A doua primăvară

 

Dmitri Maizelys

(1888-1972)

 

Lui Vladimir Zlobin

 

Ce vesel e! – Încă nu i-au ucis pre toţi.

Al străzilor scrânciob e biat, rotit înalt,

Tresaltă, zdruncinat, obraznice-automobile

Şi soarele spală şi caldarâm, şi asfalt...

 

Ai fetelor obraji din nou ard de emoţii –

Au pripa nu le-nţeapă tandru fina piele?

Iar panglicile negru-galbe-n petliţe –

Nu ar fi chiar roşii, roşii flori şi ele?

 

Din pământ răsar ierburile dese,

Iunie va fi de albăstrele plin, –

Unde cu urlete, demente şi măreţe,

Armate s-au scuipat cu plumb şi cu venin.

 

 

*     *     *

 

Peste câmpii cărunte

Potecă, drum – 

Zare albă prin neagră palisadă.

Focuri. Fum.

Tu unde eşti?

Despre ce

Ar hăuli viforniţa?

Despre urlet de lup

În clipa cea moartă.

Apoi

Beznă otova

Ca-n lumea de apoi.

Cu faţa la pământ

În adâncul pământului te-afunzi,

Neputând ţie însuţi cu un opaiţ

Să-ţi surâzi.

Zvonurile sfărâmate

Vor bubui-n timpane,

Sufletul

E-n neagră pâslă

Şi negre arcane.

Ai putea pe tine

Să te regăseşti

Prin lumina înzepezită

Ori prin sonora ploaie

În iarba albastră

Uneori

De grindină repezită?

Traducere şi antologie de
Leo Butnaru

 

Dmitri Maizelys

A doua primăvară

» anul XX, 2009, nr. 4 (227)