După douăzeci de ani

 

Marta Petreu

 

 

În primăvara anului 1990, Mircea Dinescu m-a numit redactor-şef la o revistă care nu avea nume, căci nu exista. După ce unul dintre primii ei redactori, Liviu Maliţa, i-a găsit numele – Apostrof –, revista a început să apară. Iar eu am avut grijă să apară mereu: a intrat în al douăzecilea an de existenţă şi-a ajuns, iată, la numărul 227. Împrejurările în care a fost înfiinţată nu erau, poate, cu mult mai prielnice decît cele, neprielnice, de astăzi: Apostrof-ul a avut mereu probleme, o grămadă de probleme, foarte grele fiind cele cu finanţarea. Are şi astăzi, cînd principalul nostru finanţator din ultimii ani, Consiliul Local şi Primăria municipală, ne-a alocat o sumă atît de mică, încît ne întrebăm dacă nu vom dispărea în chiar acest an aniversar.

Nu ştim deci cîte din numerele aniversare proiectate – 12, după propunerea altuia dintre primii „apostrofi“, Ovidiu Pecican – vom reuşi să facem. Începem seria noastră aniversară repetîndu-ne că o instituţie este o realitate transcendentă insului, pe care noi sîntem datori s-o ţinem în viaţă, spre a dezminţi, în folosul culturii române, năravul autohton de a începe şi de-a nu duce mai departe ceea ce-i deja început. Cine ştie: poate că vor veni şi pentru noi, cîndva, timpuri mai bune.

Şi, ştiind că ne-am creat locul nostru în cultura română, ne spunem noi înşine, ca-n fiecare an: La mulţi ani! Anul ce vine să ne găsească tot aici!

Marta Petreu

După douăzeci de ani (I)

» anul XX, 2009, nr. 4 (227)