Un proiect axiocratic

 

Petru Poantă

 

Citesc Apostroful de douăzeci de ani. M-am obişnuit cumva definitiv cu revista, iar prezenţa ei îmi pare atât de firească, încât nu-mi pot imagina viaţa literară fără ea. Am crescut şi m-am format în orizontul esteticului, iar ea îmi satisface mereu această exigenţă a priorităţii criteriului estetic în evaluarea literaturii. Apostroful este, în fond, actualizarea unui ambiţios proiect axiocratic şi, tocmai de aceea, lasă impresia unui anume elitism conservator; dar poate chiar în rezistenţa la módele ostentative constau originalitatea, forţa şi „avangardismul“ său. De fapt, revista e o emergenţă majoră a echinoxismului şi o confirmare a consistenţei durabile a acestuia. Nu întâmplător, redacţia iniţială era formată dintr-un grup compact de echinoxişti consacraţi. Marta Petreu conservă puritatea proiectului fondator şi reproduce, într-un fel, modelul eroic al revistei Echinox, secondată de o mână de colaboratori loiali şi asistată de o „infrastructură“ discretă. Implacabilă în dârzenie, Marta Petreu ştie să dea un sens eroic acestei publicaţii a cărei existenţă stă, astfel, sub semnul unei solemnităţi grave şi nobile. Apostroful nu pare destinat consumului imediat, fiecare număr fiind mai degrabă un fragment al unui destin cultural înalt şi o piesă rară pentru marea bibliotecă.

Petru Poantă

Un proiect axiocratic

» anul XX, 2009, nr. 5 (228)