Zilele şi nopţile Apostrofului

Ion Vlad

 

Formula dumasiană (loc comun) ar fi redus din semnificaţia unei aniversări mult prea importante pentru a fi subiect de vagi nostalgii despre timp, despre tentative, uneori de-a dreptul istovitoare, pentru ca ritmurile constante, neîntrerupte, uneori accelerate ameninţător ale revistei să reziste. După ştirea mea, în repertoriul absolut impresionant de periodice apărute în România nu există nicio altă publicaţie cu acest „nume“. Istoricii literari şi, în special, cercetătorii avangardei româneşti îşi amintesc, în mod cert, de Punct (1924-1925), unde colaborau, printre alţii, Ion Vinea, Ştefan Roll, Felix Aderca sau Ilarie Voronca. Aşadar, semnele de punctuaţie n-au ispitit; cu atît mai bine, fiindcă Apostrof e o revistă cu personalitate.

E meritul Martei Petreu, comentator şi cronicar al „momentului“ literar sau artistic (mă gîndesc la reflecţiile despre premiere şi spectacole memorabile pe scena Naţionalului clujean). Alteori, Marta Petreu devine reporter al evenimentului, înregistrîndu-l inteligent şi cu humor de multe ori. Ea este, în acelaşi timp, un eseist redutabil şi un redactor-şef cu iniţiative (ar putea fi altminteri un conducător de publicaţie literară?). Am în faţă două dintre cărţile editate de Biblioteca Apostrof: În lumea taţilor (2004) şi Cele 10 porunci (2007). Au fost, bineînţeles, şi altele. Interogînd şi invitînd la reflecţii, am citit (sau am notat cu creionul) confesiuni tulburătoare, opinii remarcabile ca orizont intelectual.

Aşadar, repertoriul Apostrofului a surprins, a stimulat sau a incitat chiar, după cum lista colaborărilor constante conferă revistei altitudine şi prestigiu. De altfel, autoritatea revistelor se întemeiază, mă încăpăţînez să cred, pe cultură, şi nu pe superficialitate de publicist plictisit şi blazat de numeroase… solicitări. Un alt element însemnat, avînd darul să definească stabilitatea revistei, o anume ţinută, gust şi vocaţia alegerii, e cronica literară. Irina Petraş şi Ştefan Borbély au izbutit să păstreze, neoscilantă şi neconcesivă, calitatea cronicii. Cărţile – remarcabile şi originale, informate şi savante – ale lui Ştefan Borbély nu sunt defel străine de comentariul cronicarului. La rîndul ei, Irina Petraş ne-a oferit un argument definitiv prin „panorama“ sa, Literatura română contemporană (Bucureşti: Ideea Europeană, 2008). Nu e vorba doar de o selecţie în mulţimea cronicilor apărute în special în Apostrof. Precizările şi Despre lumea literară afirmă un mod de a privi drept şi receptiv cărţi, manifestări cu semnificaţii mai largi şi scriitori. Avem în studiul liminar o veritabilă teorie a codurilor şi a categoriilor criticii literare. Ideea că Menţiunile critice ale lui Perpessicius ar putea oferi o idee despre cartea Irinei Petraş mi se pare discutabilă. Lectura textelor lui Perpessicius confirmă ideea semnalării, nu neapărat descriptive, însă criticul are conştiinţa obligaţiei de a înregistra mişcarea literară, „menţionînd-o“.

Aşadar, doi cronicari, alţi colaboratori şi, pentru a încheia, o secţiune de certă valoare: documentul. „Dosarele“ ne obligă să-l amintim pe Ion Vartic, spunîndu-i că paginile chemate să reanime oameni şi fapte, uneori inimaginabile suferinţe, au reprezentat pentru semnatarul acestor cuvinte o lectură tot atît de pasionantă ca eseul său despre Bulgakov…

Aşadar, douăzeci de ani pentru un semn de punctuaţie! E Apostroful în aceste zile aniversare.

Ion Vlad

Zilele şi nopţile Apostrofului

» anul XX, 2009, nr. 5 (228)