Paşaportul de trecere

 

Dumitru Chioaru

 

Literatura a fost oaza mea de libertate în regimul totalitar dinainte de Decembrie 1989. Tot ea a însemnat şi paşaportul de trecere a graniţei dintre cele două lumi, comunistă şi capitalistă, în care mi-a fost dat să trăiesc. Făcînd revista Euphorion în condiţiile libertăţii reale de după Decembrie 1989, împlineam un vis al altora şi propria mea vocaţie. Dar la scurtă vreme de la acel romantic episod de acum 20 de ani mi-am dat seama că revistele literare nu mai înseamnă mare lucru, într-o civilizaţie a imaginii şi a banului, unde literatura în general şi literatura română în particular au devenit marginale şi inutile. Ne încăpăţînăm să le ţinem în viaţă cu sacrificiul propriei opere, deşi ele nu mai sunt citite/eventual, răsfoite decît de un public tot mai restrîns. Revistele literare nu reprezintă o necesitate pentru marele public, ci un lux al elitelor intelectuale, ultimele redute ale culturii înalte în faţa invaziei culturii populare/de masă. Dacă n-ar fi subvenţionate de stat/sponsorizate de diferiţi mecena şi lăsate în voia pieţei, ele ar fi sortite dispariţiei. Trebuie însă să existe, atîta vreme cît societatea mai crede că elitele promovează adevăratele valori care îi asigură mersul înainte. Trăim cu speranţa că nu valorile aleargă după bani, ci banii după valori. Şi că aceste reviste vor fi citite şi peste ani de cei care vor scormoni bibliotecile pentru a reconstitui o epocă literară ori pentru a completa bibliografia şi referinţele critice la opera unor mari scriitori. Revistele literare dau încă iluzia unei atmosfere a dezbaterii noilor idei şi a afirmării valorilor, ca un buzdugan aruncat înaintea apariţiei cărţilor. În prezent, le putem încă asculta foşnetul de hîrtie, privi rîndurile sau imaginile tipărite, mirosi cerneala, atinge muchiile subţiri şi suprafeţele netede, pentru că revistele sunt obiecte reale. Se pare însă că viitorul le rezervă doar o existenţă on-line/virtuală. Fie şi aşa, ele trebuie să existe. Ar mai exista oare viaţă literară fără reviste? Mă îndoiesc. De aceea, doresc revistei Apostrof, ca şi celorlalte reviste literare româneşti, mulţi ani înainte.

 

 

Dumitru Chioaru

Paşaportul de trecere

» anul XX, 2009, nr. 5 (228)