te-au reîntors.

(totuşi angoasa lor verde acum
nu e deloc existenţială şi cât
de aspră e desfrunzirea!)

iarna deşi încă departe
e aici
în mişcările înzăpezite.

privirea cade peste frunze
(ca o pisică
jucându-se?)

 

(23:24 pm)

 

ascultăm bob dylan
în uşa întredeschisă a nopţii:
„sara“ şi
„one more cup of coffee“.

luna e undeva deasupra
ca o felie de lămâie şi
nu cred că ne citeşte poemele.
în jurul nostru somnul
adânceşte ferestrele şi
taie trepte cu pioletul meu.

cuvintele nu ne vor urma
totuşi spre dimineaţă presimţindu-ne
trezirea ne vor trage din aşternuturi
precum pufi câinele bunicilor.

 

(11:15 am)

 

duminică: da!

ceaţa se îndeseşte.

singur prin casă.

în căutarea uşii.

soarele e pe traseu
ca orice bun taximetrist.

mişcările mele casnice
unde sunt?

şi

ideea că sunt un măr copt
ce se

va

desprinde.

 

(20:27 pm)

 

ca un urs s-a trezit:
aveam călcâiele fisurate şi
nu mai puteam alerga:
mi-a mâncat cortul ca pe-o placentă:

(abia îmi notasem în jurnal fraza asta
citită pe undeva: „doar într-o prăbuşire continuă
poate sta omul înaintea lui Dumnezeu, e singura
formă de nobleţe reală, adică nonsubiectivă“)

ca un urs s-a trezit şi răgetul lui
s-a năpustit ca soarele în zori:
unde e ceaţa să-mi ascundă râul?
nu mai puteam alerga:

sângele cuprins de nostalgie „şi
lumina luminează în întuneric şi
întunericul nu a cuprins-o“
ca un urs s-a trezit:

 

Emanuel Guralivu

Poeme

» anul XX, 2009, nr. 8 (231)