Lunata săniilor

 

Aleksandr Kviatkovski   

 

(1888-1968)

 

Lunare albiri, fumuriu pământ.

Dalbe poieni, ogoare-n albe troiene.

Caii absorbiţi de tulbure omăt,

Sugere de sănii. Pinişti cu Moş Ene.

 

Viforul tihnit încâlceşte gene.

Noapte înlunită adapă băsniri...

Somn suit în sănii – adie-a fân cosit.

Palide potcoave – de coase străluciri.

 

Hei, căiuţi, trăpaşi! Cai gonesc pe căi!

Cancan de caniculă învârtejită-n vijelie...

Bea, noapte, trage zăpadă turmentată,

Urlet de pustie, sinilie bătălie!...

 

Noapte... Noapte? În albele câmpii

Jos... Jos? Pământ îndelung albicios.

Al tornadei târn târşit peste întinsuri,

Mată întunecime înflorind pufos.

 

*      *      *

 

Dacă în amurg

Stele ar ieşi în fugă

Unele altora să-şi facă din ochi

La heleşteu,

 

Noi cu lanterne,

Cu mici felinare electrice

Le-am îngâna clipocit

Sincopat-mereu.

 

Traducere şi antologie de
Leo Butnaru

Aleksandr Kviatkovski

Lunata săniilor

» anul XX, 2009, nr. 8 (231)