Efecte de încercuire

Victor Munteanu

 

– Ce veşti mai ai în sufletul tău, mă întrebau, ce noutăţi?

Şi o ploaie amară îmi vindea copiii pe stradă.

Eu arătam cu mâna cerul pălit şi lăsat mai mult pe o parte.

– Dar octombrie în naşterea cui a intrat de nu se mai

opreşte,

      strigau

          păsărarii, naşterea lui de ce dă drumul oamenilor să

                                                               trăiască învinşi?

 

Eu lăsam strigătul lor ochiului meu să-l audă

şi noaptea spărgea cimitirul denunţând tăcerea din el:

– Numai varsă tu viaţa ta în găleata asta s-o ducem, spuneau trecătorii, numai fă

tu treaba asta şi gata!

                             spuneau ei aşteptând.

 

Eu îi ascultam şi vântul trăgea toamna în dreptul inimii mele.

 

– Bine, bine, dar

                ce veşti mai ai în sufletul tău, plângeau filosofii

                           cântărindu-mi timpul din ochi, ce

                                                                       noutăţi?

 

şi în liniştea din care nu mai ieşeam, calul ucis comitea un

                                                              act de dreptate,

în vreme ce corbii mizau pe forţa mea de a nu mai ţine

                                                                  minte nimic

 

Victor Munteanu

Efecte de încercuire

» anul XX, 2009, nr. 4 (227)