Trezirea

Andrei Zanca

 

Să încercăm a ne aduce aminte: dacă avea vocaţie, chemare, un dascăl de limba şi literatura română trezea întotdeauna, într-un număr restrâns de elevi, dragostea pentru limba şi literatura română. Pilde au existat în acest sens atât în literatură, cât şi în viaţa personală a fiecăruia.

În acelaşi timp însă, el a creat pentru restul grupării o atmosferă. O atmosferă care a lăsat urme în memoria afectivă a fiecăruia, chiar dacă doar prin respectul pentru carte, pentru rolul esenţial al limbii şi implicit al literaturii în viaţa fiecăruia.

Tot astfel un scriitor nu poate face mai mult decât să trezească. Şi el trezeşte în primul rând pe cei în care hibernează o Cale individuală de parcurs, pe cei aflaţi într-un anume stadiu evolutiv al conştiinţei. 

Revistele literare joacă de aceea şi rolul de a menţine o atmosferă de cultură şi spiritualitate, un balans absolut necesar, mai ales în aceste vremuri de mutilare, de chircire spirituală, de rătăcire, din care se nasc toate neajunsurile individuale şi, implicit, colective.

Relatam undeva faptul că un mare spirit, Karl Graf Dürckheim, aflat într-o incursiune în India, a dorit să o cunoască pe Ma Ananda May, o figură spirituală de excepţie a Indiei secolului 20. Ma Ananda l-a întrebat ce anume doreşte să afle de la ea. La care Dürckheim a răspuns că doreşte doar să stea faţă-n faţă cu ea preţ de câteva minute. După ce a trecut acest moment meditativ, Ma Ananda a spus: „Am avut în prezenţa dumitale viziunea limpede a lui Hristos“. Apoi a adăugat: „Doresc însă să Vă spun ceva: o picătură ştie că este în mare, însă nu ştie că întreaga mare se află în ea“.

În prelungirea acestei afirmaţii, aş putea adăuga faptul că nici marea nu se înalţă dintr-odată la cer evaporându-se, decât picătură cu picătură. O paradigmă care pare a contura deplin cele afirmate mai sus.

Schimbările adevărate se produc în conştiinţă prin trezirea individuală – urmată în mod necesar de travaliul individual –, şi nu în masă (fenomen absolut coercitiv, deplin exemplificat în secolul trecut). O schimbare, aşadar, ce constituie baza unei metanoia individuale întru o posibilă schimbare colectivă printr-un salt cuantic, calitativ în perimetrul conştiinţei. Şi aici rolul literaturii (oricâte compromisuri ar trebui să facă ea, din păcate, mai ales în cazul revistelor literare şi al editurilor, spre a se putea menţine economic), devine absolut evident şi necesar.

A te întreba ce rost mai are literatura în această perioadă de criză generală, sporită de electronizarea cărţii şi de o cenzură economică pe potrivă, e pe undeva în prelungirea întrebării de ce mai cântă pasărea în această lume erodată aproape deplin, rostogolindu-se pe panta autodistrugerii şi care consideră problema Opririi drept o imposibilitate de la sine înţeleasă.

Punctul crucial se repetă însă în acest set de analogii continue: cine şi câţi ascultă pasărea? E lesne să fii aproape de Dumnezeu în tăcerea şi liniştea absolută a unui luminiş. Însă să fii nesfârşit de aproape de Dumnezeu în vacarmul, furia şi dezlănţuirile mulţimii e cu totul altceva. Nu poezia se află în criză, ci noi.

Andrei Zanca

Trezirea

» anul XX, 2009, nr. 5 (228)