Portret Andrei Marga

 

Marta Petreu

 

În filosofia românească, cei mai mulţi autori s-au afirmat la intersecţia dintre filosofie şi literatură, aşa cum bine observa profesorul Ion Ianoşi în O istorie a filosofiei româneşti. Unul dintre filosofii contemporani care face excepţie de la această structură sau interacţiune tipică pentru cultura română este Andrei Marga, produs al universităţii clujene şi format în timpul scurtei liberalizări de la sfîrşitul anilor 1960 şi în­ceputul anilor 1970, care şi-a construit o operă filosofică ce se sustrage în întregime dimensiunii literare. Domeniile sale predilecte de lucru sînt istoria filosofiei, mai ales în varianta sa modernă şi contemporană, apoi logica şi, în al treilea rînd, filosofia politică; li se adaugă, mai nou, filosofia religiei, prin care profesorul Marga tentează o recuperare a totalităţii fiinţei umane.

În istoria filosofiei, Andrei Marga a dat o monografie despre Marcuse (1980), o amplă monografie despre Habermas (ediţia I, 1980, ediţia a II-a, radical refăcută şi amplificată, în 2005), studii semnificative despre pozitivism (Cunoaştere şi sens: Perspective teoretice asupra pozitivismului, 1984), despre pragmatism (1992). La fel, cunoscător realmente fără egal în spaţiul culturii române al mişcării filosofice moderne şi contemporane, Andrei Marga este autorul unei impresionante Introduceri în filosofia contemporană (ediţia întîi, 1988, ediţia a doua, mult amplificată, 2002).

În logică, profesorul Marga este autorul unei mereu reelaborate teorii a argumentării, începută măcar în 1991 (cu Raţionalitate, comunicare, argumentare, continuată în Introducere în metodologia şi argumentarea filosofică, 1992), pentru ca de curînd, în 2006, să ajungă la o masivă monografie: Argumentarea. Concepută pe coordonatele comunicării, monografia examinează minuţios validitatea şi întemeierea diverselor tipuri de argumentare. În final, autorul subliniază că, în epoca extrem-contemporană, a globalizării şi a relativismelor extinse, ieşirea din relativism şi găsirea unui punct unitar de referinţă – care să satisfacă nevoia de sens şi de valoare a fiinţei umane – îşi au un punct de sprijin în chiar raţionalitatea şi universalitatea teoriei argumentării; teorie care pretinde raţionalitate nu numai condiţiilor formale de întemeiere şi de desfăşurare a discursului, ci care îşi extinde raţionalitatea şi asupra scopurilor.

În ultimele două decenii, profesorul Marga a lucrat sistematic în domeniile filosofiei aplicate pe realitatea istorică extrem-contemporană, naţională şi continentală, dînd studii pe care le-aş numi de filosofia culturii, istoriei şi politicii. Bazate pe o cunoaştere profundă a filosofiei contemporane şi luînd în consideraţie cîmpul vast al realităţii istorice contemporane, Andrei Marga s-a ocupat atît de principiile dezirabile ale unei reforme radicale a învăţămîntului (Universitatea în tranziţie, 1996), cît şi de principiile filosofice fundamentale ale unificării Europei (Filosofia unificării europene, ed. I, 1995; ed. a II-a, adăugită, 1997). Tot ceea ce filosoful asimilase din studiul pragmatismului ori din filosofia modernă şi contemporană a continentului a fost în felul acesta pus în serviciul unui ţel – istoric, politic, moral şi axiologic – al României: intrarea de drept în continentul în care se găseşte de fapt. Andrei Marga crede că orice făptuire are o filosofie, un temei filosofic, că o acţiune făcută în deplină cunoaştere şi cu deplină raţionalitate a scopurilor are mai mari şanse de izbîndă decît un experiment neghidat de cunoaştere şi de principii realiste şi raţionale. (Fireşte, opinia sa nu este aceea a clasei noastre politice, iar politicianismul românesc – ca să folosesc sintagma făcută celebră de Rădulescu-Motru – este departe de principiul raţionalităţii şi-al competenţei, pentru care pledează mereu profesorul Marga.)

Pe această bază, o parte valoroasă şi extrem de actuală a operei sale a fost dedicată identificării şi interogării principalelor probleme sau sfidări pe care ni le aruncă realitatea extrem-contemporană. Cotitura culturală, cartea sa din 2004, examinează marea transformare în curs a Europei, declanşată de prăbuşirea socialismului real.
Ce a fost socialismul şi cum este mai potrivit să îl numim? De ce a căzut? Ce şanse au fostele ţări socialiste şi cum pot ele reintra într-un curs normal al istoriei lor, care a fost deturnată de la matca firească? Ce probleme ne ridică tranziţia şi cum pot fi ele rezolvate? Acestea şi multe altele sînt chestiunile cărora, dacă nu le răspunde întotdeauna, filosoful măcar le circumscrie dimensiunea. Deşi priveşte într-o perspectivă largă, luînd în examinare întregul spaţiu fost socialist, autorul abordează, implicit şi explicit, şi problemele locale ale României, punînd diagnosticul: aceasta se află într-o eternă tranziţie şi într-o criză nepermis de mult prelungită, deoarece, consideră autorul, în loc să facă o abordare frontală a problemelor sale, se macină în căutarea unor soluţii „originale“, utopice, insuficient fundamentate teoretic (adică filosofic).

În ultimii ani – aşa cum sugerează cîteva dintre volumele sale, şi anume Religia în era globalizării (2003), Filosofie şi teologie astăzi (2005), Diagnoze (2008), precum şi două ample prefeţe la volume ale cardinalului Ratzinger (2005 şi 2008) –, interesul profesorului Marga s-a lărgit, incluzînd în sfera preocupărilor sale dimensiunea antropologică, abordată prin deschiderea pentru religie ca fenomen cultural major. Interesul său este perfect sincron cu unele preocupări occidentale de a relansa religia ca factor de unitate, de toleranţă şi de dialog între civilizaţii/culturi/credinţe diferite. Lumea este în criză de sens, spune Andrei Marga pe urmele unor mari teologi contemporani precum Hans Küng şi Joseph Ratzinger, dezvoltarea tehnică a mers înaintea celei spirituale, globalizarea reală a complicat lucrurile, relativismul filosofic a despuiat viaţa de sens, revoluţia ştiinţifică permite libertăţi care, fără control moral, pun omenirea în pericol, aşa că omul însuşi este în primejdie; concluzia sugerată este „înapoi la religie“ (de fapt: „înapoi la religie, dar prin filosofie“!), aceasta concepută ca factor de unitate morală, de toleranţă şi de speranţă; şi, nu mai puţin, „înapoi la om“, un om căruia îi sînt recunoscute nu numai facultăţile raţionale şi pragmatic-eficiente, ci şi cele afective.

Filosofia pe care o practică Andrei Marga este mai ales cea din afara liniei romantice (aceasta din urmă, mult mai bine prizată în România). Acum, prin pătrunderea în spaţiul religiei, al antropologiei şi al teoriei valorilor, prin contactul cu autori precum Rosenzweig, profesorul Marga dă semne că se apropie de stilul şi temele filosofice care interesează tradiţional spaţiul culturii româneşti. Urmează oare sistemul?

 

Marta Petreu

Portret Andrei Marga

» anul XX, 2009, nr. 8 (231)